Coblis nu mai are loc nici la satelitul „satelitului”

Andrei Cobliş a intrat în vizorul conducerii Politehnicii Timişoara. Prestaţii lamentabile, cartonaşe roşii primite aiurea, întârzieri repetate la antrenamente şi un comportament care nu are nimic în comun cu sportul sunt ingredientele care l-ar putea transforme pe Cobliş dintr-o speranţă într-o mare dezamăgire.

Ultima „reprezentaţie” a portarului de 22 de ani a avut loc în ultima etapă a Ligii a IV-a, când, în timpul jocului cu Flacăra Făget, a încasat două cartonaşe galbene în decurs de nici 30 de secunde. Evenimentul se petrecea doar în minutul 15. Ambele cartonaşe au fost încasate pentru proteste la adresa arbitrilor. Încă din minutul 2, portarul timişorenilor s-a năpustit asupra centralului Cătălin Botaş şi mai apoi asupra arbitrului de linie Horaţiu Lotrean, cu proteste şi invective. Inevitabilul s-a produs în minutul 15, când Cobliş a fost „gratulat” cu două cartonaşe galbene şi, implicit, o nouă eliminare. Comportamentul jucătorului de la Poli 2002 Timişoara nu i-a impresionat pe antrenorii Ilie Rotariu şi Cristi Contescu şi nici pe Sandu Dumitraşcu, organizatorul de competiţii de la Poli 2002. Dumitraşcu îi va prezenta lui Gheorghe Chivorchian raportul întocmit de Cătălin Botaş, pentru ca oficialul timişorean să vadă că portarul adus acum doi ani de la Corvinul este într-un continuu regres. Andrei Cobliş a fost transferat de Poli acum doi ani, în ideea unei noi lovituri pentru postul de portar, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Costel Pantilimon. Adus pentru „satelitul” primei echipe, Cobliş s-a evidenţiat de la început prin prestaţii care nu aduceau aminte de Pantilimon. Oficialii timişoreni au încercat să-l împrumute în iarnă în Liga a II-a, la ACU Arad, dar portarul de doi metri a rezistat doar câteva zile acolo. Revenit la Timişoara, Cobliş a fost direcţionat spre Liga a IV-a, la Poli 2002, un fel de „satelit” al „satelitului” Poli II. Niciun antrenor de la Poli II sau Poli 2002 nu vrea să mai lucreze cu goalkeeper-ul, din motive legate de comportamentul acestuia. Din acest motiv, poarta echipei din Liga a III-a este apărată de Iordache.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

pirlo a spus: (mai 3rd, 2011 at 13:03 )

un prostan in toata regula. in plus nu are nicio treaba cu postul de portar. il recomanda doar inaltimea, dar prestatiile de pana acum au fost jalnice. scapati de el!

pirlo a spus: (mai 3rd, 2011 at 13:24 )

speranta lu peste. e parnaie baiatul asta.

dinel a spus: (mai 4th, 2011 at 08:58 )

daca minte nu e nimic nu e. copilasul asta pare irecuperabil.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
La doar câteva ore de la lansarea propunerii administrației județene privind realizarea unei parcări subterane vizavi de Spitalul Județean, Primăria Timișoara răspunde propunerii. Și spune că în locația respectiva nu se poate face, pentru că e spațiu verde. Dar are alte două propuneri, una… destul de forțată. Elegant, municipalitatea spune că “are deschidere completă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara răspunde propunerii CJ Timiș pentru o parcare vizavi de Județean. Nu se poate, e spațiu verde
Municipalitatea timișoreană ne anunță că portalul său de servicii publice e tot mai util cetățenilor, odată cu introducerea de noi funcționalități și a simplificării procedurilor și a fluxurilor de lucru. Reprezentanții primăriei spun că aceste modificări au fost luate în urma feedback-ului primit de la utilizatorii Portalului Unic. În fapt, anunțul municipalității este o ”recapitulare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara
Finanțarea de peste un milion de euro, propusă pentru Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului, a primit aprobarea consilierilor locali. Pentru anul calendaristic viitor se va propune o finanțare și mai mare, mai mult, șeful administrației județene se gândește deja la promovarea în următorul sezon și în prima ligă. Suma totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara ia 5,8 milioane din cele 8,2 milioane acordate de județul Timiș pe agenda sportivă
Cantitatea semnificativă de deșeuri generate de Timiș, la pachet cu lipsa unui spațiu de depozitare a acestora pe plan local, i-au făcut pe cei de la Consiliul Județean Timiș să caute soluții unde nu ne-am fi așteptat. ”Porția” de depozitare de la Arad a fost acoperită, Hunedoara e aproape, dar s-a discutat despre o extindere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gunoiul din Timiș va ajunge (și) în Mehedinți. Lucrările la celula 3 de la Ghizela, în grafic
Administrația județeană cere sprijinul și acordul Primăriei Timișoara pentru a se construi o nouă parcare subterană în una dintre zonele din capitala Banatului care a cunoscut o evoluție semnificativă în ultima perioadă, cea a grupului de clădiri din cadrul Spitalului Județean. Propunerea a fost lansată în urmă cu trei luni, spune șeful CJT, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lângă Spitalul Județean
În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
Titular în ultima partidă jucată de Naţionala României (2-1 cu Ţara Galilor), jucătorul lui Gaziantep, Deian Sorescu, s-a întors pentru câteva zile în comuna natală Şag. Acolo unde a şi jucat un meci amical, terminat cu scorul de… 9-9. Marţi, pentru câteva ore, angajaţii Primăriei Şag au lăsat deoparte activitatea administrativă, pentru a participa la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalul Deian Sorescu s-a întors la Şag, jucând într-un “amical” terminat cu scorul de… 9-9
Mai multe instituții publice își dau mâna pentru a avertiza asupra pericolelor atașate folosirii iresponsabile a trotinetei eletrice. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș(AJOFM), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș organizează joi, 11 iunie, începând cu ora 11, la Casa Tineretului din Timișoara, evenimentul de conștientizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tinerii din Timișoara vor afla despre pericolele utilizării iresponsabile a trotinetelor electrice
Top