Părinţii elevilor care învaţă la Şcoala Generală nr 25 din Timişoara sunt conectaţi non-stop la informaţii cu privire la copiii lor.
Pentru că sunt foarte ocupaţi, cei mai mulţi dintre ei cu serviciul, dascălii de aici ţin şedinţe pe internet. Participând la şedintele virtuale, adulţii află ce note au luat copiii lor, câte absenţe au acumulat sau de la ce materie au mai chiulit odraslele. Unitatea de învăţământ timişoreană participă, cu sprijinul Microsoft, la un program care grupează elita şcolilor inovative. „Participarea în acest program presupune participarea virtuală la conferinţe on-line cu elevi şi profesori, ceea ce înseamnă infuzie de cunoştinţe”, a explicat Carmen Burcea, directorul şcolii.
Comentarii prin facebook