In pas de cadril, spre Cartea Recordurilor

Peste 1.500 de liceeni au dansat, vineri, cadril în centrul Timişoarei, pe muzica lui Johann Strauss-fiul. A durat fix şapte minute şi, peste câteva săptămâni, adolescenţii vor afla dacă, alături de tinerii din alte 60 de oraşe europene, au reuşit să intre în Cartea Recordurilor.

În Piaţa Victoriei din Timişoara au fost 1.500 de dansatori, iar în Lugoj, încă 400. Toţi au participat la „Parada absolvenţilor”, organizată simultan în 60 de oraşe din nouă ţări: România, Slovenia, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Cipru şi Albania. Dansul, care a durat şapte minute, are şansa să intre în Cartea Recordurilor şi să devanseze ediţia din 2008 a „Paradei Absolvenţilor”. Acest concept a fost lansat acum un deceniu de câteva şcoli de dans din Slovenia, care au vrut să exprime astfel bucuria absolvenţilor de liceu. Tot slovenii au dat şi numele evenimentului, „Dance with Europe”. Organizatorii speră să depăşească, în acest an, 27.040 de dansatori. Elevii au fost cu toţii încântaţi. Unii spun că aşa au putut lipsi motivat de la ore, alţii că vor primi note de trecere la matematică, însă sunt fericiţi că au făcut ceva cu adevărat ieşit din comun. „Să fim serioşi, e un dans medieval, deci e wow”, spune Daniela Ciobanu, elevă în clasa a IX-a la Liceul cu Program Sportiv „Banatul” din Timişoara. Îmbrăcaţi în tricouri albe sau negre, aliniaţi, din doi în doi cu umbrele albe, pentru mai mult efect artistic, tinerii au dansat cadrilul din opereta „Liliacul”, după care au încins o horă bănăţeană şi una sârbească. Asta, spre suprinderea audienţei care a aplaudat zgomotos. Reprezentanţii Cărţii Recordurilor, vor analiza înregistrările din toate ţările, şi vor decide, în câteva săptămâni, dacă a fost sau nu un record.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara a fost din nou un reper important pe harta scrimei mondiale. Cupa Floreta a atras atenţia

Clubul ACS Floreta Timișoara, alături de Federația Română de Scrimă, a organizat în acest weekend cea de-a VIII-a ediție a Cupei Floreta, un circuit European de scrimă, arma floretă, care a adus împreună peste 320 de sportivi din mai mult de 10 țări. Desfășurat la complexul sportiv Banu Sport din Timișoara pe parcursul celor două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost din nou un reper important pe harta scrimei mondiale. Cupa Floreta a atras atenţia
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

UPT şi Hidroelectrica au semnat un Memorandum de Colaborare pentru avansul tehnologic și educațional în hidroenergie și ingineria energetică

Într-un moment definitoriu pentru parteneriatele dintre mediul universitar și sectorul energetic, Hidroelectrica, liderul național în producția de energie regenerabilă și Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior tehnic din România, au semnat marți, 5 noiembrie, un Memorandum de Colaborare. Acest acord are ca scop susținerea cercetării, inovării și formării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT şi Hidroelectrica au semnat un Memorandum de Colaborare pentru avansul tehnologic și educațional în hidroenergie și ingineria energetică
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Compania timișoreană Grafoprint a fost achiziționată de o societate din Polonia

Una dintre cele mai vechi societăți românești din domeniul tipăriturilor, societatea Grafoprint din Timișoara, a fost preluată de o societate similară din Polonia. Prime Label Group este deținută de fondul de investiții Innova Capital. Acționarul majoritar al Grafoprint era cunoscutul om de afaceri și fost politician, Radu Dimeca, în afacere fiind asociat cu mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania timișoreană Grafoprint a fost achiziționată de o societate din Polonia

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nici nu a ajuns bine consilier personal al noului preşedinte al CJ Timiş, Alfred Simonis, că Nicolae Robu a şi produs primul atac grosolan la adresa primarului Dominic Fritz. „Josnic” şi „mizerabil” sunt doar două dintre epitetele folosite de sfătuitorul preşedintelui Consiliului Judeţean. În timp ce liderii Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Timişoara Alfred Simonis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi-a revenit! Consilierul personal al preşedintelui CJ Timiş, atac grobian la primarul Fritz: „Un individ atât de josnic”
Marţi dimineaţa, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin SNUAU 112 că o persoană arde în curtea unui imobil din localitatea Caransebeș. Echipajele de poliție s-au deplasat de urgență la fața locului unde au găsit cadavrul unui bărbat parțial carbonizat. În urma verificărilor a fost identificată persoana decedată, un bărbat de 64 de ani din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crimă cu premeditare şi sânge rece! Şi-a lovit victima în cap şi apoi a incendiat-o
Într-un moment definitoriu pentru parteneriatele dintre mediul universitar și sectorul energetic, Hidroelectrica, liderul național în producția de energie regenerabilă și Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior tehnic din România, au semnat marți, 5 noiembrie, un Memorandum de Colaborare. Acest acord are ca scop susținerea cercetării, inovării și formării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT şi Hidroelectrica au semnat un Memorandum de Colaborare pentru avansul tehnologic și educațional în hidroenergie și ingineria energetică
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Una dintre cele mai vechi societăți românești din domeniul tipăriturilor, societatea Grafoprint din Timișoara, a fost preluată de o societate similară din Polonia. Prime Label Group este deținută de fondul de investiții Innova Capital. Acționarul majoritar al Grafoprint era cunoscutul om de afaceri și fost politician, Radu Dimeca, în afacere fiind asociat cu mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania timișoreană Grafoprint a fost achiziționată de o societate din Polonia
În dimineața de 5 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Lugoj, orașul Făget și mai multe comune din județul Timiș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulţi traficanţi de droguri din Timiş s-au trezit dis-de-dimineaţă cu „mascaţii” la uşă
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, afirmă că a acceptat poziţia de consilier personal al lui Alfred Simonis fiindcă nu are ifose, iar CV-ul îi este plin de realizări. La puţine minute după ce deBanat a anunţat că Nicolae Robu este primul consilier personal al noului preşedinte al CJ Timiş, Alfred Simonis, fostul primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu, despre poziţia de consilier personal al lui Alfred Simonis: “La mine nu e loc de ifose, nu fac lucrurile pentru funcții și titluri”
Unul dintre cele mai interesante proiecte care au ajutat la promovarea Timișoarei a ajuns la final. Asociația CDPP – Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională a desfășurat proiectul „Treasure of Timișoara”. Evenimentele principale au presupus 8 de activități de treasure hunt în cartierele Elisabetin, Iosefin și Fabric și 2 evenimente de tip history box. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Treasure of Timișoara a ajuns la final/FOTO
Top