Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi „Podul Lung” va funcționa, din mai, într-o clădire a cărei reabilitare a costat aproape 900.000 de euro, bani proveniți din fonduri europene. De acum încolo, aproape 50 de copii cu probleme vor putea face terapie de recuperare în săli luminoase, zugrăvite în culori vesele.
În cea de-a treia zi de Paște, primarul Nicolae Robu a făcut o vizită-fulger la clădirea de pe strada Cornelia Sălceanu, în zona Ofcea, în care va funcționa din nou, de la finele lunii mai, Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi „Podul Lung”. Acesta a fost mutat provizoriu, pe perioada lucrărilor de reabilitare, la Liceul „Azur”. „Este proiect cu finanţare europeană, care a beneficiat de un suport de 3,9 milioane de lei. Alocaţia iniţială pentru acest proiect a fost de 5,1 milioane de lei, dar am reuşit să ne încadrăm în această sumă și putem vorbi despre o economie de 1,2 milioane lei. Aceşti bani, alături de alţii, economisiţi pe alte proiecte, vor finanţa în continuare alte proiecte, tot pentru Timişoara”, a spus primarul. Lucrările au început în februarie 2013. „Această clădire a fost reabilitată din toate punctele de vedere, inclusiv seismic, şi în exterior, şi în interior, a fost consolidată şi echipată corespunzător pentru a oferi condiţii foarte bune pentru îngrijirea acestor copii”, mai spune Robu. Activitățile în această clădire urmează să fie reluate la finele lui mai. În prezent, încă se achiziționează mobilier și alte dotări.
De serviciile acestui centru beneficiază în prezent 47 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Ei sunt aduși în fiecare dimineață la centru cu microbuzele Direcției de Asistență Socială Comunitară a primăriei și stau aici până după prânz. „Acești copii au nevoie de un loc unde să facă tot felul de activități și de abilitare-reabilitare și chiar se văd progresele. Avem ergoterapie, care vizează motricitatea fină a mânuțelor, se face logopedie, pentru stimularea limbajului, se face kinetoterapie, pentru recuperarea motorie, sunt foarte multe cluburi – de psiho-motricitate, de povești, ludoterapie, terapia prin joc, stimulare polisenzorială, de dans, meloterapie, artterapie, marionete”, explică psihologul Amina Drăgoescu.
La centru sunt angajate 19 persoane. „Momentan, numărul de angajați este suficient pentru numărul de copii pe care îi avem. Sunt copii cu dizabilități care necesită muncă unu la unu. Pare că suntem foarte mulți, dar la o grupă nu pot fi mai mult de cinci sau șase copii”, mai spune psihologul. La centru vin, de asemenea, special pentru kinetoterapie, logopedie sau ergoterapie, și copii care sunt integrați în școli speciale sau de masă. Singurele condiții pe care trebuie să le îndeplinească un copil pentru a beneficia de serviciile centrului sunt: să aibă vârsta cuprinsă între trei și 18 ani, să fie din Timișoara și să aibă un certificat de încadrare în grad de handicap sau un certificat de la medicul specialist care să ateste o dizabilitate. Centrul este închis doar în luna august.
Invalid Displayed Gallery
Comentarii prin facebook