Stirile din ziua: 18 aprilie 2011

Politia si hotii se invart intr-un cerc vicios

Un cetăţean din comuna timişeană Cenei este furat în două-trei nopţi din săptămână. După primele spargeri, omul s-a prezentat la postul de poliţie să reclame incidentul. La început i s-a spus că şeful de post e în concediu, apoi că prejudiciul e prea mic pentru a chema laboratorul de criminalistică să ia amprente.

Ai carte, ai parte!

Legi şi normative făcute special pentru a fi fraudate – asta se poate spune despre fişele de evaluare ale cadrelor didactice care trebuie completate pentru stabilirea punctajului care să determine transferul, restrângerea de activitate sau detaşarea.

Rodica Aurelian, sef de serviciu în PMT, are o lege numai pentru ea

Rodica Aurelian, şeful Servicului de Resurse Umane din Primăria Timişoara, este funcţionarul public promovat ilegal de cele mai multe ori. Au ajuns la această concluzie atât inspectorii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), cât şi cei ai Curţii de Conturi. Nu s-a luat însă nicio măsură, pentru că, spun surse din primărie, Rodica Aurelian este protejata secretarului Ioan Cojocari.

Cine a omorat iepurasii de la Targul de Paste?

Poveste de groază, legată de dispariția iepurașilor de la Târgul de Paște din centrul Timișoarei. Ultimele șapte exemplare au murit, se pare, în condiții groaznice, ucise de niște câini comunitari. Reprezentanții firmei care se ocupă de ecarisaj susțin însă că, de când au fost aduși iepurașii în centru, în fiecare săptămână a murit câte unul, din cauza bolilor.

Restrictii de drumuri

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă, pentru luna aprilie, unele restricţii de circulaţie pe şoselele din vestul ţării. Acestea se datorează executării unor lucrări de reabilitare şi întreţinere.

„Renuntarea la ce-ti place e conditia pentru a deveni un medic bun”

Nu ştie exact de când este şeful Secţiei Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara, pentru că nu are timp să numere ani şi funcţii. Prof. dr. Dorel Săndesc este unul dintre cele mai bune exemple ale zicalei „omul sfinţeşte locul”. El vorbeşte despre începuturile sale la Timişoara, despre motivele care l-au făcut să nu aştepte mila şefilor sistemului sanitar şi să reuşească lucruri pe care alţii doar le visează în ceea ce priveşte meseria lor.

Top