Avocatii din Timis se apuca de cantat!

La Timișoara se va constitui, săptămâna viitoare, primul cor al avocaților din Timiș! Concertele vor fi exclusiv în scopuri caritabile, primul dintre ele urmând să aibă loc de Crăciun, în sprijinul Fundației United Way Romania.

corul-avocatilor

Corul Avocaților este în plin proces de constituire, astfel că avocații interesați, copiii, nepoții sau finii acestora sunt așteptați la întâlnirea de formare a grupului. Aceasta este programată luni, 24 octombrie, de la ora 18.30, în amfiteatrul A1 al Facultății de Drept. Doritorii nu trebuie să fie potențiali participanți la concursurile de talente de la televizor. „Primează dorința de a cânta, abilitățile vocale fiind perfectibile prin exercițiu. La întâlnirea de formare a grupului vom cânta împreună, începătorii fiind susținuți de persoane cu experiență”, spune inițiatorul corului, av. Paul-Filip Ciucur. Donațiile colectate cu ocazia debutului de Crăciun urmează să fie direcționate prin intermediul Fundației United Way Romania către copiii nevoiași cărora le lipsesc hrana caldă, adăpostul și cele necesare studiului. Inițiativa formării corului și a proiectului concertului de Crăciun sunt sprijinite de Baroul Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Calin Dobra

Călin Dobra acuză echipa Buciu de lipsă de maturitate și comportament pueril, după demisia de la Primăria Lugoj

Câștigătorul fotoliului de primar al Lugojului pentru viitorul mandat, Călin Dobra, îl acuză pe primarul ”secret”, Claudiu Buciu, din spatele celui real, Bogdan Blidaru, că împreună cu echipa sa dă dovadă de imaturitate, comportament pueril și faptul că lasă zeci de mii de oameni fără conducere la primărie. Vă reamintim că Buciu a pierdut cursa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Dobra acuză echipa Buciu de lipsă de maturitate și comportament pueril, după demisia de la Primăria Lugoj
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Primul transfer la Dumbrăviţa este de fapt o revenire

Divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunță perfectarea primului transfer pentru sezonul 2024/2025. Mijlocașul Luca Bodri revine în tricoul alb-verde după un an. În precedentul sezon, a evoluat în Liga a III-a, pentru Progresul Pecica, alături de care a reușit o performanță remarcabilă, calificarea în grupele Cupei României. Luca a fost componentul echipei bănăţene timp de doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul transfer la Dumbrăviţa este de fapt o revenire
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Doi muncitori au fost accidentaţi de un tren, în timp ce lucrau la Gara de Nord

Accidentaţi când efectuau lucrări la Gara de Nord. S-a întâmplat vineri după amiaza. Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că doi lucrători care se aflau pe o scară cu nacelă, în timp ce efectuau lucrări de renovare la stația CF din Timișoara, au fost acroșați de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi muncitori au fost accidentaţi de un tren, în timp ce lucrau la Gara de Nord
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

craft

Noutățile legislative privind protecția mediului în dezbatere la CCIA Timiș

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului Timiș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții economici, miercuri 19 iunie, la un seminar de informare având ca temă: ”Aspecte privind responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noutățile legislative privind protecția mediului în dezbatere la CCIA Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Câștigătorul fotoliului de primar al Lugojului pentru viitorul mandat, Călin Dobra, îl acuză pe primarul ”secret”, Claudiu Buciu, din spatele celui real, Bogdan Blidaru, că împreună cu echipa sa dă dovadă de imaturitate, comportament pueril și faptul că lasă zeci de mii de oameni fără conducere la primărie. Vă reamintim că Buciu a pierdut cursa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Dobra acuză echipa Buciu de lipsă de maturitate și comportament pueril, după demisia de la Primăria Lugoj
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului Timiș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită agenții economici, miercuri 19 iunie, la un seminar de informare având ca temă: ”Aspecte privind responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noutățile legislative privind protecția mediului în dezbatere la CCIA Timiș
Divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunță perfectarea primului transfer pentru sezonul 2024/2025. Mijlocașul Luca Bodri revine în tricoul alb-verde după un an. În precedentul sezon, a evoluat în Liga a III-a, pentru Progresul Pecica, alături de care a reușit o performanță remarcabilă, calificarea în grupele Cupei României. Luca a fost componentul echipei bănăţene timp de doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul transfer la Dumbrăviţa este de fapt o revenire
Garfield își caută prietenii printre cineaștii din Iulius Town, Teatrul de păpuși revine cu o nouă scenetă pentru cei mici, iar Trenulețul Distracției continuă călătoriile pline de distracție în Iulius Mall. Nu uita că urmează și Timișoara Music Awards, pe a cărei scenă vor urca peste 50 de artiști, iar pe terasa de la food...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend plin la Iulius Town: Caravana Garfield, Timișoara Music Awards, meciurile Euro 2024, dar și alte surprize
Agenția Națională de Administrare Fiscală avertizează asupra apariției unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele ANAF. Aceasta este în desfășurare în această perioadă, contribuabililor, persoane juridice, le este solicitată „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”. Falsificatorii motivează că „scopul acestei solicitări este de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF, afectată de o nouă campanie de mesaje false
Primăria Timișoara vrea să preia, în mod organizat, uleiul folosit, de la populație. Pentru ca ideea să prindă realitate, și consilierii locali trebuie să aprobe, luni, proiectul de hotărâre propus în acest sens. Nu va fi licitație, ci un contract cu o firmă care se ocupă cu această activitate deja. Este vorba despre Oilright SRL....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să colecteze uleiul uzat de la timișoreni, prin șapte centre din oraș. ”Materia primă”, transformată în lumânări
Debutul rundei a VIII-a din Liga Naţională de rugby a consemnat şi derbiul rundei, şi de ce nu, al campionatului. Liderul la zi din acest sezon, SCM USV Timişoara a jucat pe terenul campioanei, Dinamo. După 80 de minute încinse, bucureştenii s-au impus cu 28-22, 19-10 la pauză. Timişoara a pierdut ultimele meciuri directe, şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dinamo mai bate o dată Timişoara la rugby. Bănăţenii au luat bonusul defensiv şi rămân deocamdată pe primul loc
Top