Azi, autostrazile: cu ce-i mai bun PSD-ul ca Guvernul Boc?

Şefii de la drumurile naţionale au deschis licitaţiile pentru câteva tronsoane de autostrăzi care ne privesc şi pe noi, ăştia mai din vest. Oferte din belşug atât pentru bucata Timişoara-Lugoj, cât şi pentru Lugoj-Deva, ca să nu mai povestim de apetitul firmelor pentru tronsonul Nădlac-Arad. National Geografic şi History Channel ar trebui să studieze fenomenul, căci şi de data asta fiecare obiectiv investiţional a ajuns, conform presei, râvnit de “rechini” şi “baroni” ai asfaltului. Cum au ajuns rechinii să se reprofesionalizeze în halul ăsta, să se apuce de turnat asfalt, habar n-am. Sau baronii, păi boieri la noi au mai rămas atât puţini, iar mare parte din figurile publice sunt compromise de relaţii tandre cu Securitatea. Nici nu ştiu cum deosebeşte presa rechinul de baron, dar cred primul că apare la licitaţie cu o dorsală la caietul de sarcini, iar al doilea poate că are un tricorn cu perucă buclată deasupra de bască. Una peste alta, concurenţa e mare. Multe concerne străine participă, pentru ca, la final, televiziunile “mogulilor” să zică cu patos că străinii au dat şpagă şi au câştigat, iar firmele româneşti nu apucă lucrări nici măcar în România, ce să mai spere ele la reconstrucţia Irakului? Dacă câştigă “rechinii” e mai simplu. Atunci e clar, comisionul e mai mare ca preţul kilometrului şi merge, o parte, în campania electorală a partidului care jonglează investiţia. Nu suntem copii şi n-o să negăm că ceva-ceva ar putea fi adevărat din povestea tainului, dar vorba aia: numai cine nu munceşte nu greşeşte şi numai cine nu face proiecte şi investiţii nu poate lua şpagă în România. Normal nu e, dar ce mai e normal în ţara noastră, care a construit în 20 de ani puţin peste 200 de km de autostrăzi, care se adaugă la cei 113 (A1)+18 (A2) cu care ne-a rezolvat Ceauşescu. Comparativ cu ţări civilizate de-a binelea, România pare din alt film. Franţa a construit, din 1990 până în 2009, de la 6.800 la 11.050 km, adică peste 4.000 de kilometri. Ungaria a ajuns să aibă, la finele lui 2009, 1.273 km, cu 1.000 km mai mult decât la căderea regimului Kadar. Portugalia a bifat 2.000 km în 20 de ani, iar Polonia vreo 500, mai greu și la ei cu munca, dar tot mai bine ca pe Dâmboviţa. La noi s-a investit în om, în valoarea umană. Asta au făcut regimurile Iliescu, că nu era să bage bani în bitum şi piatra, când omul e esenţa societăţii. Omul în care s-a investit au fost mai mulţi, clienţi preferenţiali la Bancorex, cadre de nădejde ale Securităţii, ofiţerime la greu, firme ale băieţilor deştepţi de pe atunci, care au pus pe butuci alte bănci la fel de strategic sacrificate de stat. Să nu-l mâniem pe Dumnezeu, fiecare guvern de după 1989 a pus câte o tonă de asfalt la ceea ce înseamnă acum cei 151 de km din autostrada A2, cea a Soarelui. 18 km a făcut Ceauşescu şi ai lui oameni ai muncii, în 1993 s-a repornit treaba, dar s-a pus stop imediat până în 1998, când în regimul Emil Constantinescu s-a reluat problematica. Guvernul Năstase a dat în folosinţă două tronsoane (106 km). 37 de km a fost tot ce-a dat ţării din A2 guvernul Tăriceanu, plus o reabilitare de 17 km. Peste toate acestea, vine Guvernul Boc cu cei 62 de kilometri terminaţi din Autostrada Transilvania, la care se va adăuga, anul acesta, măcar tronsonul Arad-Timişoara, de 37 km, şi restul de 60 de km din Autostrada Soarelui. Şi să nu facă mai mult de 100, ca să nu zic 160 kilometri, patru ani de guvernare Boc n-ar fi cu nimic mai prejos, din contra, decât tot atâţia ani ai mandatului Tăriceanu, cu cei 37 km de pe A2, ca să nu mai vorbim de realizările “monumentale”, de 106 km, ale guvernelor păstorite zece ani de Ion Iliescu şi partidele sale FSN, FDSN, PDSR, PSD, exact formaţiunea politică dispusă azi să facă cel mai mut haz pe tema lipsei de eficienţă a premierului Boc. Cum ar zice statisticianul: Ceauşescu -131 km în 24 ani. Rezultat: 5,5 km/an. Iliescu şi ai lui – 106 km în 10 ani. Palmares: 10,6 km/an. Băsescu-Tăriceanu – 37 km în 4 ani. Bilanţ: 9,7/an. Băsescu-Boc – 62 km în doi ani de guvernare. Să tot fie 31 km/an, dacă nu cumva 53,3 km/an, în cazul că termină anul acesta ce şi-a propus. Chiar aşa, cu ce-i mai bun PSD-ul decât Guvernul Boc? Atunci, să-nceapă licitaţia! Care a făcut mai mult? Guvernul Boc o dată, Guvernul Boc de două ori… spune cineva mai mult? Nu? Adjudecat!

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

nume a spus: (martie 4th, 2011 at 16:37 )

Banuiesc ca ideea e sa aveti cititori …daca nu va stresati purin si cu aranjarea in pagina, o parte din ei se vor lasa batuti ..acest articol nu are nici un alineat ….e enervant pt ochi …hai ca se poate, daca faceti o treaba, sa fie pana la capat !
Succes !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale. Magazinul Certificat LEGO®, va reuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.