Bebelusul „homosexual” s-a mutat la Iasi

Afişul cu bebeluşul care poartă pe mână eticheta „homosexual” a ajuns la Iaşi. Săptămâna trecută, el a făcut valuri la Timişoara, unde autorităţile nu au reuşit să afle cui îi aparţine. Arhiepiscopia Iaşilor a reacţionat rapid, considerând acest panou publicitar „o provocare regretabilă la adresa creştinilor în preajma Paştelui”.

„Este regretabil ca într-un loc public, în municipiul Iaşi, într-o zonă intens circulată, să fie expus un astfel de panou, întâmplător sau nu, chiar în perioada în care creştinii ortodocşi se pregătesc să serbeze Sfintele Paşti”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor. În comunicatul citat se arată că „homosexualitatea (ca şi alte devieri în comportamentul sexual) nu reprezintă o orientare înnăscută, cum sugerează panoul respectiv, existând şi studii ale unor specialişti care combat această idee”. „Este evident, aşadar, că pentru un creştin (dar şi pentru alte religii monoteiste) homosexualitatea este un păcat. Cei care au căzut într-o astfel de patimă au însă şansa de a se ridica, prin pocăinţă şi spovedanie, iar Biserica se roagă pentru îndreptarea lor, condamnând însă cu fermitate păcatul, indiferent de contextul social sau de ideile care sunt la modă la un anumit moment”, se mai arată în comunicatul citat. Un panou publicitar similar a fost expus, timp de câteva zile, şi la Timişoara, în centrul oraşului, într-o zonă intens circulată. Afişul a ajuns în atenţia municipalităţii şi a poliţiei locale, care nu au identificat însă firma căreia îi aparţine. Aceasta risca o amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei, dar nu pentru mesaj, ci pentru faptul că nu deţine autorizaţie.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

FrontPress a spus: (aprilie 20th, 2011 at 10:55 )

afisul nu „s-a mutat”. a fost o campanie de propaganda agresiva, menita sa socheze, finantata din exterior. afise similare au aparut aproape simultan in mai multe orase mari (tm, constanta, bucuresti, iasi, etc.)

UNU MIC SI RAU a spus: (aprilie 20th, 2011 at 14:51 )

Mi se pare bataie de joc sa folosesti un copil nevinovat pentru o astfel de campanie de rahat. Trebuie sa fim toti o generatie de poponari? Am inteles ca populatia planetei este numeroasa, dar acum, chiar sa cadem in celalata extrema? RUSINE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate

SCM Politehnica Timișoara a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții vor participa în patru competiții: Supercupa României, Liga Națională, EHF European Cup și Cupa României. Toți jucătorii nou transferați au fost prezenți la reunire, sub comanda antrenorilor Sorin Sărăndan și Andrei Păiuș: · Theodoros Boskos, 24 de ani, inter stânga, internațional grec · Antonio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că nici măcar la o lună de când a cerut oficial, în scris, Primăriei Timișoara, un teren pentru construcția unei noi parcări în zona Spitalului Județean, nu a primit un răspuns oficial pe această temă. Altul decât cel care a creat un nou duel furtunos între cele două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis acuză primăria că întârzie proiectul unei parcări în zona Spitalului Județean. UPDATE: Răspunsul Primăriei
Primăria Timișoara a semnat contractul de lucrări pentru ridicarea unei noi hale de mentenanță a tramvaielor, la depoul Dâmbovița al Societății de Transport Public Timișoara. Proiectul a fost demarat încă în anul 2022 și a fost nevoie de o reluare a licitației, pentru că alocarea financiară inițială nu a atras pe nimeni la prima licitație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de ridicare a unei noi hale de reparație a tramvaielor, la depoul Dâmbovița, poate începe după patru ani de la demararea proiectului
Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Începând de vineri, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara va putea fi vizitată o nouă casă tradițională din zonă. Casa de la Dragșina va fi un nou obiectiv care completează patrimoniul muzeului și îmbogățește reprezentarea arhitecturii tradiționale din Banat. Casa, donată muzeului în anul 2022 de familia Vatriș, provine din localitatea Dragșina, comuna Chevereșu Mare, județul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean Timișoara se inaugurează o nouă casă tradițională/FOTO
Primăria Timișoara dorește amenajarea unei noi piste de biciclete care să lege orașul de la podul Andrei Șaguna cu Ghiroda. În acest scop au fost începute primele etape, deocamdată, una birocratică, anume a fost lansată licitația pentru proiectare. Suma oferită, 248.000 de lei. Proiectul ar urma să faciliteze deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută proiectant pentru realizarea unei piste de biciclete de la podul Șaguna la Ghiroda, pe malul Begăi
Două licee din Timişoara, cu patru specializări în total, fac parte dintr-un top al primelor 50 de specializări din România, în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an. Este vorba de Colegiul “Carmen Sylva” cu specializările Ştiinţele Naturii (locul 13) şi Matematică-Informatică (locul 46) şi Colegiul “CD Loga” cu specializările Matematică-Informatică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colegiile Carmen Sylva şi CD Loga, în topul naţional al liceelor în funcție de ultima medie cu care s-a intrat în acest an
SCM Politehnica Timișoara a dat startul pregătirilor pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții vor participa în patru competiții: Supercupa României, Liga Națională, EHF European Cup și Cupa României. Toți jucătorii nou transferați au fost prezenți la reunire, sub comanda antrenorilor Sorin Sărăndan și Andrei Păiuș: · Theodoros Boskos, 24 de ani, inter stânga, internațional grec · Antonio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a început pregătirea pentru un sezon istoric cu cinci jucători noi, străini. Echipa va face cantonament în străinătate
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.