Dacă până luni, fostul președinte Traian Băsescu a mai „pișcat” cu unele declarații Justiția din România, de această dată a răbufnit la postul preferat, B1TV. Un atac mai bezmetic la adresa Justiției și a campaniei anti-corupție n-a reușit probabil nici întreaga cloacă de la Antena3, după arestarea turnătorului dovedit „Felix”.
Liceul Lenau, locul in care s-a pulverizat „meritocratia” din Primaria Timisoara
Primăria Timișoara riscă să piardă o finanțare europeană de 1,5 milioane de euro, bani destinați lucrărilor de reabilitare a Liceului Lenau. După cum se știe, constructorul a sistat lucrările acolo, trimițând săgeți atât spre proiectant, dar și spre angajați ai primăriei.
Un alt „nea Nicu” si-o „Epoca de Aur”
Nu știu cum ar reacționa primarul Robu dacă, în rol de ziarist, aș spune toată ziua că dumnealui este un Dalai Lama al spiritualității timișorene, un Jimi Hendrix al muzicii bănățene, că este un Ivan Patzaichin al sportului local ori un Baiazid al investițiilor.
Aviz clientilor DNA: si securistii fac parnaie!
Jale mare joi seara la emisiunea soției unui fost ministru amator de artă ajuns acum după gratii! În frunte cu moderatoarea, invitații din studio comentau în termeni apocaliptici un „breaking news” privind condamnarea la pușcărie a unui om de afaceri.
Paradoxul alegatorului „traseist”
Sorin Cociobea. Îi știți povestea. Consilier județean beneficiar al „ordonanței traseiștilor” pe ruta PDL-PSD. Era să rămână anonim în politica timișeană dacă nu făcea afirmația cum că PSD este un „cancer”. „Avansați înainte”, „coborâți jos”, bun, a observat omul gaura din macaroană și s-a luminat la față.
Statuia lui Tarzan, la pachet cu Jane?
Așadar vom avea șapte statui mari și late în centrul istoric. Una pe Mercy, două pe Eugeniu de Savoya, una pe Alecsandri, una la Școala de fete… Foarte receptiv la opiniile celor din jur, primarul Nicolae Robu a cerut părerea timișorenilor vizavi de personalitățile care merită să li se ridice o statuie.
Timisoara din pom si pomul din aer
Până și dușmanii politici ai primarului Timișoarei recunosc dinamismul administrației Robu. Că de pe urma acestui dinamism nu se alege orașul cu prea multe e o altă mâncare de pește, zic aceiași adversari, printre care și Bogdan Herzog (consilier local independent, analist Vocea Rusiei). Dreptatea este pe undeva pe la mijloc. Nimeni nu-i poate reproșa…
TVR a pierdut CE 2016. De ce le platim taxa TV?
Televiziunea Română nu va transmite Campionatul European de Fotbal programat anul viitor în Franța. Este vestea care a căzut ca un trăsnet peste toți microbiștii, și nu numai din România. Meciurile acestui turneu au fost achiziționate de o televiziune de nișă.
Asaltul ANAF, intre necesitate si abuz
Hotelierii de pe Litoral amenință că nu-și mai deschid unitățile și boicotează începerea sezonului estival. Prin Bacău, dar și alte orașe, micii proprietari fac mitinguri de protest. Alții amenință cu ce pot.
Asta ne e destinul? Hotul priceput sau cinstitul incompetent?
Urmărind cu o oarecare detașare, chiar resemnare, evenimentele parlamentar-penale din ultimele zile, unele comentarii făcute de minți aparent deschise ale scenei publice românești, am tras concluzia că în țara asta două categorii umane mai importante coexistă tragic.
Cociobea, „cancerul” PSD si scuipatul vadimist
Consilierul județean Sorin Cociobea s-a săturat de PSD, și-a luat jucăriile și s-a declarat „independent”. Astfel, el este primul dintre „trădătorii” care au sărit pârleazul în PSD pe baza „ordonanței traseiștilor”, iar acum fac o piruetă de 180 de grade.
Banda lui Sarbu si Tariceanu impotriva Romaniei
Așa cum era de așteptat, banda penală din Senat a făcut din nou scut în jurul unuia de-al lor. Ce-i drept, mă așteptam să fie mult mai multe voturi pro-Șova. Au ajuns însă votul a 67 de briganzi plus o lungă urinare pe Constituție, pentru ca România să intre iar în malaxorul diplomațiilor străine.
Rusine! Nicolae Robu habar n-are cate tigari poti cumpara din alocatia copilului
Deși deseori îl trădează un comportament infantil, primarul Nicolae Robu nu știe cât este alocația pentru creșterea copilului. Cel puțin așa zice presa ostilă liberalului, căci, de partea cealaltă, edilul susține că avea o idee despre cât primește fiecare prunc din România de la guvern: vreo 10 euro pe lună.
Nu plange, Darius! Mirul si flegma ale lui Sova sunt
Românii sunt poate singurul popor din lume care au un proverb de genul „Capul plecat sabia nu-l taie!”. E un proverb care s-a transformat în ani într-un modus vivendi în special în cazul dregătorilor.
In strada! Asa nu se mai poate
E adevărat, democrația nu se face în stradă, nu se face cu forța, cu pumnul sau cu parul. Democrația se face în instituții reprezentative ale statului, precum Parlamentul. Dacă suntem nemulțumiți, democrația ne dă dreptul să votăm (și să schimbăm) o dată la patru ani.
Despre etnobotanice, tate si Biblii
Doi angajați ai Primăriei Timișoara au avut nevoie de intervenția Ambulanței în timp ce se aflau la serviciu. Concluzia medicilor a fost dură: cei doi erau drogați. Cu etnobotanice sau alte substanțe. Din întreaga tevatură s-ar putea desprinde două cauze pentru care cei doi au tras pe venă, nas sau cine mai știe cum.
Mester-planul din sportul timisorean
Nu știu care-i sunt toate plăcerile, dar sigur consilierului județean Adrian Pășcuță îi plac sportul și arta, arta culinară. Și, ca orice iubitor de sport, liberalul s-a gândit să organizeze o dezbatere publică pe tema acestui fenomen.
Ce urmareste, de fapt, Adrian Orza?
De ceva timp, cu regularitate, consilierul local Adrian Orza se întâlnește cu jurnaliștii. Mai des decât o fac destule partide. O face oficial, în conferințe de presă, nu pe terasele din centrul orașului.
The Romanians’ leaders are coming
Fost președinte implicat în declanșarea unui război civil în mineriadele anilor 90, ex-premier condamnat în mai multe dosare de capă și șpagă, ba chiar fugind de pedeapsă printr-o tentativă de sinucidere, alt prim-ministru ca și dovedit de plagiat.
Who’s next la DNA? Pariorii mizeaza masiv pe Ilie Sarbu
La modul trepidant în care se lucrează acum la DNA, nu se mai pune problema dacă, în perioada următoare, va mai fi vizitat un nume important din politică sau afaceri. E clar că acest lucru se va întâmpla. În atare condiții, întrebările sunt „cine” și „când”.