Spitalul Judetean face angajari in aceasta vara! Sunt 150 de posturi libere

Spitalul Județean Timișoara își propune să-și mărească personalul! Asta a anunțat directorul unității sanitare, Marius Craina, care a declarat că în această vară vor fi angajate 150 de persoane. Șeful spitalului spune că-și dorește mai mulți psihologi în unitate.

scjut

Ultimele angajări la Spitalul Județean Timișoara s-au făcut în ianuarie. După această tură de angajări, dar și după cea din septembrie 2014, unitatea sanitară a ajuns să aibă peste 2.500 de posturi ocupate. Acum, Marius Craina, șeful Spitalului Județean, a anunțat că urmează o nouă perioadă de angajări. Concret, în această vară, vor fi scoase la concurs 150 de posturi. „În cursul lunii iulie-august vom scoate în jur de 150 de posturi la concurs. După acea deblocare din iulie-august 2014, spitalul a început să treacă de linia de plutire şi să funcţioneze în regim normal. Am reuşit ca, după ani şi ani de zile, să redăm funcţionalitatea celei de-a doua săli de naşteri la Maternitatea Bega. Acum Maternitatea Bega funcţionează cu personal la capacitate superioară. Mai sunt probleme vizavi de femeile de serviciu acolo”, a declarat Craina. Acesta a mai specificat că spitalul funcționează la standarde normale, dar există încă sectoare în care este loc de mai bine. „Ne dorim îmbunătăţirea numărului personalului la calitate, psihologi, terapeuţi, care să crească calitatea spitalului. O mare deficienţă este la sectorul de aprovizionare–achiziţii, unde la finalul anului 2014 am rămas cu jumătate din personal. La sectorul juridic, la activitatea pe care o are spitalul judeţean, lucrează două juriste, cu un volum de muncă uriaş”, a mai spus Marius Craina.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani

Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea câştigă la Craiova centura WBC Continental Latino

Campion mondial IBA World, timişoreanul Flavius Biea a fost cap de afiş, alături de Ronald Gavril vineri seara la Gala Boxing Fighting Championship 5, desfăşurată îm Sala Sporturilor din Craiova. Flavius, pugilist de 34 de ani, cu 24 de victorii înaintea acestei partide şi o singură înfrângere, l-a întâlnit pe experimentatul argentinean de 29 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea câştigă la Craiova centura WBC Continental Latino
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO

Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Ideea picnicului organizat în parcul din zona Dacia va fi repetată, de această dată în parcul Pădurice. Organizația de Management al Destinației Timișoara, în colaborare cu Asociația Patronală Horetim, organizează un nou eveniment în aer liber pentru toate vârstele. Picnic Atipic va avea loc duminică, 19 mai, între orele 11:00 și 15:00, când timișorenii sunt invitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În parcul Pădurice va avea loc un nou Picnic Atipic
Un nou drum județean, parte a ”centurii mici” de ocolire a Timișoarei face un pas înainte spre modernizare. Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru porțiunea de drum care leagă Moșnița Nouă de Ghiroda. DJ595E Moșnița – Ghiroda este parte a centurii de drumuri județene, o alternativă la centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru modernizarea drumului dintre Moșnița și Ghiroda
Muncitorii celor de la UMB se mișcă, pe șantierul Centurii Sud, ca furnicile, iar aceasta se vede efectiv pe șantier. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri șantierul, acolo progresul fizici a ajuns la aproape 85 la sută din total, iar termenul final, adică luna iulie, va fi, cel mai probabil, anticipat, centura urmând să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Sud lucrurile merg strună. Termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi devansat
Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin
Primăria Timișoara anunță o nouă victorie în lupta cu garajele ”gazdă” pentru murături și biciclete vechi. Municipalitatea a anunțat că a reușit amenajarea a 100 locuri de parcare noi, în zona Lipovei. Acestea au fost amenajate pe locul vechilor garaje. Astfel, pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, după demolarea a 16 construcții, au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei au fost amenajate 100 de locuri de parcare după demolarea unor vechi garaje
Aleșii PSD (și nu numai) nu se lasă și convoacă o nouă ședință de plen a Consiliului Județean Timiș pentru împărțirea banilor alocați pentru reparațiile de drumuri județene. La precedenta ședință, luni, proiectul a picat la un singur vot, iar inițiatorii au acuzat conducerea instituției că ar fi manipulat ”tehnic” votul, nu toate opțiunile fiind,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai încearcă o dată. Consilierii județeni, plus PNL, au convocat un nou vot pe modul de alocare a banilor pentru drumurile județene
Top