Bojin: Voi ramane prieten cu Robu, dar asta nu inseamna ca vom face compromisuri

La doi ani de la preluarea mandatului, chiar înainte de vacanța de vară, preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, vorbeşte deschis despre ce se mai întâmplă cu marile proiecte ale judeţului promise, dar încă tergiversate la Bucureşti. Social-democratul povesteşte şi despre cum se mai are cu senatorul Ilie Sârbu sau deputatul Sorin Grindeanu. Bojin vorbeşte cu zâmbetul pe buze şi despre acelaşi „Nicu”, primarul liberal al Timişoarei, sau despre prietenul Costi Ostaficiuc. ACS Poli, viceprimarul Dan Diaconu şi ASU Poli sunt alte subiecte pe care Titu Bojin nu s-a ferit să le atingă.

Titu Bojin presedinte CJ Timis (1)

S-a vorbit mult în prima parte a anului de Centrul Intermodal de la Remetea. În ce fază mai este proiectul acum?
Centrul Intermodal a fost aprobat. Timişoara este primul centru aprobat la nivel naţional datorită documentaţiei care este făcută de la A la Z. Avem semnat şi protocolul cu SNCFR, aşa cum se ştie. La ora actuală sunt puse în discuţie zece intermodale care să se facă în ţara pe programul 2014 – 2020. Nu există însă decât opt milioane de euro, prevăzuţi pentru ciclul finanicar 2007-2013. Aceşti bani ar putea intra în discuţie acum. Centrul de la Remetea costă 18-20 de milioane de euro. În condiţiile în care se vor aloca aceşti bani, diferenţa de încă zece milioane de euro, centrul de la Remetea va fi primul demarat. De noi nu mai depinde nimic, trebuie să primim doar acordul pentru cumpărarea terenului. Este stabilită comisia, sumele sunt prinse în bugetul judeţului. Nu am demarat cumpărarea de terenuri până nu primim OK-ul. Am speranţa că se vor găsi resursele financiare. Până în toamnă trebuie să facem licitaţia.

Parcă nu sunteţi foarte convins…
Dacă aş fi foarte sincer, încep să mă gândesc dacă merită să insistăm pe ideea să primim banii din ciclul 2007-2013. Dacă ni-i dau pe toţi, este foarte bine, dar dacă nu, nu aş risca. Să primim opt milioane de euro şi diferenţa din alte surse… Îmi e frică că rămânem cu lucrarea pe jumătate executată şi cu destul de multe probleme când nu ai finanţarea clară. Şi mai este o problemă. În noul acord pentru ciclul financiar 2014-2020 nu mai este SNCFR titularul de proiect, ci unităţile administrative. Sunt undeva împărţit ca suflet. Să bat cu pumnul în masă în continuare şi să insist ţinând cont că proiectul este aprobat? Oricum, proiectul va fi realizat în 2015-2016.

Locul este bătut în cuie? Colegii de la PP-DD vorbeau despre varianta mutării centrului intermodal la Sînandrei…
Sunt interese mărunte care trebuie clar delimitate, vorbesc aici de unele relaţii personale sau prieteni cu suprafeţe de teren. Locul e Timişoara-Remetea, cea mai aproape de autostradă, aeroport, şosea naţională, cale ferată. Până acum câteva săptămâni, PP-DD susţinea ideea Recaş. Nu cred că e corect. Trebuie să fim realişti cu ce înseamnă poziţia în coada aeroportului. La Sînandrei este vorba despre o investiţie particulară care s-a blocat. Acum noi ar trebui s-o preluăm, să despăgubim ce s-a făcut şi ar apărea iar suspiciuni. Nu mai vreau să intru în astfel de jocuri. Ideea celor de la PP-DD poate fi luată în calcul. Pentru alte momente, alte conjuncturi sau alte proiecte, dar nu acum.

