„Finala” de duminică a campionatului, de la Galaţi, dintre Oţelul şi Poli Timişoara, ar putea să găsească echipa alb-violetă pe primul loc, cu două puncte mai mult decât actualul lider.
Vineri, 13 mai, Tribunalul Sportiv de la Lausanne (TAS) va da verdictul în cazul meciului Pandurii Tg. Jiu – Oţelul, care trebuia să joace pe teren în etapa a 19-a. Meciul s-a decis la „masa verde” cu 3-0 pentru moldoveni, din cauza unei datorii a gorjenilor către Dinamo. Sunt şanse reale ca TAS să decidă disputarea acestui meci pe teren. Dacă acest lucru se va întâmpla, partida ar trebui să se joace până pe 21 mai, data ultimei etape. Cel mai probabil, eventuala rejucare va avea loc în 18 mai, la Turnu Severin, locul unde Pandurii îşi dispută meciurile de pe teren propriu. Fiind la o distanţă rezonabilă de Timişoara, este de aşteptat ca galeria lui Poli să meargă la meci.
Situaţia actuală în campionat.
1. Oţelul 64 puncte 32 meciuri
2. Poli 63 puncte 32 meciuri
Clasamentul în cazul disputării meciului Pandurii – Oţelul
1. Poli 63 puncte 32 meciuri
2. Oţelul 61 puncte 31 meciuri
Comentarii prin facebook