Sondajul de opinie – oglinjoara sparta a lui Nicolae Robu

Liberalii timişeni, la fel ca toate filialele din ţară, au comandat, săptămânile trecute, un sondaj de opinie, având menirea principală de-a vedea care sunt raporturile în cadrul Uniunii Social Liberale. Modul în care liberalii au înţeles să utilizeze acest sondaj aminteşte însă de un personaj dintr-o celebră poveste. „Oglindă, oglinjoară, cine este cel mai iubit din oraşul acesta?”, pare să fi întrebat liderul PNL Timiş, Nicolae Robu. Iar oglinda, pardon sondajul, a răspuns repede: „Dumneavostră, dle rector, sunteţi cel mai iubit din oraşul acesta!”. Iar pentru acest răspuns entuziasmant, liberalii au achitat 15.000 de euro fabricii de oglinzi, pardon firmei de sondaj. Spre deosebire de oglinda împărătesei din poveste care, cu riscul de-a fi spartă, spunea întotdeauna adevărul, sondajul PNL pare, pentru oricine de bun simţ, departe de adevăr. Aici ar interveni o discuţie. Oglinda a fost strâmbă din fabricaţie, respectiv aşa le-a fost servită liberalilor, ori aceştia din urmă au crezut de cuviinţă să o distorsioneze? Dacă e valabilă prima variantă, firma de sondaje ar cam trebui luată de guler şi trimisă la cules de fructe de pădure, fiindcă tot începe sezonul. Şi, normal, neplătită. Dacă liberalii au crezut de cuviinţă să deformeze datele, e o încercare puerilă de îmbătare cu apă rece. Ce-i drept, aproape toţi comanditarii de sondaje mai umblă la cifre, dar nu la modul grosolan cum s-a întâmplat în cazul de faţă.

Ce om cu capul pe umeri poate să creadă că Robu ar fi în faţa lui Ciuhandu cu nu mai puţin de 11 procente, dacă ar candida în numele USL? Mai mult, i-ar lua faţa lui Ciuhandu chiar şi în condiţiile în care ar candida şi ceilalţi potenţiali aspiranţi ai USL la scaunul de primar al Timişoarei, Sorin Grindeanu şi Maria Grapini. Şi asta. în condiţiile în care Robu nu este încă perceput ca un candidat la primărie, caz în care procentele sale ar creşte în mod normal. Dacă vor continua cu astfel de acţiuni în care să-şi fure singuri căciula, liberalii vor greşi la greu. Pe motiv că sunt câştigători din start, se pregătesc oare din nou o campanie, cum sunt ei obişnuiţi, pe terasele din Piaţa Unirii? Şi, din când în când, să mai comande câte cinci beri şi un sondaj? Beţie asigurată! Să nu ajungă însă la ultimul sondaj dinaintea alegerilor şi să pună în practică o anecdotă: Cică vine un ţuţăr la Robu şi îi spune: „Dle Robu, am o veste bună şi una rea. Cu care să încep?”. „Cu cea bună.” „Aveţi 52% în sondaje.” „Şi care e vestea rea?”. „Ciuhandu are 65%.”

P.S. Lucrurile din USL Timiş sunt departe de-a fi rezolvate. Un europarlamentar liberal, cunoscut drept băiat de casă la doi fraţi afacerişti cărora le place să-şi bage cozile în lumea politică, insistă ca PNL să aibă candidat şi la preşedinţia CJ Timiş. Caz în care USL Timiş ar rămâne, mai mult ca sigur, fără nicio funcţie importantă în judeţ. Că n-or fi fraieri PSD-iştii să muncească pentru mofturile celor doi fraţi!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

bravo a spus: (iulie 24th, 2011 at 12:06 )

geniala faza:))))) desi putea fi si mai dura:)))

edi a spus: (iulie 24th, 2011 at 12:57 )

Succes domnului Robu la primarie !

cristocea a spus: (iulie 24th, 2011 at 14:50 )

in sfarsit cineva care sa-l coboare pe robu cu picioarele pe pamant. pai daca se organizeaza in momentul asta alegeri, ciuhandu castiga detasat, fara nicio problema. nu stiu cum va fi in ziua alegerilor, dar pana atunci mai este multl, iar felul in care se comportaq robu lasa de dorit. pare victima sigura.

grasu a spus: (iulie 24th, 2011 at 17:14 )

Eu nu mai inteleg nimic. Aici era luadat Robu, iar acum futut si ras in cap.

genial! a spus: (iulie 24th, 2011 at 22:41 )

E…Robule, chiar si liderii de opinie din oras rad de tampeniile tale! Dar daca tu te crezi un invingator, lasa, nu asculta ce spune lumea/sondajele, candideaza tu si la Primarie si la CJT si daca nu ies astea poate mai apuci sa-si depui candidatura la un mandat se senator ceva ca doar estie cel mai tare din orasu asta pe plan politic sau ma rog, asa crezi, te minti 🙂

bebe d. a spus: (iulie 25th, 2011 at 12:16 )

Da, dar la unii da cu parul, iar pe Robu il mangaie putin pe cap.

zicu a spus: (iulie 25th, 2011 at 12:44 )

corect BEBE! dupa ” isprava” lui robu, un ziarist asa critic ca ino, trebuia sa il rada. probabil nu are voie de la stapanirea ziarului.

kevin klein a spus: (iulie 26th, 2011 at 09:49 )

robu e penibil rau de tot prin astfel de iesiri. pacat, credeam ca are o sansa in disputa cu ciuhandu

timisorean a spus: (iulie 27th, 2011 at 09:38 )

Dle Ino, cred ca ati ratat stirea cu Ponta-Sova-DNA ! Oare de ce ? Rusinica, rusinica….

z man a spus: (iulie 27th, 2011 at 13:08 )

nu mai fii naiv, omul scrie la comanda. nu iti imagina ca e ca la restaurant comanda. e subanteleasa.

anonim a spus: (octombrie 20th, 2011 at 11:41 )

Nici nu trebuie sa aiba cu 10 procente mai mult decat Ciuhandu. Important e sa aiba cu 1 mai mult si castige primaria! Pentru Timisoara ar fi mai bine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.