De ce nu aţi mai preluat activele de la aeroport?
Trebuia să fie aprobată preluarea săptămâna asta, sper să fie aprobată săptămâna viitoare, să vină hotărârea de guvern şi să ne putem apuca serios de proiectul de managament şi dezvoltarea aeroportului. Avem multe de făcut aici, începând cu multe curse care nu există. Sau nu mai există.

Centura Timişoarei o mai faceţi?
Avem promisiunea ministrului, se va licita în toamna asta. Este prinsă în programul de finanțare 2014-2020 pe fonduri europene şi nici nu mă gîndesc să nu o facem.

Ce aţi discutat cu primarul Nicolae Robu referitor la soarta lui ACS Poli?
Ne-am întâlnit, dar nu am stabilit nimic. A rămas să ne gândim foarte serios ce se întâmplă. Nu aş vrea să spun mai mult. Sper să facem ceva bun. E important dacă rămânem în Liga I sau mergem în Divizia B. Sunt cu totul diferite cele două ipostaze. Avem cred aceleaşi idei, gânduri şi dorinţe pentru sport în general şi pentru Poli în special.

Acum câteva zile, susţineaţi că noua conducere de la ACS Poli va trebui să-şi găsească sponsori şi să nu aştepte doar bani publici. Vă menţineţi ideea?
În modul în care vom stabili viitoarea strategie va trebui să existe şi această componentă a sponsorizării. Poate unii chiar şi-au dorit, poate nu au găsit cadrul adecvat, poate nu au avut încrederea necesară. În ultimii doi ani am demonstrat, împreună cu primarul Robu, că se poate face o activitate corectă, legală, dar trebuie să existe şi performanţa şi dorinţa a celor care activează în club şi a oamenilor de afaceri potenţi.

Rămâne Alexa antrenor? Dar Timofte preşedinte?
Nu am discutat de persoane nici pentru funcţii, nici pentru schimbări. Aşa ne-am propus, să nu discutăm de oameni, ci despre o strategie pe care vrem să o adaptăm. Totul depinde însă de divizia în care jucăm.

Cum a fost reîntâlnirea cu Nicolae Robu acum, când sunteţi în tabere politice diferite?
Foarte corectă. Nu cred că avem niciunul alte interese, cred că prevalează interesul cetăţenilor. Sunt convins că fiecare îşi va mai domoli din elanul tovărăşesc al ataşării către una sau alta dintre aripile politice.

A mai rămas pentru dumneavoastră acelaşi Lae? Sau Nicu sau cum îi mai spuneți?
(Râde) Bineînţeles. Fără probleme, şi eu Nicu, şi el Titu. Prietenia pentru mine nu însemnă răfuieli politice şi, în general, nu am duşmănii cu nimeni. Nu am duşman pe nimeni, cine mă are pe mine duşman să-i fie de bine. Eu rămân acelaşi om, care îşi permite să întindă mâna oricui, indiferent de situaţie. Asta chiar dacă la unele persoane ai o strângere de inimă. Nu este cazul lui Nicolae Robu. Ne-am împrietenit în 2011-2012. Ne-am apropiat mai mult, chiar dacă ne-am cunoscut înainte. Vom rămâne prieteni, dar asta nu înseamnă că trebuie să facem compromisuri legat de celălalt sau de partidul celuilalt. Fiecare are crezul lui şi e corect să ni-l respectăm.

Există şanse ca CJT să finanţeze ASU Poli?
Nu. În niciun caz nu ne putem permite să discutăm să băgăm bani în Liga a IV-a. Ne cerem iertare tuturor sporturilor, nu numai celor de la ASU. Trebuie să ne gândim şi la sportul de masă, dar nu putem da bani peste tot. Este posibil ca încet-încet să vină nişte sponsori care să îşi permită să ajute. Atunci din banii planificaţi pentru sport în general putem discuta despre unele ajutoare către sportul de masă. Dar nu avem cum să ne pemitem să băgăm bani în Liga a IV-a sau a III-a.

