Revolutia online: De ce le-a fost frica n-au scapat!

Se făcea că era cald şi bine, iar România îşi schimba parlamentul din temelii. Era şi pe voia lui Traian Băsescu, adică unicameral, dar nu atât de redus numeric încât să-i dea pe deplin satisfacţie lui Zeus, personajul de care îţi e atâta de frică şi nu scapi, conform mesajelor de dinaintea referendumurilor. Lumea era fericită în noul legislativ al României, nu era atâta ceartă, Calimente de la Arad nu rupea bannerele puterii, în comisii nu se vota împotriva declanşării urmăririi penale în dosarele Ridzi şi Năstase, pentru că nu există aşa ceva în parlament. Nu exista Ridzi, nu exista Năstase. Nici făcători şi desfăcători precum Viorel Hrebenciuc, devenit peste noapte inutil, din simplul motiv că majoritatea este formată nu pe considerente de disciplină bovin-doctrinară, nici după cum votează în colegiu alegătorii lui Oajdea, ci doar după cum dictează conştiinţa parlamentarului care apasă pe buton la votul electronic. Nici absenţele nu mai provoacă atâtea probleme la cvorum. De acum înainte, pentru fiecare absenţă pierzi din reputaţie şi, conform regulamentului, poţi fi dat afară din legislativ. Vă imaginaţi un Crin Antonescu cu condica de prezenţă imaculată? Nu, aşa-i? Nici nu e cazul. El va ajunge la Cotroceni, acolo are şi casă, şi masă, şi slujbă, prin urmare, dacă vrea poate spune că este la muncă non-stop. Exclus şi ca Tudor Ciuhodaru să mai facă scurt-metraje de la celălalt loc de muncă, spitalul Sf. Ioan din Iaşi, cu stetoscopul ăla de jucărie agăţat inutil după gât. Acum toate intră în normal. În noul parlament nu poţi practica prostituţia politică. Dacă pleci din partidul care te-a făcut om, eşti exlus pe veci din politică. Poate vă întrebaţi atunci cine joacă rolul UNPR, partidul „trădătorilor”? Nu mai există aşa ceva. UDMR de abia intră în parlament şi stă cuminte în banca ei, fără legea statutului minorităţilor sau să ceară marfă pentru gaterele lui nea Verestoy. Totul se votează în timp real, nu prin acord tacit sau la învălmăşeală sute de ordonanţe de urgenţă ale guvernului. Partea cea mai tare este că orice cetăţean poate ajunge deputat, dacă este alfabetizat, informat şi are ceva în bibilică. Staţi aşa, nu vă îngrămădiţi, veniturile nu vor fi mari, asta e vestea proastă. Doar cel mai capabil parlamentar va câştiga 2.000 de dolari la finalul sesiunii. Cam puţin, e adevărat. Fără maşini de serviciu, avioane la dispoziţie, masaje în Thailanda cu ocazia unor binemeritate delegaţii pentru promovarea intereselor României în lume. Ce mai, e legislativul ideal, fir’aţi ai dracu’ de îmbuibaţi cu panarama aia de uninominal! Exact cum l-a vrut opinca la referendum.

Aiurea, n-apucăm noi un aşa parlament. În România, tot ce pare bun se petrece în domeniul virtual. Aşa cum Valeriu Tabără şi agricultura românească pot hrăni 80 de milioane de oameni doar pe Internet, aşa şi parlamentul ideal va exista doar pe Internet. Nu-i bai. Chiar cred că ar fi şi plictisitor un astfel de parlament, cam ca în Elveţia. Din 31 ianuarie vă logaţi disciplinat şi până în 1 aprilie vă jucaţi pe net de-a parlamentul, graţie unui proiect finanţat de Trust for Civil Society for Central and Eastern Europe, aoleu, şi desfăşurat, cică, în parteneriat cu Camera Deputaţilor. Dar dacă intră în joc deputaţii reali şi ne arată ei cât de buni pot fi dacă vor?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara și CSC Dumbrăvița și-au aflat adversarii din timpul sezonului regular

Astăzi, la sediul FRF, a avut loc tragerea la sorți a programului de disputare a sezonului regular al Ligii 2. Sezonul 2026-27 va începe în data de 1 august. Poli a primit numărul 9 iar conform Tabelei Berger pentru 22 de echipe va începe campionatul acasă contra celor de la Chindia Târgoviște. Gruparea viola va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara și CSC Dumbrăvița și-au aflat adversarii din timpul sezonului regular
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat de 62 de ani a decedat, în această seară, după ce autotrenul pe care îl conducea între Timișoara şi Lugoj a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un șanț. Nu se cunosc încă motivele care au condus la această tragedie. În această seară, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat a decedat, după ce autotrenul pe care îl conducea a intrat într-un șanț de pe drumul Timişoara – Lugoj
Rezultatele preliminare ale admiterii din această vară organizate de Universitatea de Vest Timișoara indică un interes ridicat pentru programele de studii de licență și masterat, precum și o competiție semnificativă pentru locurile finanțate de la bugetul de stat. La nivelul programelor de licență, UVT a atras peste 6.100 de candidați, o creștere cu 16% a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La admiterea din acest an, la UVT au fost cu 16% mai mulți candidați, față de anul trecut
Locuitorii din zona Nădrag vor beneficia de utilizarea unui generator electric de mare putere, după ce o linie de înaltă tensiune care alimenta acea parte a Timișului a fost afectată. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, convocat astăzi de Instituția Prefectului, a aprobat alocarea unui generator electric de 450 kVA din dotarea Inspectoratului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Nădrag va fi instalat provizoriu un generator electric de mare putere
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că nici măcar la o lună de când a cerut oficial, în scris, Primăriei Timișoara, un teren pentru construcția unei noi parcări în zona Spitalului Județean, nu a primit un răspuns oficial pe această temă. Altul decât cel care a creat un nou duel furtunos între cele două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis acuză primăria că întârzie proiectul unei parcări în zona Spitalului Județean. UPDATE: Răspunsul Primăriei
Primăria Timișoara a semnat contractul de lucrări pentru ridicarea unei noi hale de mentenanță a tramvaielor, la depoul Dâmbovița al Societății de Transport Public Timișoara. Proiectul a fost demarat încă în anul 2022 și a fost nevoie de o reluare a licitației, pentru că alocarea financiară inițială nu a atras pe nimeni la prima licitație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de ridicare a unei noi hale de reparație a tramvaielor, la depoul Dâmbovița, pot începe după patru ani de la demararea proiectului
Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Începând de vineri, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara va putea fi vizitată o nouă casă tradițională din zonă. Casa de la Dragșina va fi un nou obiectiv care completează patrimoniul muzeului și îmbogățește reprezentarea arhitecturii tradiționale din Banat. Casa, donată muzeului în anul 2022 de familia Vatriș, provine din localitatea Dragșina, comuna Chevereșu Mare, județul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean Timișoara se inaugurează o nouă casă tradițională/FOTO
Primăria Timișoara dorește amenajarea unei noi piste de biciclete care să lege orașul de la podul Andrei Șaguna cu Ghiroda. În acest scop au fost începute primele etape, deocamdată, una birocratică, anume a fost lansată licitația pentru proiectare. Suma oferită, 248.000 de lei. Proiectul ar urma să faciliteze deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută proiectant pentru realizarea unei piste de biciclete de la podul Șaguna la Ghiroda, pe malul Begăi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.