Blocul de pe Brailoiu a fost reabilitat

La aproape doi ani de la deflagrația care le-a dat viețile peste cap, locatarii blocului de pe strada C. Brăiloiu 7 se vor întoarce acasă. Reabilitarea imobilului a fost, în sfârșit, finalizată, punând astfel capăt nenumăratelor dispute între diverse autorități.

În 15 ianuarie 2010, un apartament de la etajul al treilea al blocului de pe strada Constantin Brăiloiu nr. 7 a sărit în aer. Deflagrația a fost atât de puternică, încât a afectat grav structura de rezistență a imobilului, fiind necesară debranșarea acestuia de la utilități și evacuarea locatarilor. De primele măsuri de siguranță a elementelor de structură afectate s-a ocpuat Primăria Timișoara, care însă și-a declinat competența, solicitân d guvernului să gestioneze situația.
Au urmat nenumărate discuții legate de cine ar trebui să suporte costurile de reabilitare, fiind vorba de apartamente proprietate privată. Între timp, locatarii s-au mutat la prieteni sau rude, ba chiar și în cămine de nefamiliști. În luna mai a acestui an, guvernul a aprobat alocarea a 874.000 lei pentru blocul afectat de explozie. Reabilitarea propriu-zisă a imobilului a început abia în septembrie a acestui an. Autoritățile locale spun că acestea au presupus reabilitarea instalațiilor de apă-canal, verificarea și repararea celor de gaz și electrice, refacerea branșamentelor și consolidarea clădirii. Reabilitarea s-a încheiat cu aproape o lună mai devreme decât era prevăzut în contract. Locatarii trebuie să se ocupe acum de interioarele apartamentelor.
Deși banii au fost alocați de guvern, recepția blocului a fost făcută, surprinzător, de primarul Gheorghe Ciuhandu. Prefectul Mircea Băcală, care ar fi trebuit să participe și el la recepție, nu a venit. Edilul le-a recomandat locatarilor ca, pe viitor, să-și asigure locuințele, pentru a evita situațiile de acest gen. “Le mulţumesc celor care s-au implicat în rezolvarea situaţiei. Finanţarea a venit de la guvern, singura soluţie legală şi fezabilă pentru a putea intervene, fiind vorba de proprietăți private. Banii au fost transferați din fondul de urgenţă al guvernului la bugetul local. Noi ne-am ocupat de achiziţii şi de urmărirea lucrărilor”, a spus Ciuhandu.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top