Înainte de Congresul Naţional al PSD, Titu Bojin recunoaşte că scandalul ANI ar putea avea legătură cu alegerile din PSD. El candidează alături de deputatul PSD de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului. Aradul şi Hunedoara nu şi-au desemnat candidaţi la funcţiile de vicepreşedinţi naţionali în Partidul Social Democrat.
Cu câteva zile în urmă, ANI a anunţat că Titu Bojin este în vizorul său pentru mai multe capete de acuzare. Abia miercuri hârtia cu intenţia ANI a ajuns la Apele Banat. Președintele CJ Timiș crede că lucrurile nu sunt întâmplătoare. „Este curios că după 13 ani, chiar în preajma Congresului PSD, ANI a găsit că aş fi incompatibil. Sunt anumite răutăţi, nu vreau să-i caracterizez pe cei ce ar fi putut să le facă. Să-i ajute Dumnezeu. Nu se potrivesc însă acuzele ANI. De un an nu mai sunt nici consilier judeţean şi nici director. În condiţiile în care ANI verifică de câteva luni de activitatea mea, sigur, există un semn de întrebare în această concluzie. Mai ales că ANI nu m-a întrebat niciodată nimic”, ne-a spus Bojin.
Culmea este că liderul PSD Timiş le atrage atenţia inspectorilor ANI că face mai mulţi bani decât cred aceștia. „Suma care mi se impută de ANI nu este nici jumătate din ceea ce câştigăm eu cu familia. Toţi am tras la aceeaşi căruţă, la aceeaşi firmă. Eu nu am fost nici o zi funcţionar public. Sunt pe cont propriu imediat după revoluţie. În 1990 mi-am deschis firmă. Nu am lucrat niciun minut ca funcţionar public. Sunt lucruri suspecte ce par să aibă legătură cu ce se întâmplă la sfârşitul săptămânii”, ne-a mai spus Bojin.
Din punct de vedere politic, preşedintele CJ Timiş este încrezător și crede că-l va învinge uşor pe contracandidatul său. „Nu cred ca treaba cu ANI să-mi scadă şansele la congres, nu are nicio relevanţă. Cu tot respectul faţă de colegii mei din zonă, preşedinţi de consilii judeţene care sunt parlamentari, eu cred că sunt singurul statornic”, mai spune Bojin.
Comentarii prin facebook