Nicio ancheta la Judetean, in cazul tinerei decedate dupa o anestezie

Conducerea Spitalului Judeţean din Timişoara nu a dispus efectuarea unei anchete interne în cazul tinerei de 31 de ani care a murit în urma anesteziei la care a fost supusă înaintea unei operaţii de hernie de disc. Managerul SCJUT spune că nu există o plângere oficială din partea familiei.

„Nu s-a dovedit încă faptul că ar fi vorba despre o vină medicală, pentru ca unitatea să se autosesizeze. Medicii nu şi-au pus problema de accident sau de eroare. Ca atare, nu am cum să mă autosesizez. Dacă m-aş sesiza la toate decesele din spital, aş avea eu o problemă”, a declarat Gheorghe Nodiţi, managerul Spitalului Judeţean Timişoara,. Acesta a mai spus că, în general, intervenţiile neurochirurgicale prezintă riscuri mari. „Pot apărea reacţii neaşteptate din partea pacientului”, a mai declarat dr. Nodiţi.
Ramona Gabriela Ionescu, în vârstă de 31 de ani, a murit la Spitalul Judeţean din Timişoara, în urma unor complicaţii survenite în timpul anesteziei. A lăsat în urmă doi copii, unul de 11 ani şi altul de patru. Familia ei acuză medicii de malpraxis. Grigore Andronie, tatăl tinerei, a declarat că a solicitat efectuarea unei autopsii şi, în funcţie de rezultatul acesteia, va decide dacă dă în judecată spitalul. Familia susţine că medicii nu i-au făcut analize înaintea operaţiei. „Nu ştiu dacă a fost o alergie sau corpul ei nu a suportat anestezia, dar medicii nu i-au făcut toate analizele. După ce a intrat în comă, i-au făcut un RMN şi au văzut că lichidul de la coloană a ajuns în creier, unde i-a declanşat o presiune intercraniană”, afirmă Grigore Andronie. Acesta susţine că, în timp ce Ramona Ionescu era în comă, a fost cu analizele la un spital din Austria, doctorii de acolo afirmând că omologii lor timişorenii au tratat cu superficialitate cazul şi nu au făcut toate analizele necesare înainte de administrarea anestezicului. „Nu avem o plângere scrisă, aşteptăm rezultatul autopsiei, care va veni în 30 de zile, şi abia apoi se va decide dacă va începe o anchetă. Conducerea spitalului a purtat mai multe discuţii cu medicii care au participat la acest caz. Anestezistul, dr. Antoniu Brânezu, a declarat că anestezia s-a desfăşurat cu respectarea principiilor şi protocoalelor de anestezie generală, substanţele folosite sunt cele uzuale, standard, în dozele uzuale, iar monitorizarea pacientei a fost continuă şi complexă”, a declarat Liana Dacilescu, purtătorul de cuvânt al SCJUT.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare

După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015

Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare

Verificați etanșeitatea instalațiilor interioare de termoficare de la oraș și deschideți robineții de alimentare. Societatea de termoficare Colterm a anunțat demararea probelor la rece pentru sistemul de încălzire, pentru noul sezon rece. Astfel, între 7 și 21 septembrie, se vor desfășura, etapizat, probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Baza Auto din Timișoara găzduiește în această perioadă o amplă campanie de selecție pentru formarea loturilor reprezentative județene. Proiectul se bucură de un interes masiv din partea tinerilor fotbaliști, sute de copii din întregul județ prezentându-se deja la teren în speranța de a face pasul spre echipele de elită ale Timișului. Astăzi a venit rândul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de amploare la Baza Auto: peste 90 de copii din județ participă la selecțiile pentru reprezentativa AJF, Generația 2015
În weekendul 29-30 august 2026, Bucureștiul a găzduit Turneul „Adrian Andronic”, penultima etapă a Circuitului Național de MiniRugby din acest sezon. Competiția s-a încheiat cu succes, iar câștigătoarele celor trei categorii de vârstă au fost stabilite în urma finalelor pasionante disputate pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. La competiție au participat și sportivii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a luat cu asalt Bucureștiul la penultima etapă a Naționalelor de minirugby
Verificați etanșeitatea instalațiilor interioare de termoficare de la oraș și deschideți robineții de alimentare. Societatea de termoficare Colterm a anunțat demararea probelor la rece pentru sistemul de încălzire, pentru noul sezon rece. Astfel, între 7 și 21 septembrie, se vor desfășura, etapizat, probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm începe probele la rece înainte de noul sezon de termoficare
Circulația rutieră de tranzit în zona Caransebeș va fi afectată începând de astăzi. De marți, 1 septembrie, pe Centura de Ocolire Caransebeș, sectorul km 0+310 – 12+073, vor demara lucrări de consolidare. Durata de execuție a contractului este de 18 luni, iar lucrările se vor desfășura cu menținerea circulației pe varianta ocolitoare. Executarea lucrărilor sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveți drum în zona Caransebeș? Pe centura de ocolire a orașului sunt lucrări, se introduc semafoare
RETIM Ecologic Service S.A. anunță preluarea, începând de astăzi, a funcției de Director Economic de către Adina Hanza. Funcția a fost exercitată temporar de Dr. Radu Merica din 15 februarie 2026. „Am preluat temporar această responsabilitate în februarie, într-o perioadă de tranziție pentru companie. Odată cu această numire, mandatul meu executiv se încheie, iar eu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM consolidează diversitatea în echipa de management
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pol regional în inovarea educațională, găzduind recent cea de-a treia întâlnire transnațională din cadrul proiectului internațional Erasmus+ KA2 EcoAI EduNetwork Initiative (EAIEN). Evenimentul a reunit timp de două zile specialiști și cadre didactice din România, Turcia și Grecia, transformând Timișoara și Sântana (Arad) în centre de dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația viitorului se dezbate la Timișoara: UPT a găzduit a treia întâlnire transnațională a proiectului european EAIEN
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026 – 2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacolul „Bolnavii”, în premieră la deschiderea Stagiunii Teatrului Național Timișoara
Made by Society, brand de fashion inspirat de cultura streetwear, își extinde prezența în rețeaua IULIUS, iar pe 28 august 2026, a inaugurat două noi magazine, în Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cuj, iar în Palas Iași a redeschis locația într-un nou spațiu. Până la finalul anului, brandul își va continua expansiunea prin deschiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă destinație pentru iubitorii de fashion: Made by Society s-a deschis în Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.