Poli Timisoara – un subiect discutat pe sest

„Ce mai e cu Poli?”; „Ce se mai întâmplă cu Poli?”; „ Nu mai pleacă Elefantul?” (Ce-i drept, în loc de „elefant” se utilizează o altă denumire, dar ar putea sări în sus Consiliul Discriminării). Sunt întrebări pe care le aud de zeci de ori pe zi. Cei întrebaţi ridică din umeri neputincioşi. Nimeni nu mai ştie nimic. Şi asta, în condiţiile în care mai sunt doar trei săptămâni până la startul Ligii a II-a. Şi au trecut două luni de la finalul campionatului şi de la momentul în care se ştia că Poli nu obţine licenţa pentru prima ligă. O stare de confuzie şi incertitudine în jurul lui Poli ca acum n-a mai existat din perioada Zambon. Nimeni nu ştie nimic. Un singur lucru se întâmplă însă cu o mare consecvenţă: vânzarea jucătorilor. „Primul venit, primul servit”, pare să fie noul slogan de la Poli. Rând pe rând, toţi jucătorii părăsesc echipa. Nu mai avem nici antrenor. S-a ajuns chiar în situaţia halucinantă ca împrumutătorul Marian Iancu să se roage de jucători să semneze cu alte echipe, vezi cazul Bourceanu. În această săptămână a avut loc şi mult aşteptata întâlnire dintre Iancu şi liderii administaţiei locale, dar şi ai filialelor politice. O întâlnire organizată în semiclandestinitate. Chiar s-a făcut o încercare de prost gust de păcălire a presei, întâlnirea fiind fixată la aceeaşi oră cu ultima conferinţă de presă a lui Dusan Uhrin.

Marea problemă aici este că timişorenii, dar şi timişenii, au susţinut în ultimii ani echipa cu peste zece milioane de euro. (Transparenţă totală, nici măcar această sumă nu se ştie cu exactitate, chit că e vorba de bani publici.) Da, ei au susţinut-o, nu autorităţile locale, aşa cum se tot spune. Nici Ciuhandu, nici Ostaficiuc, nici Orza, nici măcar Cojocari n-au scos bani din buzunar pentru Poli. Sau, mă rog, au scos în aceeaşi măsură precum ceilalţi timişoreni. Mai mult, nici măcar bilete la meciuri nu-şi cumpără, aşa cum fac timişorenii. Şi ocupă şi locuri care ar putea fi vândute cu sume frumoase. Dacă tot intră pe gratis, ar trebui măcar să primească locuri la peluză, iar locurile lor să fie vândute celor care, în afară de vorbe, dau şi bani pe bilete. Ca o paranteză, preşedintele lu Real Madrid îşi cumpără bilete la meciuri. Timişorenii merită mai mult respect de la autorităţi. Merită să ştie ce se mai întâmplă cu echipa lor. Fie şi fiindcă sunt singurii finanţatori ai echipei, împrumutătorul Iancu nemaibăgând un leu de câţiva ani. Fiindcă nu ei sunt vinovaţi pentru retrogradarea lui Poli. Nimeni nu i-a întrebat când li s-au luat bani din buzunar pentru a finanţa o echipă care a ajuns în Divizia B. Nu ei sunt vinovaţi de faptul că nimeni nu a urmărit ce face Iancu cu banii lor, câte tone de ciocolată şi costume Armani decontează la primărie. Cu toate astea, sunt trataţi cu un imens şi nemeritat dispreţ. Chiar aşa mult cer timişorenii? Chiar aşa, pe banii lor, nu li se poate da un răspuns la această întrebare: „Ce se mai întâmplă la Poli?”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

presa a spus: (iulie 29th, 2011 at 15:05 )

robu si-a achitat cele 400 de bilete?

koko a spus: (iulie 29th, 2011 at 18:01 )

e plina presa de stiri cu discutiile de la poli. pune mana pe google, ardelene

articol din renasterea banateana a spus: (iulie 29th, 2011 at 22:50 )

