In Timis se cauta castele si rascoale! Florian Zanfir vrea agenda culturala noua

Răscoale și castele – asta vrea să scoată în evidență, în noul an, vicepreședintele CJ Florian Zanfir. El vrea să revigoreze agenda culturală a județului. Aceasta cuprinde aproape 3.000 de acțiuni, dar nu marchează, spune Zanfir, momentele de referință din viața comunelor timișene.

zanfir

Agenda cultural-sportivă a județului Timiș este un document stufos, care cuprinde, de-a valma, acțiuni precum „Ziua vârstnicilor”, „Târgul meșterilor populari”, seratele muzicale prin orașele bănățene sau simpozioane pe tema prevenirii criminalității în zona rurală, dar și multe altele. Vicepreședintele CJ Florian Zanfir este nemulțumit de felul în care a fost întocmită această agendă în 2014 și vrea schimbări. „Dacă în 2013 aveam aproape 5.000 de activități în acest domeniu, la ora actuală le-am înjumătățit și suntem pe undeva pe la 2.800. Este loc în continuare de a reduce din ele, pentru că sunt activități care se referă la momente cum ar fi martie, se face și 1 Martie, și Ziua Femeii, și Ziua Tinerilor, câte trei activități”, își explică Zanfir demersul. Social-democratul crede că a găsit și soluția pentru a revigora activitatea culturală din județ. Asta va presupune însă foarte multă muncă… „Aș vrea să găsim neapărat pentru fiecare localitate momente de reper. Nu se poate ca o comună să nu aibă un personaj deosebit – putem da și exemple: Țichindeal, Brediceanu… Acele personaj trebuie scoase în evidență. Nu se poate ca într-o comună să nu fi fost un eveniment istoric deosebit, un castel deosebit, o luptă, o răscoală, ceva… Sunt asemenea momente istorice care s-au petrecut în județul Timiș”, spune Zanfir. Cine și cum va căuta castelele și răscoalele rămâne de văzut, iar dacă demersul va avea succes se va vedea, probabil, în februarie, când agenda cultural-sportivă va fi supusă votului din plenul CJ.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia gratuit deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Miercuri, primarul comunei Şag, Flavius Roşu, împreună cu membrii comisiei de recepție, diriginții de șantier și executanții proiectelor au început verificarea rețelelor în PUZ-ul pentru tineri. Este vorba de două proiecte, respectiv extinderea rețelei de apă și rețeaua de canalizare. Flavius Roşu spune următoarele etape vor continua în ritm susținut cu: Începutul lunii noiembrie se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au demarat recepţiile şi verificările reţelelor de apă şi canalizare recent introduse
Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.