Cu Constantin Ostaficiuc mai sunteţi la fel de apropiat ca în urmă cu câţiva ani?
În ultima perioadă nu ne-am întâlnit decât o singură dată, în aeroport. Am discutat două-trei minute. Nu pot să spun că sunt foarte apropiat mai mult decât aş spune că sunt de Nicolae Robu. Probabil dânşii vor deveni acum mai apropiaţi, având în vedere că sunt în aceeaşi alianţă. Nu pot să spun că sunt aşa apropiat de Constantin Ostaficiuc. Avem o relaţie colegială, prietenească, în sensul bun al cuvântului. Nu am fost la chefuri împreună, la zile festive sau onomastice, dar asta nu înseamnă că nu ne respectăm, chiar dacă suntem într-un partid sau altul. Nu aş spune că suntem prieteni apropiaţi, aş spune că suntem… prieteni.

Cum vă mai înţelegeţi cu Ilie Sârbu?
Cu Ilie Sârbu relaţia sigur e mult mai apropiată. Din punct de vedere al lui Ilie Sârbu, în ultima perioadă, relaţiile sunt îmbunătăţite mult în ceea ce înseamnă organizaţia PSD, şi cu Grindeanu, şi cu ceilalţi deputaţi, şi senatori. Cred că dacă vom avea înţelepeciunea să mergem împreună şi să susţinem nişte lucruri de care judeţul Timiş are nevoie, vom fi mult mai apreciaţi. Sunt convins că anumite animoizităţi care au fost sunt aşa cum sunt în politică şi trebuie luate ca atare. Nu am făcut niciodată un capăt de ţară. Nu am făcut niciun fel de afirmaţii când au fost declaraţii înspre zona mea, nici de la Ilie Sârbu, nici de la alţi colegi şi nici nu o să le fac. Relaţia cu Ilie Sârbu după alegerile europarlmentare, în campania electorală, a fost perfectă. Am demonstrat că putem fi un cuplu care să poată să-şi vadă interesele de partid, interesele pe care le are PSD Timiş. În aceste condiţii am putut să ne dăm examenul prieteniei noastre unul faţă de celălalt.

Şi cu Sorin Grindeanu?
Sorin Grindeanu vine dintr-o generaţie tânără, are proiecte şi activităţi pe care vrea să le susţină, iar eu îl susţin în continuare. Sunt convins că este unul dintre tinerii din partid care poate să perseverseze şi să câştige teren în ceea ce înseamnă partidul. Va trebui şi el să fie ataşat la tot ce înseamnă partidul, nu doar la anumite vârste. La tineri există dorinţa să vadă că unul mai în vârstă se dă la o parte. Dar ştiţi că este un proverb care spune că trebuie să ai grijă de bătrânii tăi.

Mai vreţi să schimbaţi viceprimarul Timişoarei?
Nu. Eu cred că la modul în care am realizat această coaliţie cu PP-DD şi UpT din consiliul local, şi am discutat şi cu ei, nu ne dorim să blocăm activitatea de la nivelul Primăriei Timişoara. Ne străduim să fim mai atenţi, mai analitici. Am convenit cu Nicolae Robu să nu mai vedem acele proiecte suplimentare care veneau de obicei pe ultima sută de metri. Dacă există cu adevărat unul, două, hai trei proiecte într-o discuţie de suplimentare pe ordinea de zi, acele proiecte să fie discutate anticipat. Acestea vor fi însă foarte rare şi foarte bine verificate. Şi în teritoriu există dorinţa de linişte, dorinţa de a duce la capăt proiectele şi de a nu crea animozităţi în cadrul consiliilor locale decât acolo unde chiar nu se pot înţelege. Nu cred că trebuie create noi majorităţi doar pentru scandal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gaudeamus a spus: (iunie 16th, 2014 at 09:58 )

Poate dv. veti ramane prieten cu primarul farbuit. Noi poPULIMEA PSD-ista , NU. Nu putem uita ca l-am pus primar (procentele peneleului s-au vazut la europarlamentare) iar el n-ea facut CIUMA ROSIE. Urat caracter are omu’ asta. Nu merita respect.

