Tunel nefolosit de trei decenii, deschis in zona Jiul/ FOTO

Lucrările de la Pasajul Jiul vor începe oficial de la 1 august, dar până atunci se fac pregătiri pentru ca traficul să fie perturbat cât mai puțin posibil. Surpriza cea mare va fi pentru pietoni, care vor putea trece pe sub pasajul de cale ferată printr-un tunel care a stat… ascuns aproape 30 de ani.

tunel jiul1

De câteva zile se lucrează intens în apropierea Pasajului Jiul, unde va fi reamenajat un tunel pietonal care nu a fost folosit de trei decenii. Acesta va fi igienizat și urmează să fie rezolvată problema iluminatului, iar apoi va deveni cale de acces, pe sub calea ferată, pe ruta Bd. Republicii – Circumvalațiunii, via strada Nera, și retur. „Am decis să redeschidem pasajul pietonal dintre Bd. Republicii și str. Nera. Acesta a fost închis în 1988. S-au desfășurat lucrări de igienizare și defrișare a vegetației spontane. Urmează să amenajăm calea pietonală și să facem porțiunea de trotuar de pe strada Nera”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Cam în două săptămâni, traseul ar putea fi folosit.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

dorel a spus: (iulie 20th, 2016 at 15:31 )

atunci sa te tii infractiuni in zona [tunel] sa se gindeasca la masuri de prevenire.

pif a spus: (iulie 20th, 2016 at 22:07 )

e atit de greu sa faci un pod metalic provizoriu peste calea ferata ca ala de la gara mare? sintem in 2016.

radu a spus: (iulie 21st, 2016 at 12:00 )

O să fie folosit o zi, sau două, până apucă moldovenii să se pişe-n el!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic

Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă

Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locul I Junioare, respectiv locul I Senioare – conform regulamentului, vârsta îi permite participarea la ambele categorii). Încununarea acestui succes a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locul I Junioare, respectiv locul I Senioare – conform regulamentului, vârsta îi permite participarea la ambele categorii). Încununarea acestui succes a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă
Primarul comunei Șag, Flavius Alin Roșu, şi-a depus, duminică, candidatura pentru un nou mandat de primar. El va susţinut de nu mai puţin de patru partide care au constituit Alianţa pentru Şag. Chiar de Duminica Floriilor, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru cel de-al treilea mandat de primar al comunei Şag. Sub deviza “Numai împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut de patru partide, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Şag
Ei bine, mai sunt şi candidaţi la primărie care nu promit că vor face noi drumuri, şcoli, grădinţe, creşe, curăţenie, investiţii în lapte şi miere. Din contră, se angajează să aducă tot răul de pe pământ în cazul în care vor ajunge primari. Că la mijloc e o crasă lipsă de educaţie, ca să nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (7). Cel mai corect dintre candidaţi. Alina Sperlea promite că, dacă va ajunge primăriţă, va aduce în Dumbrăviţa toate nenorocirile din lume
Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
Top