Nicolae Robu, greu de trimis in lupta pentru Primaria Timisoara

Liderii principalelor partide parlamentare din Timiş vor hotărî, în prima jumătate a anului, dacă vor candida în alegerile locale pentru funcţiile de primari sau la preşedinţia administraţiei judeţene. Pentru a şti exact cum stau în preferinţele electoratului, toţi fac, în această perioadă, sondaje de opinie.

Preşedintele liberalilor timişeni, senatorul Nicolae Robu, a declarat că sondajele îl cotează ca favorit pentru Primăria Timişoara, după actualul edil, Gheorghe Ciuhandu. „Decizia va fi luată în prima jumătate a anului 2011. Indiferent care va fi aceasta, nu ceea ce arată aceste sondaje va fi decisiv, ci concluzia la care voi ajunge în privinţa a ceea ce vreau să fac, în continuare, cu viaţa mea. De pe poziţia pe care plec sunt lucruri multiple de luat în seamă şi nu pot să fiu lejer în a lua o asemenea decizie. Este o chestiune de ordin pur personal”, a declarat Robu. Potrivit sondajului realizat de PNL Timiş în perioada noiembrie-decembrie 2010, în Timişoara, partidul numărul unu este, detaşat, PNL, cu 37,3% din opţiunile celor care declară că intenţionează să se prezinte la vot. Pe locul II se situează PSD, iar pe locul III, PDL. Conform aceluiaşi sondaj, personalitatea numărul doi în Timişoara, din punct de vedere al încrederii cetăţenilor, este preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, la distanţă în scădere majoră faţă de ocupantul locului I, Gheorghe Ciuhandu, care, deşi continuă să piardă din popularitate, are, încă, un scor bun. Senatorul Robu spune că partidul său nu dispune de un sondaj propriu pentru judeţul Timiş.

Preşedintele PSD Timiş, economistul Titu Bojin, spune că, în sondajul comandat de partidul său, social-democraţii conduc în preferinţele electorale în judeţ, cu aproape 35%. „Suntem urmaţi, pe locul II, de PDL, cu 16%, iar pe locul III, de PNL, cu 15%. PNŢCD are 5%, iar UDMR, 3,7%. Pentru Timişoara, PSD are 21%, după PNL, iar PDL are doar 11% din preferinţele timişorenilor. PNŢCD are 9%, PRM 5%, iar UDMR 4%”, a spus Bojin. Viceprimarul PSD Sorin Grindeanu ar primi 15,8% din voturile timişorenilor pentru a ocupa fotoliul de primar, iar Titu Bojin, 18,9% pentru funcţia de şef al administraţiei judeţene. Preşedintele PDL-iştilor timişeni, Constantin Ostaficiuc, a declarat, la finele anului 2010, că sondajele proprii arată o scădere a democrat-liberalilor în opţiunile de vot ale populaţiei, dar că el rămâne preferat pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, pe care o ocupă din 2008.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

titi a spus: (ianuarie 4th, 2011 at 09:23 )

Robu ar trebui sa candideze pentru c[ numai cu el putem scapa de Ciuhandu, Cojocari, Miut, Junie, Marza si altii din primarie.

dm a spus: (ianuarie 4th, 2011 at 18:04 )

si esti siguri ca in locul astora nu vor veni alte hahalere, de o sa plangi dupa Junie? ( chiar asa, ce ai cu junie?)

dm a spus: (ianuarie 4th, 2011 at 18:10 )

ca si in alti ani, liberalii castiga in timisoara in sondaje si pe forumuri:))))) ciuhandu rules in lumea reala:)

mircica a spus: (ianuarie 9th, 2011 at 23:50 )

Daca Robu candideaza precis castiga numa sa vrea sa candideze. Si daca vine Robu ii rade pe toti coruptii si incompetentii ce-au facut din primaria Timisoara si din oras vai s-amar, coada Romaniei. Fii linistit dm ca Robu n-a lucrat niciodata cu hahalere ci numa cu oameni ca lumea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top