MULT mai destept seful.... a spus: (iunie 16th, 2014 at 16:12 )

se vede clar ca E MULT MAI DESTEPT SEFUL, decat pulimea din psd

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

În piețele Doina și 700 se vor face reparații

Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”

Recent, a avut loc etapa interjudețeană de Fotbal fete – U8 ani – „Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Timiș, Caraș-Severin și Alba au creat un spectacol fotbalistic impresionant, oferind momente memorabile pe terenurile de joc ale bazei sportive „Mircea Chivu” din Reșița. Judeţul Timiş a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei

Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană anunță că în două dintre piețele din oraș vor fi executate o serie de lucrări de reparații și modernizare. Investițiile totale vor fi de aproximativ două milioane de lei Primăria Municipiului Timișoara și SC Piețe SA vor începe, după Paști, lucrări de modernizare în piețele Doina și 700. Astfel, în Piața Doina va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În piețele Doina și 700 se vor face reparații
Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), afirmă că cea mai bună formulă pentru Timişoara şi Timiş ar fi ca Dominic Fritz să ajungă din nou primar, iar Alfred Simonis să devină preşedinte al Consiliului Judeţean. În privinţa lui Simonis, Ganţ a vorbit în nume propriu, nu al FDGR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ: Pentru mine echipa câştigătoare pentru Timişoara şi Timiş este Dominic Fritz – Alfred Simonis
Paşi concreţi pentru un campus cu adevărat al viitorului. Anul 2023, în care s-au aniversat 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri proprii a Politehnicii timișorene, a fost un bun prilej pentru regândirea întregului campus al Universității Politehnica Timișoara și transformarea acestuia în acord cu principiile de sustenabilitate urbană, care reprezintă o prioritate a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţii importante în campusul verde şi inteligent al UPT din inima Timişoarei
Românii își doresc să fie proprietari, iar pentru a atinge acest obiectiv unii dintre ei fac eforturi considerabile. La Timișoara, clienții au acum o ofertă mai largă la dispoziție, cu o creștere semnificativă și în ceea ce privește locuințele noi. Negocierile făcute “la sânge” sau tentația compromisului celui mai mic preț sunt câteva dintre aspectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșterile de preț la locuințele din Timișoara se mențin scăzute. Oferta e în creștere
Recent, a avut loc etapa interjudețeană de Fotbal fete – U8 ani – „Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Timiș, Caraș-Severin și Alba au creat un spectacol fotbalistic impresionant, oferind momente memorabile pe terenurile de joc ale bazei sportive „Mircea Chivu” din Reșița. Judeţul Timiş a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara a obținut locul 1 la etapa interjudețeană de fotbal fete U8 „Cupa Tymbark Junior”
La Timișoara urmează să fie deschise primele programe de masterat în domeniul tineretului. Primul astfel de program de studii universitare, ce vizează pregătirea academică de înaltă calitate pentru cei care doresc să urmeze o carieră în sectorul tineretului, va demara în anul 2025. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), Fundația Națională pentru Tineret (FNT), Fundația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara va oferi un masterat în domeniul tineretului
Atleții Politehnicii Timișoara au fost la înălțime și la Campionatul Național de alergare montană, distanță scurtă și verticală. Au urcat pe podium în ambele probe ale concursului de la Câmpulung Moldovenesc unde au câștigat medaliile de argint. La doar o săptămână după ce au cucerit medalii la Campionatul Național de semimaraton (21,2 km), care s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalii de argint obținute de atleții Politehnicii Timișoara, la Naţionalele de alergare montană
Intuiţie, noroc, informaţii, ponturi? Sau câte puţin din fiecare. Cert este faptul că actualul primar al comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, nu-şi pune problema zilei de mâine dacă nu va mai câştiga un mandat. Şi asta fiindcă în ultimii ani, el a câştigat la pariurin sportive de aproape şase ori mai mulţi bani decât din salariu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (9). Primarul candidat din Giarmata, Claudiu Mihălceanu, câştiguri din pariuri de şase ori mai mari decât venitul din salarii!
Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Top