Posturi vacante in sistemul bugetar: azi, bunul si curajosul samaritean

Un poliţist criminalist din Timişoara a fost avansat în grad de către un şef de departament al Ministerului de Interne, după ce tânărul om al legii a scăpat o studentă din mâinile unui jefuitor nevoiaş care o înghesuia după nişte blocuri din zona Dacia. Fapta eroică se petrecea în urmă cu câteva zile şi fără îndoială că toţi timişorenii ne putem ridica pălăriile, astrahanele şi chipiele pentru gestul poliţistului, lăudabil, la urma urmelor, într-o societate în care spiritul civic se manifestă numai în conferinţe de presă şi într-o ţară în care poţi fi călcat în picioare în tramvai dacă nu rămâi tăcut când bandele de hoţi operează poşeta unei bătrâne. Căci altfel, într-o lume normală, aş fi tentat să spun că poliţistul criminalist a procedat firesc, corect, normal, după cum îi dictează regulamentele profesiei sale de poliţist, şi ar fi meritat laudele şefului ierarhic, alături eventual de un spor salarial. Pentru un poliţist, o infracţiune petrecută sub ochii săi ageri are acceaşi gravitate, fie că omul se află în serviciu sau în timpul liber, cum s-a întâmplat în cazul poliţistului recent avansat, la fel cum un pompier salvează vieţi fără să fie neapărat decorat pentru o o acţiune reală desfăşurată după cum a învăţat el în sutele de ore de antrenament. Sau după cum un salvamar de la Eforie Nord ar baga câteva ture după geamandură pentru a-i salva viaţa şi a-i trage câteva picioare în gură unui înotător amator luat de valul tinereţii. Am participat nu o dată la nişte discuţii cu poliţişti de rând cu o mentalitate de lefegiu în sistemul ceauşist, persoane fără prea mari tangenţe cu calitatea de membru al unei instituţii cu atribuţii în păstrarea ordinii publice. Tot felul de scuze, de la legislaţia folosirii armelor, la salarizarea precară în lipsa sporului de hrană, haine şi murături, îi transformă pe mulţi poliţişti într-un paznic care doarme în post până la epuizarea turei, cu sau fără alcool „la bord”, tentat mai degrabă să se facă că nu vede hoţul cum sare gardul decât să-şi pună în pericol liniştea. Când în pieţe se făcea trafic cu ţigări netimbrate, un „lucrător” de la postul de poliţie din zonă socializa frenetic chiar cu vreo cinci potenţiali contravenienţi, ultima verigă a acţiunii de contrabandă pentru care acum se declanşează energii nebănuite pentru limitarea fenomenului. Culmea tupeului, traficanţii se desprindeau doar câţiva metri de cercul în care poliţistul spunea glume pentru a ademeni clienţi cu meclă de fumători. În această lumină, normal că poliţistul Silviu Marinovici a făcut ceva incredibil pentru vremurile în care trăim. Ce să-i mai ofere sistemul curajosului agent, dacă sporurile în poliţie şi alte instituţii bugetare se dau sau se dădeau la grămadă, indiferent dacă omul a făcut ceva meritoriu sau n-a făcut decât să aştepte gongul de terminare a serviciului? Trăim de atâţia ani în mijlocul unui peisaj cu natură vie din Balcani, completat cu poliţişti de frontieră animaţi de profesia pe care şi-au ales-o doar numărând banii colectaţi după trei tiruri şi 100 de maşini necontrolate. Presimt, dragi pacienţi şi stimaţi ipohondri, fani ai sistemului nostru sanitar cu coplată, că în viitorul apropiat vom ajunge să ne minunăm de umanitatea, priceperea, altruismul şi căldura sufletească a unei asistente medicale care vine la ora exactă în salon cu medicamentele şi-o pungă nouă de glucoză, şi nu de abia după ce se termină „Esmeralda”, pe Acasă TV, în grabă mare, până nu-ncepe „Mondenii”, pe Prima. Faptă pentru care va fi recompensată cu un televizor nou, cu LED, în camera de gardă.