Am aflat cu mare satisfacţie şi adâncă mândrie comunitar-europeană că, în urma unei decizii a parlamentarilor europeni, românii vor putea să-şi aleagă ţara în care vor să se trateze de afecţiunile medicale de care suferă. Este corect că suntem şi noi consideraţi cetăţeni europeni de primă categorie, nu ca la Schengen, de mâna a doua. Deja m-am decis. Eu şi încă 1.849.012 cetăţeni români vom merge – când va fi cazul, sper să nu fie – la doctori din Cehia, Germania şi Slovacia, 787.337 merg hotărât la spitale din Franţa, două persoane, în Liechtenstein, plus 13 în Suedia. Austria e preferată de 4.556.910 români, inclusiv demnitarii, Teo Trandafir şi cârcotaşul Huidu, iar Ungaria bate orice atracţie terapeutică şi chirurgicală – 7.928.128 cetăţeni, la grămadă cu cei care au de gând să ceară cetăţenia maghiară. Cam două milioane ar apela la doctor în Grecia, în timpul vacanţelor, după vreo toxiinfecţie alimentară, iar restul, vreo patru milioane, dacă nu lucrează la negru, speră să fie trataţi omeneşte în Spania şi Italia, când prind vreo gripă parşivă la cules de căpşune. Gata, am cam terminat socoteala, putem închide spitalele alea falimentare, medicii să-şi ceară de lucru în Occident, singura ramură „profitabilă” din sector rămânând funcţionărimea de la Casa de Sănătate şi cozile lor la plata dărilor, că în Occident nu te joci cu taxele şi impozitele.
Cam aşa ar suna o ştire extraordinar de pozitivă şi fabulos de ştiinţifico-fantastică. În realitate, la spitalele din Austria, Germania, Danemarca sau Liechtenstein vor putea merge tot cei care mergeau până acum, adică cei cu bani, şi nu vor putea merge tot cei care nu puteau merge până acum, adică cei fără bani. Pentru o deplasare în Austria la un spital îţi va trebui un buget de deplasare, cu toate auxiliarele, şi un portofel gros pentru costul operaţiei, pentru că serviciul medical de acolo trebuie plătit înainte, ca în cea mai veche meserie din lume, după care românul îşi recuperează, teoretic, banul de la Casa de Sănătate, dacă intervenţia suferită în spitale din afara ţării este pe lista cu prestaţiile prevăzute de legislaţie la care are dreptul persoana asigurată în statul membru de afiliere. Dar statul e flămând de bani şi greu renunţă la ei, cei care cer rambursare de TVA pot să vă povestească mai multe despre cum nu dorm nopţile. Mai aproape este Ungaria, Szegedul e un oraş primitor şi frumos, dar tot nu poţi să mergi acolo ca la ştrand dacă nu cunoşti limba. Aşa că apelezi la o minimă consiliere din partea unei firme de specialitate, care, în schimbul a două-trei milioane de lei vechi, îţi face programare şi te duce până în sala de aşteptare. Dar ştiţi cum e, românul tot patriot e! Parcă văd că un procent de 99,94% din români se va trata în România, fredonând versificări pe tema „fie clisma cât de rea, tot mai bună-n ţara mea” sau „ai, n-ai flexulă, vremea contribuabilului trece”. Hai, noi ca noi, dar vă daţi seama ce emulaţie a trezit ştirea asta cu decizia parlamentarilor europeni în ţări ca Anglia sau Olanda? Ca nişte copii s-au bucurat supuşii majestăţilor sale Elisabeta şi Beatrix când ziarele locale au titrat cu uşurare „Cetăţenii UE se pot trata în spitale din România şi Bulgaria!”. Aici ar trebui neapărat să intervină responsabilii de la Turism cu ceva „la pachet”, vreo agropensiune în Copşa Mică, turism sexual în Botoşani, sejur „Dracula” în Ilfov sau, după caz, promoţii la pompe funebre, să le arătăm şi noi cât de primitori suntem.
Comentarii prin facebook