Birsasteanu sau Craina pentru Primaria Timisoara? Poate aflam la sfarsitul lunii

A trecut mai bine de jumătate de an de când PSD Timiș tot încearcă să găsească un candidat potrivit pentru Primăria Timișoara. Din nou, conducerea PSD susține că lucrurile decurg bine și că va fi anunțat candidatul. La sfârșitul lunii!

craina si birasteanu

Deși inițial se spunea că PSD Timiș își va anunța candidatul la Primăria Timișoara în acest sfârșit de săptămână, la Comitetul Executiv Național, anunțul se amână din nou. „Am finalizat sondajul de care sunt foarte mulțumit. A fost foarte complet și, din rezultatele acestui sondaj, PSD Timișoara a putut să stabilească o strategie pentru alegeri. Pot spune că putem avea în vara acestui cele mai bune rezultate ale PSD pe Timișoara. Asta contează foarte mult și în ceea ce înseamnă rezultat pe județ. Timișoara va fi la un procent bun și pare pe care PSD îl are pe Timiș. Totodată am analizat notorietatea, încrederea mai multor colegi din cadrul partidului, pentru a putea stabili cine va fi candidat. În acest moment sunt două nouă care s-au distanțat, și anume domnul Bîrstășeteanu și domnul Marius Craina. Sunt doi oameni care au notorietate foarte bună, doi medici foarte cunoscuți în care timișorenii văd un înlocuitor. Cei doi vor intra într-o analiză internă, iar la sfârșit la ianuarie cel care se bucură de cea mai mare susținere va fi candidat”, a explicat Sebastian Răducanu, președintele PSD Timișoara.

Pe de altă parte, Bîrsășteanu spune că nu știa prea multe despre sondajul PSD. „Nu am știut că fac parte dintre cei monitorizați în acest sondaj. Mă onorează acest lucru. Urmează, împreună cu domnul Craina, să gândim un proiect al partidului. Nu am sentimentul de competiție între noi doi, suntem doi oameni realizați din punct de vedere personal. Ne dorim să ajutăm partidul și să ajutăm Timișoara. Am convingerea că amândoi putem face mai mult pentru Timișoara decât ceea ce face actuala administrație. Am dovedit la nivel de țară și nivel de guvernare că atât Guvernul Ponta și Guvernul Năstase au reușit să aducă mai multe resurse în buzunarul nostru, al cetățenilor. Am convingerea că și o administrație cu o echipă bine aleasă, cu o administrație de stânga poate să facă mai multă ordine în Timișoara”, a spus deputatul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

juristpatitu a spus: (January 14th, 2016 at 19:13 )

La sfarsitul lunii iulie se va sti sigur!

Gore a spus: (January 15th, 2016 at 10:54 )

Candidatul PSD pentru Primaria Timisoara este Robu. Nicolae Robu! Asta ca sa afle si cei din ultimul rand care inca au iluzii. 😉

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

USR propune sera-laborator cu plante exotice, in loc de fantana muzicala, in Parcul Botanic

Treceri de pietoni luminate, toalete publice demne de un oraș din UE, o seră educațională în loc de fântână muzicală sau o cale ferată directă de la aeroport. Sunt propunerile pe care USR Timiș vrea să le facă pentru bugetul pe 2018 al Primăriei Timișoara și pentru care a făcut fișe detaliate, cu costuri și ce ar presupune astfel de investiții.
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR propune sera-laborator cu plante exotice, in loc de fantana muzicala, in Parcul Botanic
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vaci sau ciori. Așa le-ar „gratula” medicul Mihai Ionac, șeful Secției de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean din Timișoara, pe asistentele și infirmierele cu care lucrează. Scandalul este în toi, după ce la adresa lui Ionac s-au adunat mai multe plângeri. Chirurgul spune însă că totul este o înscenare și dă vina pe conducerea SCJUT.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chirurgul Mihai Ionac, acuzat de limbaj suburban de medici si asistente de la Judetean
Angajații de la STPT depun, luni, la Primăria Timișoara, o petiție prin care își cer salariile restante. Oamenii nu vor să intre în grevă, pentru că nu vor să le facă viața amară călătorilor, dar spun că este un ultimatum adresat primăriei. Directorul adjunct al STPT, Nicu Bitea, afirmă că se vor face plăți săptămâna viitoare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii STPT, cu petitia la primarie. Lider de sindicat: Nu vrem greva, dar acum lucram pe datorie
Treceri de pietoni luminate, toalete publice demne de un oraș din UE, o seră educațională în loc de fântână muzicală sau o cale ferată directă de la aeroport. Sunt propunerile pe care USR Timiș vrea să le facă pentru bugetul pe 2018 al Primăriei Timișoara și pentru care a făcut fișe detaliate, cu costuri și ce ar presupune astfel de investiții.
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR propune sera-laborator cu plante exotice, in loc de fantana muzicala, in Parcul Botanic
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top