Grindeanu, „executat” de ziua lui Vanghelie!

Viceprimarul PSD Sorin Grindeanu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a partidului. Decizia a fost luată, luni, în Biroul Permanent Judeţean al PSD Timiş.

„Sorin Grindeanu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Timişoara pe o perioadă de patru luni. Coordonarea activităţii PSD Timişoara va reveni unei echipe formate din Marcel Suciu, Eugen Dogariu şi Pavel Kasai. Totodată, Biroul Permanent Judeţean a votat recomandarea către Consiliul Judeţean al PSD Timiş de suspendare a lui Sorin Grindeanu şi din funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Timiş tot pe aceeaşi perioadă, potrivit statutului”, au anunţat social-democraţii. Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat că nu are de adăugat nimic în completarea anunţului oficial dat publicităţii. În replică, Sorin Grindeanu a declarat că măsura nu este corectă. „Voi face contestaţie la Comisia de Etică de la Bucureşti, pentru că nu cred că există un motiv pentru a fi suspendat. USL s-a înfiinţat pentru a lupta împotriva caracatiţei portocalii – PDL, mai ales în Timiş, iar luptele interne nu cred că ne ajută să nje atingem acest obiectiv”, a spus Grindeanu. În aceeaşi şedinţă, conducerea PSD Timiş a decis să ridice sprijinul politic în cazul a trei consilieri locali din Recaş, Criciova şi Găvojdia. În plus s-a constituit o echipă responsabilă pentru elaborarea strategiei electorale pentru anul 2012, formată din secretarul executiv Marcel Mihoc şi vicepreşedinţii Oviciu Brânzan, Ciceronis Cumpănăşoiu, Sorin Ionescu şi Cătălin Tiuch.

Suspendarea din partid a lui Sorin Grindeanu a survenit exact în ziua în care preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, îşi serbează aniversare, printr-o mare petrecere. Primarul sectorului 5 împlineşte, luni, 43 de ani.

Update 1: PDL Timiş reacţionează la suspendarea preşedintelui Organizaţiei Municipale a PSD Timişoara, Sorin Grindeanu. „Suspendarea unui membru de partid se face, chiar şi la PSD, în cazul unor abateri disciplinare grave. În aceste condiţii, nu înţelegem cum este posibil că dl Grindeanu să mai ocupe o funcţie administrativă, cea de viceprimar, când majoritatea membrilor din biroul de conducere i-au dat un vot de blam. (…) se confirmă faptul că partidul este măcinat de conflicte între diversele grupări, iar decizia de astăzi nu vine decât să demonstreze că PSD nu este un partid care să poată câştiga alegerile”, se precizează într-un comunicat al PDL.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

cristi a spus: (februarie 28th, 2011 at 18:42 )

slab grindeanu. ma asteptam sa aiba ceva in chilotei, dar se pare ca m-am inselat. si nu doar eu, ci toti cei care l-au sprijinit. jenant! pe de alta parte, bojin dovedeste ca are ceva in chiloti.

Gina a spus: (februarie 28th, 2011 at 18:49 )

Grindeanu s-a descalificat! Scorul a fost 14 la 5 asta e sustinera acestui figurant de Caransebes!

bujor a spus: (februarie 28th, 2011 at 18:51 )

sa inteleg ca grindeanu e un fel de fernando de la caransebes? cine stie, poate au frecventat aceiasi scoala.

andrei a spus: (februarie 28th, 2011 at 19:37 )

Acest mic ponta de timis a pus-o! S-a terminat cu porcariile si mitocaniile! Daca vrea sa fie pe modelul ponta sa se duca la bucuresti, noi IN TIMISOARA VREM CIVILIZATIE NU CIRC!

scepticus a spus: (februarie 28th, 2011 at 19:39 )

eu nu cred ca grindeanu va ramane suspenda. il va scoate din cacao ginerele fostului sau stapan.

radu a spus: (februarie 28th, 2011 at 20:43 )

Grindene, scoate malaiul si poate mai scapi!

Gina a spus: (februarie 28th, 2011 at 22:05 )

Nu il plangeti a facut bani grei baiatul asta. Poate dormi linistit

che guevara a spus: (martie 1st, 2011 at 08:13 )

Sorinele, i-ai spus lui tanti Miha Marza ce rau e nenea Bojin şi să-i dea dea na-na la cur?

eugen a spus: (martie 1st, 2011 at 08:47 )

sorinel, oare cand te mai maturizezi si tu? nu de alta, dar politica e o chestie facuta de barbati, aia carora le spui tu nenea.

dinu a spus: (martie 1st, 2011 at 09:00 )

Ca să furi nu trebuie sa fii bărbat. Pentru politica trebuie însă.

Raducu a spus: (martie 1st, 2011 at 09:03 )

Sorine ai sunat deja la Victoras? Merge si Nicu cu tine sa il aducetzi iarasi la Timisoara sa-l pedepseasca pe buldozerist? Poate va treziti cu o cupa de kkt in curte Buldozeristii e periculosi tare cand sunt provocati. Roag-o pe Marzica sa mai destupe un sticloanta si stai linistit cu Ciuhu la „una mica”. Bani tot vei face amice asa ca nu mai plange

ca asa-i romanu a spus: (martie 1st, 2011 at 09:08 )

ce marza… ce victoras… neaparat trebuie sunat chiar vanghelie. asta stie ca te-a facut bojin chiar de ziua lui? nu cred ca i-ar pica bine celui care este.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.