„Divinitatea” l-a cautat pe Ciuhandu, dar l-a gasit pe Orza

Pe la începutul anului 2004, în mediile timişorene, politice sau ziaristice exista o mare dilemă, la fel ca şi acum, referitoare la candidatura lui Gheorghe Ciuhandu pentru un nou mandat de primar. Ca şi acum, Ciuhandu refuza să-şi anunţe răspicat candidatura, dând apă la moară la tot felul de supoziţii, scenarii şi alte baliverne. Se spune că printre cei care nu-şi mai doreau o nouă candidatură a primarului în funcţie se număra chiar Adrian Orza, la acea oră aflat la primul mandat de viceprimar. Considerat „copilul lui Ciuhandu” din punct de vedere politic, Orza şi-ar fi dorit să candideze el la funcţia de edil-şef, spuneau oameni din imediata lui apropiere. Foarte năvalnic şi imberb pe atunci (ulterior şi-a tras barbă „ciuhandistă”), Orza chiar credea că orice zboară se mănâncă şi, folosindu-se de aura lui Ciuhandu, putea fi ales el primar. Au trecut opt ani de atunci, iar despre progresele înregistrate în Timişoara nu are rost de vorbit. Numai că… Tânărul de acum opt ani, aflat la al treilea mandat de viceprimar, a devenit mult mai realist şi cu capul pe umeri. A realizat că, de 12 ani, are o slujbă absolut onorabilă (mulţi ar spune sinecură), fără multă bătaie de cap, dar extem de profitabilă, cel puţin din punctul de vedere al statusului social. (Şi nu-i aici vorba de Ciupa sau ciupeală). O slujbă pe care i-o datorează în exclusivitate lui Ciuhandu, a conştientizat omul. Dovadă că în opt ani, în afară de barbă, lui Orza i-a mai crescut şi altceva. Iar dacă acum opt ani, în momentul în care Ciuhandu îşi anunţa candidatura, Orza era puţin îmbufnat, acum s-a grăbit el să anunţe faptul că „şeful” mai bagă o tură. Probabil în ideea că Aradul încă n-a ajuns din urmă Timişoara, dar o va face în următorii patru ani. Dar asta e o altă discuţie. La urma urmei, anunţul lui Orza nu înseamnă dezvăluirea unui mare secret. Se ştia de mult că actualul edil mai vrea un mandat. Asta deşi, cu o doză mare de ipocrizie, dar şi cu o anumită doză de blasfemie, anunţa, cu puţin timp în urmă, că aşteaptă un semn divin ca să candideze. Se pare că „divinitatea”, greşind adrisantul, s-a pogorât pe umărul lui Adrian Orza, pentru a-l anunţa pe Ciuhandu. Poate şi pentru că nu l-o fi prins pe acasă pe primar. Din păcate, o „divinitate” care ia în calcul mai mult dorinţele unor alde Cojocari, Miuţ, Junie, Culiţă, şi mai puţin ale timişorenilor normali la minte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

sandor a spus: (februarie 23rd, 2011 at 09:20 )

cei care il voteaza pe ciuhandu sunt nebuni? nu inteleg. atunci cum se numesc cei care nu se prezinta la vot? lasi? nepasatoridar cei care l-ar vota pe grundeanu cum ar fi? sau pe ciobanu sau pe raducanu sau pe robu sau pe oricafre altul. sa fim seriosi, ciuhandu e cel mai ok dintre toti cei enumerati. chiar si decat robu, de la care ne asteptam ceva. e varza baiatul… si avid dupa orice functie.

dino a spus: (februarie 23rd, 2011 at 09:30 )

ino, iara jignesti lumea, doar fiinda tie ti-e antipatic ciuhandu?

cetatean timisorean a spus: (februarie 23rd, 2011 at 10:14 )

dupa umila mea opinie, cred ca de data aceasta dl ciuhandu are o reala problema cu al 5-lea mandat de edil sef !
de aceia si „sovaieste” si lasa ciracii sa se expuna, sa „tatoneze terenul” !
dl ciuhandu isi aduce aminte ca ultima data a fost votat de circa 35.000 de cetateni timioreni, din cei peste 200.000 de votanti.
cine voteaza ciuhandu?
o multime pestrita de ciocoflenderi( functionari) si oameni fara prea multa educatie, care socotesc asa „nu avem pe altcineva mai bun de ales”!
de data aceasta, dl ciuhandu are o reala problema.
cetatenii vad ca nu se intampla mare lucru in orasul lor, desi bugetul este foarte consistent, de la an la an mai mare.
actualul buget de 850.000.000 lei, adica peste 200.000.000 euro , obtinut in mare parte prin jecmanirea populatiei si a firmelor, se duce numai pe salariile angajatilor proprii la suma de 50.000.000 euro/an, la cei peste 1000 de ciocoflenderi !
o fi bine ,o fi rau?
poate ca ar fi cazul de un REFERENDUM LOCAL, pentru a afla si prioritatile cetatenilor si doleantele lor vis a vis de infatisarea orasului betoanelor !
oricum un contracandidat puternic ca alternativa viabila la dl ciuhandu nu poate fi decat un om modest,de caracter, de varsta mijlocie, profesor arhitect ori asemanator lui, cu oarecare notorietate in oras sustinut de usl!
sa auzim de bine…

