CJT, intre drama si comedie: „Birdman” vs „Louis de Funes”

Precum „Birdman” al regizorului Alejandro Gonzalez Inarritu, liberalul Marian Constantin Vasile a trăit și el clipe de supererou. Pentru un tânăr de abia trecut de 30 de ani era ceva spectaculos să ajungi vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, chiar dacă evenimentul politic cu pricina s-a produs când USL putea face eligibil și-un borcan cu gogoșari, dar nu și unul cu gogonele. Ca și eroul filmului premiat la Oscar, și viața lui Marian Constantin Vasile a cunoscut apoi un coborâș, iar ceva trebuia făcut în privința asta. MCV a dat atacat în 2014 decizia plenului CJ de a-l schimba din funcția de vicepreședinte cu un consilier la fel de „penetrant”, pe numele său de membru PP-DD Florian Zanfir. Cu „n”. Tot cu „n” se citea numele Florian Zanfir, vicepreședinte CJ, și după ce dumnealui a trecut la PSD, ca tot politicianul cu o frumoasă coloană vertebrală mai puțin verticală.

Dar nu de Florian Zanfir, căruia unii îi spun (nu știu de ce) „Louis de Funes”, vreau să discutăm în acest moment, ci de îndrăzneala lui Marian Vasile de a se pune cu sistemul. În cazul de față, sistemul era Titu Bojin, președintele CJ, cel care și-a atras prin toate metodele legale, etice și imorale, o majoritate lejeră în plenul legislativului județean. Norocul lui MCV a fost că lupta sa cu sistemul în justiție s-a dat când justiția a început și ea să lupte cu „sistemul ticăloșit”, astfel că aceasta nu a mai avut jenă să deregleze printr-o primă sentință voința partidului atotputernic aflat la guvernare centrală și județeană. Așa a apărut interesanta decizie a Tribunalului Timiș, conform căreia Florian Zanfir și-a pierdut demnitatea în favoarea liberalului Marian Constantin Vasile. Ce va fi la apel nu putem anticipa, dar MCV deja a îmbrăcat haina de erou și chiar nu mai contează.

În bucuria sa de moment, liberalul a apucat să spună că dacă tot s-a făcut dreptate, păi atunci ia să se apuce dumnealui de proiectele lăsate neterminate atunci când pesediștii i-au făcut vânt din funcție. Dar ce-a lăsat neterminat MCV, în afară de cafeaua începută în dimineața zilei 6 iunie 2014, data „debarcării” sale? Da, cum să nu?, podurile și proiectele transfrontaliere, seminariile, întâlnirile cu contabilii ambasadelor, delegațiile la Lyon, sunt foarte importante, dar centrul intermodal de la Remetea nu se mai pune la socoteală, că a fost deja revendicat de alții. Vom fi ochi și urechi dacă revenirea lui Marian Vasile în CJT ne va reda speranțele în realizarea parcului tehnologic de energii alternative, la tot soiul de incubatoare de afaceri și la alte chestiuni pe partea economică. Să fie bine, maică, ar zice o bătrână de la Ghizela, dar, la urma urmelor, ce se va întâmpla cu proiectele lui Florian Zanfir, că și el e suflet?

Geaba se zbuciumă MCV să facă lucruri frumoase pentru Timiș, că în mentalul colectiv va rămâne doar „supereroul” care l-a învins pe Florian Zanfir, „Birdman” care l-a răpus pe „Louis de Funes”, omul lui Titu Bojin, acest col. Muammar Gaddafi al Timișului. Nimic mai mult. Păi ce să facă Marian Constantin Vasile ca vicepreședinte într-un CJ condus de Titu Bojin și o majoritate (încă) solidă a PSD? Poate juca macao, e adevărat, plus că ascuțitorile nimeni nu i le va lua de pe biroul de „vice” județean. Aș încheia aici prea lunga discuție despre drama lui MCV cu un scurt citat, o frântură de sinceritate din partea unui politician tânăr, cândva „de viitor”: „Eu mă înțeleg foarte bine cu el. Domnul Bojin este un om înțelept si are o mare omenie. El știe ce înseamnă delegarea compețentelor. Bineînțeles că nu suntem de acord întotdeauna, dar după discuții ajungem la un numitor comun. Eu cred că va fi o colaborare bună” (Marian Constantin Vasile, interviu opiniatimisoarei.ro, 23 august 2012).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

fasiala a spus: (februarie 26th, 2015 at 17:49 )

Erou de carton. Un avid dupa functii! In rest, un mare…fassss

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un drum județean să fie transferat municipiului Timișoara. Modificarea de administrare se face în favoarea cetățenilor care locuiesc pe Calea Ghirodei din orașul de pe Bega. Odată transferate acele porțiuni de drum vor intra în reparații și vor asigura un carosabil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara
Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.