Dusul scotian la romani. Fara apa

Tot farmecul vieţii în România constă în alternanţa de veşti bune şi veşti rele. Dacă, de exemplu, am considera o veste rea că şeful Admiinistraţiei Fiscale, Sorin Blejnar, este urmărit penal de DNA, că se confirmă ceea ce toată lumea ştia, că sistemul vămeşesc e corupt până-n prăsele, că piramida infracţională are bază mare şi este înaltă, atât de înaltă că ajunge cu sistemul ei de colectare în sfera politicului, păi atunci vine imediat şi-o veste bună. Informaţia că o instituţie considerată pârghie a PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu, este vorba de DNA, dă semne de normalitate, de vreme ce anchetează un înalt demnitar al statului bănuit că ar fi organizat în stil mafiot. Vestea bună nu se lasă aşteptată. Ea vine imediat. Sorin Blejnar, anchetatul, anunţă o performanţă nemaiîntâlnită a Fiscului, cu indicatori depăşiţi pe toate ramurile în primul semestru al 2011, colectare de impozite, rambursări de TVA şi alte performanţe care ar pune în pericol buna funcţionare a statului român dacă dl Blejnar ar fi săltat de Parchet, cu acordul instanţei. Vestea rea din punctul de vedere al setei de justiţie ar veni din Opoziţie şi ar zice că Sorin Blejnar nu este anchetat de-a binele, ci doar aşa, să se deturneze atenţia de la vreo problemă gravă cu care ne confruntăm, cum ar fi canicula. Puţin bulversat de acest duş extrem, cetăţeanul n-apucă să se bucure de vestea că avem procurori harnici, că apare mecanismul de control european care spune mai domol, dar o întăreşte Băsescu, că nu toată Justiţia e OK în România, ci numai cea care nu are de-a face cu Opoziţia. Cum ar veni, că Parlamentul care ridică şi consolidează imunităţi şi acele instituţii parţi ale Justiţiei în ansamblu, tot soiul de înalte curţi în care magistraţii au fost primiţi cu scrisori de referinţă de pe partidele politice, sunt punctele slabe într-o România în care „procurorii PDL” s-au pus brusc pe treabă. Chiar dacă veştile bune din Justiţie nu vin să ne copleşească, cu siguranţă că majorarea cu până la 50% a salariilor vameşilor poate fi percepută ca o faptă bună, menită să sporească vigilenţa pe frontieră, mai ales după ce se recoltează porumbul şi nu mai au traficanţii unde să ascundă ţigările. Deşi presa e plină de probe amănunţite despre cum luau vameşii şi poliţiştii de frontieră şpagă înainte de asaltul anticorupţiei, vestea aproape rea este că vor face avocaţii ăia foarte scumpi cumva ca probele DNA să devină circumstanţiale, să pară că, de fapt, domnilor şi doamnelor judecători, onorată instanţă, cadoul primit de invinuit nu fost valuta ascunsă în doza de Cola, ci chiar doza de aluminiu (atât de căutată pentru reciclare), în care doar accidental s-au găsit nişte bani, fără ştiinţa suspectului de luare de mită. Vestea bună, căci trebuie să trăim şi o senzaţie de bine, va fi că se vor pronunţa sentinţe în ani grei pentru capii mafiei. Vestea proastă ar fi că pedepsele alea straşnice ar oscila jucăuşe între unu şi trei ani, dar cu suspendare, pentru că oamenii sunt la prima abatere, normal, de vreme ce nimeni înainte şi după ‘89 nu i-a luat la întrebări pe funcţionarii ăştia şmecheri. Nu lipsit de interes ar fi şi aspectul că statul român va fi numaidecât obligat de instanţe să despăgubească vameşii care, nu-i aşa?, s-au deprofesionalizat atât de mult în lunilea alea de puşcărie preventivă încât acum trebuie să o ia de la capăt. Tot în vămi.