Pt ino ardelean!
Robu e de partea lui Iancu

Nicoale Robu continuă să susţină că lui Marian Iancu nu i se poate imputa situaţia în care a ajuns Poli Timişoara. Rectorul Politehnicii spune că a studiat dosarul de licenţiere şi că patronul clubului nu poate fi acuzat de lucruri care să contravină regulamentelor sportive. Cu toate acestea, chiar şi forurile internaţionale au stabilit că Poli este în culpă, făcând astfel ca acuzaţiile aduse de clubul timişorean Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste să nu mai pară atât de întemeiate. Nicolae Robu explică decizia luată de TAS prin conjunctura europeană existentă, soluţia fiind dată ca să nu complice lucrurile care fuseseră bine stabilite: „Dacă TAS ar fi dat dreptul de licenţiere, ar fi însemnat ca Politehnica să aibă drept de joc şi în cupele europene. Or, la nivel de UEFA, calendarul competiţional fusese aranjat, iar o decizie favorabilă Timişoarei ar fi creat mari probleme la nivel european”.

nick a spus: (iulie 30th, 2011 at 19:57 )

vrem listare la bursa!asa cum s-a promis!

Victor a spus: (iulie 31st, 2011 at 20:12 )

Eu cred că la decizile luate de UEFA este sunt influiențate de Mircea Sandu.Are ceva funcții pe acolo și i-a informat, probabil de situația lui Poli , așa cum a vrut el.

uite ce scrie un ziarist adevarat! a spus: (august 1st, 2011 at 10:34 )

Genocid
– Dan Filoti

Oricum am judeca lucrurile şi din orice unghi am analiza pe axa Dragomir-Sandu-Mititelu-Iancu, Liga I a pierdut două dintre cele mai importante echipe. Un veritabil pătrat al Bermudelor care a înghiţit Timişoara şi Craiova.

Azi începe o nouă ediţie de campionat. Va fi una mai tristă, mai searbădă, mai fără culoare. Vor lipsi efervescenţa unei galerii nepereche, aşa cum este cea a lui Poli, şi patima nebună revărsată din peluza „Cristi Neamţu“. Va fi un sezon depersonalizat. Cu Steaua plecată din Ghencea, cu Rapid fără Giuleşti şi cu Dinamo abandonându-şi Ştefan cel Marele. O competiţie care îşi pierde reperele.

Sunt mulţi care spun că asta e o abordare sentimental-lacrimogenă. Că fotbalul de azi înseamnă altceva. Pragmatism, susţinere financiară, regulamente. Cine a greşit trebuie să plătească. Nu există clemenţă şi jumătăţi de măsură. Teoretic, e corect şi aşa ar trebui să fie. Punctual vorbind, rămâne însă un aer de suspect, de premeditare. Ceea ce s-a întâmplat în această pauză competiţională a fost un genocid fotbalistic. Trebuie să fim preocupaţi de păstrarea şi aducerea oamenilor la fotbal, dar ne permitem luxul, din varii motive, să scoatem de pe hartă oraşele cu cei mai fideli suporteri, lucru dovedit statistic. Indiferent că vinovaţi sunt finanţatorii sau că responsabili sunt cei care conduc, cineva trebuie să plătească pentru asta. Oamenii care au judecat şi au executat Craiova şi Timişoara nu au curăţenia morală să ia o atare decizie.

Trecutul lor e mult prea dubios încât să decidă asta. Raza de speranţă pentru această ediţie va fi Naţional Arena, un stadion de care jumătate de Liga I vrea să îşi lege destinul. Un fel de Arcă pe care ne înghesuim cu toţii sperând că vom scăpa de mocirla în care ne-au adus poreclele de mafioţi. Din păcate, Arca Arena e prea departe de Oltenia şi Banat, astfel încât să se mai poată salva o bucată însemnată -măcar jumătate – din ceea ce am denumi generic spiritul fotbalului românesc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.