alt cetatean a spus: (februarie 23rd, 2011 at 10:18 )

lugojenii la ultimele alegeri locale l-au dat la o parte pe martinescu, aflat atunci la al 3 lea mandat, fara prea multe menajamente…
si el se socotea de neanlocuit !

relu a spus: (februarie 23rd, 2011 at 10:58 )

e mare diferenta dintre ciuhandu si martinescu. lugojeanul a avut un contracandidat care l-a putut invinge, pe cand ciuhandu nu are, ori cat ne-am da noi peste cap.

dino a spus: (februarie 23rd, 2011 at 11:15 )

cetatean timisorean, tu esti ciracul lui robu?

dino a spus: (februarie 23rd, 2011 at 11:18 )

deci sunt 1000 de ciocoflenderi. restul pana la 35.ooo9 adica peste 50% din cei ce vin la vot) sunt niste idioti, nu? toti. ca asa ai decretat tu?

fidel castro a spus: (februarie 23rd, 2011 at 18:27 )

Hasta la vista barba! (adica toti barbosii din Tm, de la costi, gigi, la orza)

raducu a spus: (februarie 23rd, 2011 at 19:06 )

important este ca adi sa ramana vice. sa faca bilutze scobindu-se in nas, sa stea pe net, sa faca un smen doua cu ciupa sa se dea mare polist, populist sa serveasca la cantina saracilor, sa aduca baiaga, si sa mergem spre paradisul taranist

bubu a spus: (februarie 23rd, 2011 at 23:28 )

raducule, ai salivat la bilutele alea? pofta buna. vrei sa iti fac si eu cateva?

has a spus: (februarie 23rd, 2011 at 23:29 )

raducule, ai salivat la bilutele alea? pofta buna. vrei sa iti fac si eu cateva?

cetateanul turmentat de plitichie a spus: (februarie 24th, 2011 at 10:51 )

in ce masura a ajuns politichia sa ne influenteze vietile, judecati si singuri !
cert este ca timisoara nu mai este ce a fost odinioara in perioada interbelica…
cu bugete infinit mai mici, au fost ridicate asezaminte importante( spitalul de copii louis turcanu, este drept mare parte din donatii particulare) parcuri minunat ingrijite de catre gradinari cu mare drag de ele si cetateni civilizati!
acum, nu sunt in stare edilii nici sa zugraveasca vb unui fost, ceia ce au mostenit.
intrebare: PE CAND UN CENTRU CIVIC EUROPEAN IN LOCUL MAGHERNITELOR DIN CENTRUL ISTORIC CETATE?
dupa cate cunosc ex IPROTIM a desenat in anii ’80 un asemenea amplasament in zona bega parc!
dupa cum merg lucrurile tare ma tem ca nu in acest secol!
solutia:SCHIMBAREA GARNITURII ACTUALE DE EDILI CU „TINERI ENTUZIASTI”scoliti prin toata lumea buna> MIT, SORBONA, CAMBRIDGE etc. si ceva local!
„greu la deal cu boii mici”! spune o veche vb neaos romaneasca!

sever a spus: (februarie 24th, 2011 at 11:09 )

cata dreptate ai… dar de unde sa ii scoatem pe aia scoliti pe nustiuunde? dintr-o palarie a vreunui magician, probabil. nu stiu cat de rau e la timisoara, dar stiu un lucru: e un oras frumos in care merita sa traiesti. nu inseamna ca e meritul lui ciuhandu, dar nasol e ca nu avem alternative. sau poate ca ciuhandu chiar e bun. cine mai stie…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul

ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Analiza imobiliare.ro

Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Dacă ați avut parte de fenomenul de ”Shrinkflation”, în care o serie de bunuri alimentare rămâneau la același preț, dar la gramaj mai mic, iată că un astfel de fenomen pare să apară și în domeniul imobiliar. Apartamentele noi au devenit gradual mai compacte și mai scumpe. În același timp, sunt vizibil îmbunătățite când vine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit
ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.