Daniel, cetateanul de onoare facut in birt

Avem, în fine, mitropolit! Ba și un „cetățean de onoare” al județului Timiș în persoana Patriarhului Daniel. Și nu orice fel de „cetățean de onoare”, atâta timp cât ceremonia de acordare a titlului s-a făcut într-o cârciumă – e drept mai de soi – a fraților Cristescu. Altfel, a fost tare mișto la înscăunarea noului mitropolit, oricine putând cumpăra insigne cu chipul lui Ioan Selejan. Păcat c-au lipsit șorturile și jambierele cu chipul lui Daniel!

patriarh cetatean de onoare

Reconfortant pentru unul care și-a început rubrica pe o terasă, la bere, să vadă că primul titlu de cetățean de onoare al județului Timiș a fost conferit într-un birt. Bine, e adevărat, un birt mai cu ștaif, dar tot birt rămâne. Chit că-i zice Hotel Timișoara și e deținut de niște filantropi recunoscuți precum frații Cristescu, acești „greuceni” ai județului, PSD-ului și – mai ales – ai fabricilor și terenurilor șutite de la stat. Ca să nu mai spun că ditamai onoratul cu acest titlu este nimeni altul decât Patriarhul Daniel, un afacerist probabil mai mare decât cei doi de mai sus. Vorbind pe bune acum, chiar nu înțeleg ce-o fi fost în mintea celor care au decis ca această ceremonie să aibă loc în bârlogul Cristeștilor, nu la Palatul Administrativ, cum ar fi normal și totodată mai decent. Plus că, la atâta popime prezentă, poate făceau și o sfeștanie la consiliul județean, împotriva duhurilor rele de la DNA care bântuie tot mai des p-acolo! A doua chestie greu de înțeles a fost îngrădirea prezenței presei timișorene, dar și naționale, la această ceremonie. Cică exista o exclusivitate negociată cu televiziunea de casă a Patriarhiei. Numai că „drepturile” asupra evenimentului aparțin CJT, nu lui Daniel, care, la urma urmei, era oaspetele evenimentului. Dar dacă „încurcate sunt căile Domnului!”, cât de încâlcite or fi cele ale Patriarhiei!?

insigna mitropolit1

Rămân puțin în aceeași zonă, dar cu referire la înscăunarea noului mitropolit al Banatului, Ioan Selejan. Mașinăria de făcut bani din piatră seacă a BOR s-a pus și de astă dată în mișcare. Nu e o noutate că BOR a ajuns cea mai tare și mare firmă din țară, ajutată și de scutirile la tot felul de taxe și impozite. Dacă tot s-a adunat atât amar de lume la ceremonia de duminică, de ce nu s-ar scoate un ban? Exact ca la bâlci. Așa că s-au pus la vânzare insigne cu chipul noului mitropolit la mega-ofertă, doar șapte lei. Poate că acei oameni care au stat în viscol și ninsoare pentru a-și vedea noul lider spiritual meritau totuși puțin mai mult respect, decât să le vinzi tot felul de nimicuri.

Sorin Grindeanu presedinte PSD Timisoara (6)

Într-o perioadă în care toată lumea era prinsă mai mult cu sarmale, piftii și cârnați, ba chiar și Colebil, președintele interimar al PSD Timiș, Sorin Grindeanu, era pus pe treabă. Prin a doua sau a treia zi de Crăciun, Grindeanu a făcut noi numiri în partid, semn că nu se joacă. Astfel, în fruntea organizației municipale pe care a păstorit-o personal a numit un tandem format din Florică Bîrsășteanu și Sebastian Răducanu. Dacă în privința primului nume nu e nimic surprinzător (Bîrsășteanu este singurul PSD-ist din istorie care a câștigat alegeri uninominale în Timișoara), în privința celui de-al doilea, Grindeanu a făcut un gest de mare curaj. Bine, unii ar zice de „nepotism” (nu-i vorba de rudenie, ci de prietenie). La fel ca în cazul noului secretar executiv, sindicalistul Adrian Negoiță, crescut și dezvoltat în politică la umbra unui „Stejar”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Jar a spus: (decembrie 29th, 2014 at 19:08 )

BOR ramane remorca PSD prin intermediului Danielulului megafericit. Si sa ne mai miram ca cota de incredere in BOR tot scade incet-incet…?

ION a spus: (decembrie 30th, 2014 at 12:46 )

spre dezamagirea unora festivitatea respectiva nu era organizata de cjt si nici nu era intr-un birt.un restaurant nu poti sa-l numesti birt,ziaristi de doi lei ce sunteti.aveti si voi o publicatie care apare doar pe net si sunteti mari ziaristi,sunteti niste analfabeti,articolele voastre sunt pline de greseli gramaticale.ZERO CREIER,ZERO CARACTER,NISTE NEICANIMENI ASTA SUNTETI.

Agripina a spus: (decembrie 30th, 2014 at 19:34 )

Ioane, te-ai gasit taman tu sa dai de gard cu erorile gramaticale – inexistente, de-altfel! Daca cei de la debanat.ro ar fi analfabeti, precum pretinzi, debanat.ro nici n-ar exista. Explicatie (doar pentru tine, mon cher): analfabetii nu stiu sa scrie!

Ioane SI GHeorghe a spus: (ianuarie 4th, 2015 at 00:29 )

Articolul e foarte corect. Chiar mult prea bland.

Daniel, „patriarhul”, este un ofiter de securitate cu dosar publicat, prieten cu Ilie sarbu, alt ofiter de securitate. BOR e plina de securisti, restul sunt simpli escroci care promit o viata mai buna naivilor….bineinteles contra unor taxe.

In ceea ce priveste Bojin (acum anchetat de dna) si fratii cristescu…ei sunt niste hoti din averea publica. Cum au pus mana acesti cristesti pe atatea terenuri si fabrici in Timisoara ? In baza caror acte ? Ce legatura au vechii primari cu toate astea ? Numai Dermatina au vandut-o pe 20 de milioane de euro recent si au cumparat-o cu cateva mii. De ce nu ancheteaza autoritatile pe acesti „investitori” de carton ? Ce afaceri au facut ei ? Ce firma au infiintat ei care sa produca ceva si sa angajeze oameni ? Numai speculatii au facut si impart banii cu cei care le-au dat pe nimic fabricile si terenurile.

De ce timisorenii asista pasiv la acest jaf si la imbogatirea acestor banditi ?

De ce pe tigani nu-i controleaza Anaful ? dar pe vamesi si politisti ?

comunistul a spus: (ianuarie 5th, 2015 at 01:35 )

|BOR a fost timp de decenii o sub sectie a securitatii… preoti „calificati” direct din tractoristi turnatori … ce va asteptati .. pina la urma a supravietuit stapinului .. securitatii dar linge mina urmasului psd-ul cu profitori lui .. amintitii infractori frati…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.