Evian de Banat, direct de la Dognecea

Una dintre puţinele ape minerale extrase din Banat, Perenna Premier, este la fel de bună ca şi apa Evian, considerată, de mai mulţi ani, etalonul mondial în domeniu.

Cea mai nouă fiţă în materie de apă e să bei Perenna Premier. Nu pentru că i-a făcut Adrian Mutu reclamă până nu demult, ci pentru că Organizaţia Mondială a Apelor a certificat, încă de acum doi ani, faptul că apa extrasă dintr-un izvor de lângă Dognecea, în judeţul Caraş-Severin, este în proporţie de 96,1% identică cu cea mai faimoasă apă minerală din lume, Evian. „Apa minerală Perenna Premier a fost recunoscută la nivel mondial drept una din cele mai pure ape minerale naturale. Conform clasamentului realizat de Organizaţia Mondială a Apelor, Perenna Premier se află pe locul al doilea în urma etalonului, apa minerală naturală Evian”, explică Sorin Radu Iordăchescu, directorul executiv al Apollini Company, proprietara terenului unde izvorăşte celebra apă.
Potrivit site-ului www.mineralwaters.org, diferenţa între Evian şi Perenna Premier este infimă: doar 3,9%. „Pentru stabilirea asemănărilor dintre cele două ape s-au avut în vedere 11 componente, de la aciditate şi până la elementele minerale precum calciu, potasiu, magneziu sau nitraţi. Este pentru a doua oară când puritatea apei minerale Perenna Premier e recunoscută la nivel mondial. În 2008, la concursul de specialitate organizat la Berkley Springs (SUA), Perenna Premier a intrat în top 10 mondial, din 250 de participanţi. În plus, institutul SGS Fresenius din Germania a catalogat apa noastră ca fiind o apă cu origine pură”, mai spune Iordănescu.
Izvorul de apă minerală de la Calina, care traversează munţii Dognecei, străbate stânca calcaroasă şi dolomitică, filtrându-se prin straturile de şisturi cristaline de 200-300 de metri. Rezultatul e o apă foarte pură şi echilibrată, celebră în Europa încă de acum 200 de ani. Geologul Constrantin Gruescu precizează că există relatări despre faptul că, la mijlocul secolului al XIX-lea, apa de la Calina era băutura preferată a curţii imperiale de la Viena, drept pentru care erau organizate transporturi regulate de apă cu carele trase de boi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

maria a spus: (februarie 18th, 2011 at 10:36 )

apa ca apa, dar de ce trebuia sa-l puna pe drogatul de Mutu sa faca reclama la ea?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole

ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO

Circulația rutieră prin Pasajul Solventul a fost deschisă, a anunțat, la orele prânzului, primarul Dominic Fritz. Această deschidere va oferi o nouă conexiune între cele două părți ale orașului, alternativă la Pasajul Jiul, care, până acum, era singura disponibilă în zona respectivă. ”Este unul dintre proiectele strategice ale Timișoarei și un pas important pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor

Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă a câştigat o amplă finanţare pentru un proiect de extindere a sistemului de alimentare cu apa si canalizare

Luni, 22 decembrie, Admnistraţia Fondului de Mediu (AFM) a publicat lista proiectelor aprobate pentru finanțare prin Programul privind sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Pe al doilea loc la nivel naţional s-a situat obiectivul de investiții “Extinderea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare menajera din comuna Moșnița Nouă, jud....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă a câştigat o amplă finanţare pentru un proiect de extindere a sistemului de alimentare cu apa si canalizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, anunţându-l verbal, în acest sens, pe premierul Ilie Bolojan. Cel mai vehiculat nume pentru a-l înlocui în funcţie este cel al deputatului Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş. Daniel David a confirmat oficial, pe blogul personal, că și-a dat demisia din funcția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daniel David a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei. Marilen Pirtea dat ca mare favorit pentru a prelua acest portofoliu
Circulația rutieră prin Pasajul Solventul a fost deschisă, a anunțat, la orele prânzului, primarul Dominic Fritz. Această deschidere va oferi o nouă conexiune între cele două părți ale orașului, alternativă la Pasajul Jiul, care, până acum, era singura disponibilă în zona respectivă. ”Este unul dintre proiectele strategice ale Timișoarei și un pas important pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis circulația rutieră prin Pasajul Solventul/FOTO
Administrația timișoreană a finalizat documentația tehnică necesară pentru modernizarea clădirii principale a Liceului Tehnologic Electrotimiș, campusul situat în Ciarda Roșie. Unitatea de învățământ funcționează într-un ansamblu de clădiri construite în anii ’70, astfel că sunt necesare intervenții complexe de modernizare, de la refacerea acoperișului, a instalațiilor și a finisajelor, până la izolarea termică a pereților....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să modernizeze Liceul Electrotimiș
Cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului, Primăria Timișoara organizează marți dezbaterea publică necesară, având ca temă Proiectul de hotărâre stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2026. Aceasta va avea loc de la ora 16:00 în sala de Consiliu a Primăriei Timișoara. Proiectul de hotărâre poate fi consultat online: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0418d960-2450-43c8-9a22-73455cf66020...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică obligatorie, pe tema noilor taxe și împozite, în data de 23 decembrie
Autoritățile cu responsabilități de control își sporesc activitatea înaintea sărbătorilor de iarnă, pentru a se evita apariția de probleme. La fel a fost și în acest an, iar controalele au scos la iveală numeroase probleme. În cadrul Colegiului Prefectural din această lună, reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au anunțat rezultatele verificărilor efectuate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Controale sporite pentru siguranța cetățenilor. Au fost date amenzi importante și efectuate confiscări de produse
Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.