Titu Bojin paraseste scaunul de presedinte al PSD Timis!

Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, va renunța la funcția de președinte al organizației județene a PSD. Acest lucru se va întâmpla nu din cauza problemelor penale în care este implicat, ci datorită unei decizii naționale a PSD. Favoriți pe a-l înlocui sunt deputații Sorin Grindeanu sau Gheorghe Ciobanu.

Președintele CJ Timiș și al PSD Timiș, Titu Bojin, va fi obligat să renunțe la una dintre cele două funcții, iar cel mai probabil o va părăsi pe a doua. Acest lucru se va întâmpla în urma unei rezoluții pe care o va lua PSD la propunerea lui Liviu Dragnea. Potrivit acesteia, președinții de consilii județene nu vor mai putea fi și lideri ai organizațiilor PSD. Prin separarea funcției administrative de cea politică, PSD dorește „eliminarea din imaginarul public al percepției de baroni locali”, după cum au afirmat lideri ai partidului.

Propunerea lui Dragnea are susținerea tuturor parlamentarilor, care văd în această soluție o măsură de modernizare a partidului, au anunțat surse din partid. În replică la această măsură, mai mulți baroni locali, printre care Marian Oprișan, au cerut ca acest principiu să fie aplicat de sus până jos. Se pare că va fi acceptată și această sugestie, astfel că Victor Ponta va renunța la funcția de premier.

Revenind la PSD Timiș, potrivit mai multor surse există două variante privind succesorul lui Bojin în fruntea filialei. În mod normal, funcția ar trebui să fie preluată de către președintele executiv Adam Crăciunescu. Cum acesta are, la rândul lui, probleme cu Justiția fiind urmărit penal sub control judiciar în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, nu va fi numit în fruntea organizației. În atare condiții, succesorul lui Bojin se va alege dintre deputații Sorin Grindeanu și Gheorghe Ciobanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

andries a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:24 )

astea-s smecheriile lui grindeanu si ciobanu care manati din spate de penalul sirbu vor sa puna mana pe partid! nu o sa le iasa niciodata

stelu a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:27 )

oare aripioarele lui stelu s-au transformat dintr-o data in..adevarate coarne de drac? cum a ramas cu cel mai cinstit presedinte de cj din tara?

vrajeala a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:35 )

incercarea ciobanului si abatelui de a pune mana pe partid a cam dat gres…bojin tocmai ce a dezmintit zvonurile ca si-ar da demisia..

bojine a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:39 )

uica, de cand ti-o coc astia doi! si sforaru sef sirbu!! esti mancat! astia au mutat, esti in sah si la urmatoarea mutare iti dau mat!

lumina diminetii a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:45 )

dragnea viseaza frumos, crede ca mai intoarce ura nationala indreptata impotriva psd…sa isi dea el demisia impreuna cu mitocanul de ponta…in toata ecuatia asta unu ca bojin conteaza cat negru sub unghie

titu bojin a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:47 )

INTERCEPTĂRI DNA. Intervențiile Baronului din Banat, Titu Bojin. “Telefoanele astea sunt ascultate! Am furat țara?! Am făcut milioane de euro?! Ce am făcut?! Două aranjate mari și late!”
Cele cinci persoane reţinute în dosarul preşedintelui CJ Timiş, printre care consilierul judeţean Marcel Mihoc, Teodor Gavriş, fost director în CFR Călători şi omul de afaceri George Didilă, au fost arestate preventiv, de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În dosarul de corupţie privind atribuirea unor contracte, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au avut loc audieri maraton, începând de miercuri după-amiază, la finalul cărora procurorii au decis ca preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, să fie cercetat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 11 decembrie până în 8 februarie 2015 inclusiv, iar alte cinci persoane să fie reţinute.

Potrivit DNA, mai multe contracte ilegale au fost semnat cu Administraţia Bazinală a Apelor Banat

În perioada mai-iulie 2014, Bojin Titu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiș şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD – Timiş (persoană care a deţinut timp de aproximativ 10 ani funcţia de director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat) l-a determinat pe actualul director, Ervin Luci (apropiat al său) şi alţi funcţionari din cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Banat să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul atribuirii către S.C. Ecomet West S.R.L., prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a trei contracte de furnizare produse, producându-se astfel o pagubă persoanei juridice achizitoare, în valoare de 69.901,28 lei.

marius a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:52 )

era normal ca dupa toata aventura cu iz de puscarie a tatucului bojin, baietii buni ai psd timis, penalul sirbu, traseistul ciobanu si grindeanu aka salvam spitalul de copii, sa bage cutitul in spatele deja defunctului politic titus bojinus…si asta pt ca vorba aia…asa-i in tenis

intrebare a spus: (decembrie 12th, 2014 at 15:58 )

daca domnul Bojin pleaca…cine vine in locul lui? craciunescu sau sirbu? ambii cercetati pt un(!) singur tun de peste 300 de milioane de euro? ciobanu? care isi vine si mama numa sa isi pastreze locul? grindeanu? care nici macar nu cred ca mai stie unde este timisoara, ce sa mai vorbim sa si faca ceva pt timisoreni? sa fim seriosi! daca pleaca bojin s-a terminat cu psd timis

una de vineri a spus: (decembrie 12th, 2014 at 16:14 )

acest personaj agramat titu bojin, personaj sumbru al politicii timisene, si-a turat toti colegii si toate hotiile lor numai ca sa scape de puscarie! nu stiu pt cat timp, pt ca nu e normal ca unul care e cercetat pt coruptie sa fie presedinte de consiliu judetean

rares a spus: (decembrie 12th, 2014 at 16:25 )

sunteti cam in urma cu stirile….bojin a dezmintit deja zvonurile astea…apropo zvonurile vin de la grindeanu direct sau se oboseste si le da printr-un intermediar?

obedient a spus: (decembrie 12th, 2014 at 17:25 )

buboiul plin de puroi din psd timis e pe cale sa explodeze…tata socru anunta de la bucuresti ca nea titu trebuie sa plece, iar bojin nu si nu…o sa fie distractiv

curatenie a spus: (decembrie 12th, 2014 at 17:32 )

la cati penali, condamnati si cvasi cercetati , de diicot, de dna si alte institutii ale statului, pesede asta ar trebui desfintat!

horea a spus: (decembrie 12th, 2014 at 17:34 )

bojine! te-a scos grindeanu la casat…gata pita ta

ady a spus: (decembrie 12th, 2014 at 19:44 )

O ajuns vedeta mare,stirile de la Pro Tv au inceput cu el.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu un an, cititorii deBanat.ro făceau cunoștință cu Infinity Honey, un producător bănățean care și-a construit identitatea în jurul unui principiu simplu: mierea trebuie să ajungă la consumator exact așa cum o oferă natura. Atunci am vorbit despre începuturile brandului, despre stupinele amplasate în zone curate ale Banatului și despre respectul pentru albine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.