Am tot amintit în această rubrică de-o poveste-anecdotă cu Radu Țoancă în rolul principal. Se făcea că, în tinerețile sale liceale, junele social-democrat și-ar fi fixat ca țel în viață să devină tovarășul Nicolae Ceaușescu atunci când va fi mare, adult. Deși am fost coleg de liceu cu „tovarășul” Țoancă, an mai mare, nu am fost martor la scena în care tânărul aspirant la carieră politică ar fi strigat în gura mare că vrea să devină dictator după ce dă Bac-ul. Dar mi-au povestit alții de-un leat cu Radu. Iar dacă acei „alții” m-au mințit sau au înțeles greșit (poate dl Țoancă voia să devină Kim Ir Sen), atunci rămânem cu relatarea la stadiul de banc cu comuniști și carieriști. Numai că ceva interesant a intervenit în povestea asta. În legitimă apărare, Radu Țoancă ne-ar fi transmis nouă, ziariștilor eronat informați, că personajul care ar fi vrut să devină Nicolae Ceaușescu când urma să fie mare era, de fapt, Dan Mihalache, fost deputat PSD, consilier al lui Adrian Năstase, secretar general adjuct în primul guvern Ponta, parlamentar PNL, candidat la funcția de șef al cancelariei prezidențiale Klaus Iohannis.
Nu-mi vine să cred așa ceva, fie doar pentru faptul că Radu Țoancă n-a făcut Liceul „Nikolaus Lenau” cu Dan Mihalache, ca să-i știe năzuințele din pubertate. Altfel, aș putea să-l cred pe Țoancă, profilul lui Dan Mihalache fiind unul asemănător actualului consilier local PSD. Amândoi au activat în presă ca un antreu pentru „lumea bună” a politicii. Ezoterica social-democrației au pătruns-o cam cu aceiași profesori practicanți de ideologie politică. Diferența dintre cei doi este că Dan Mihalache a știut să părăsească la timp PSD, pentru a face carieră în PNL, iar astăzi să fie om de bază în echipa lui Klaus Iohannis. Ca să nu mai zic că, mai inabil, veșnic tânărul Radu Țoancă și-a consumat simpatiile pediste și peneliste mult prea rapid și prea puțin rentabil la acea vreme.
De asta mă temeam după ce televiziunile au anunțat victoria în alegeri a lui Klaus Iohannis. Nu că primarul de Sibiu ar fi un stâlp al moralității în clasa asta politică, un Corneliu Coposu al anilor ce vor să vie, anturajul său din ultimii ani ridicând multe semne de întrebare în acest sens, dar fie și așa, așteptările de la noul președinte se anunțau mult prea mari pentru ce ar putea să ne ofere „omului lucrului bine făcut”. Și cu „cocoașa” participării active la perioada Grivco, „Santa Klaus” pare oricum rupt din alt film, un om politic de la care se aștepta un altfel de a face politică. Din acest motiv, seninătatea cu care vorbește Klaus Iohannis astăzi de atragerea la guvernare, la anul, a tot soiul de libidinoși din schema trădărilor îmi dă frisoane pentru o proiectată dezamăgire națională.
Iar ca să nu văd lucrurile negre atât de negre, mi-aș putea spune că chestiunea aducerii PNL-PDL la putere e o treabă pe care Klaus Iohannis nu o mai poate opri, fiind clar că are în spate un tandem de partide aproape la fel de flămând ca și cel aflat astăzi la Palatul Victoria. Când vrei să schimbi un sistem, nu încerci să dai cu el de pământ fără să te asiguri că nu dă el de pământ cu tine. Dacă acest lucru mă pot chinui să-l înțeleg – OK, s-o luăm ardelenește „pas cu pas” – însă atragerea în primul cerc al președintelui a unor indivizi precum Dan Mihalache, antiamerican din „specia Ion Iliescu”, carierist politic de-o asemenea anvergură, îmi dă mult prea repede sentimentul că răul cel mic rar se transformă în bine.
Comentarii prin facebook