Arcul guvernamental se dă bătut. România admite la nivel oficial, indirect, e adevărat, că nu are resurse oneste să administreze firmele cu capital majoritar de stat. Sau că nu le-a căutat unde trebuie, ori că puterea nu a vrut niciodată să caute unde trebuie manageri pricepuţi şi corecţi cu bunul statului. Nici nu era ăsta scopul celor mai mulţi politicieni din fruntea României, să se administreze corect avutul naţional. Ce le mai rămânea lor, dacă nu se falimentau programat firme scoase apoi spre privatizare băieţilor deştepţi? Ce gheşeft mai aveau oamenii cu epoleţi şi politicienii din spatele lor, dacă nu se îngropau bănci la comandă? Toate guvernările postbelice ne-au arătat cât de prost se poate gestiona avutul statului. Înainte, când îi prindea conducerea de partid şi de stat pe cei care săreau calul, se zicea că s-a înfăptuit subminarea economiei socialiste. Acum nu se zice nicicum. Eventual, se zice remaniere, când se schimbă echipa la vreun minister sau, în ansamblu, guvernarea. Mare mi-a fost nerăbdarea să aştept clipa în care guvernele s-au săturat să fure prin oamenii plantaţi în societăţile de stat şi s-a adus în discuţie angajarea la CFR, la termocentrale, companii miniere etc a unor manageri prin firme de resurse umane străine. De fapt, nu s-au săturat de furat, de asta nu se satură nimeni deprins cu aşa ceva din zona politică. Probabil că negocierile cu FMI au ajuns la un asemenea nivel de neîncredere încât s-a propus aducerea de manageri selectaţi în afara ţării, nu neapărat străini, dar care măcar să nu fie aleşi prin filiale de partide aflate la guvernare. Posibil să nu se ajungă în cele din urmă la implementarea unei asemenea idei, poate şi asta face parte din arsenalul de campanie electorală al PDL, până se consumă dezbaterea publică pe tema proastei gestiuni a societăţilor cu capital majoritar de stat. Este limpede însă că soluţia pentru un viitor imediat este să nu ne mai ducem la furat cu oameni de-ai noştri, înscrişi în partide doar pentru a pândi o astfel de oportunitate.
În urmă cu aproape un secol şi jumătate, sătulă de aceleaşi metehne ca-n ziua de azi, România a stat cuminte sub „managementul” Regelui Carol I, căutat şi el pe reţele specifice vremii de resure umane cu sânge albastru european. Experimentul a fost un succes până când ADN-ul balcanic a scos la suprafaţă corupţia în perioada Carol al II-lea şi apoi în epocile „de Aur” ce au urmat înainte şi după ’89. Până la proba contrarie, este de lăudat intenţia guvernului de a apela la această soluţie oarecum extremă. Pe de altă parte, a elogia actuala putere pentru mintea sa cea de pe urmă e ca şi cum a-i lăuda hoţul că s-a lăsat circumstanţial de furat, spre deosebire de alţii care au cazut de la putere înainte de a-şi potoli o astfel de poftă.
Comentarii prin facebook