Un timisorean este cel mai scump fotbalist din Liga I

A fost descoperit şi crescut de Mima Giuchici, promovat în Liga I de Gheorghe Hagi, iar acum este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de drept cel mai valoros fotbalist din Liga lui Mitică.

Pentru a-l avea în „haită”, Cristi Borcea s-a înţeles în urmă cu trei ani cu Marian Iancu pentru suma de două milioane de euro, cel mai scump transfer intern din istoria Ligii I.
Gabriel Torje, căci despre el este vorba, este urmat în clasament de clujeanul Adrian Cristea, cotat la 2,9 milioane euro, şi de stelistul Cristi Tănase, cu 2,8 milioane de euro. Acesta este clasamentul dacă ne referim la jucătorii ce evoluează în primul eşalon. Altfel, dacă nu am lua în considerare acest aspect, Torje ar fi urmat în clasament de craioveanul Florin Costea, cotat de acelaşi site la 3,5 milioane de euro. În ciuda cotei excelente, Dinamo nu a reuşit să-l vândă pe Torje la o echipă europeană mai bine cotată, deşi toată vara presa a fost transferat, pe hârtie, la mai multe cluburi din Germania, Italia sau Rusia.
Ca un fapt interesant, conform liga I.ro, Gabi Torje este şi cel mai scund jucător din Liga I, la cei doar 1,67 centimetri ai săi, fiind în acelaşi timp şi unul dintre cei mai uşori fotbalişti din primul eşalon, acesta cântărind 64 de kilograme.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dami a spus: (iulie 23rd, 2011 at 10:57 )

o sa planga toata timisoara dupa torje. asta va fi cel mai bun jucator roman in urmatorii cinci ani.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho timisoara

Cele mai citite articole


Aconnect - Digitalizam Romania

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town
Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Turneul final al categoriei U16 masculin va fi organizat la Timișoara!

Calificați la turneul final, „leii” mici vor avea șansa să lupte pentru marele trofeu în sala „Constantin Jude”! CS SCM Timișoara a primit astăzi în organizare competiția în care va fi desemnată campioana României la categoria de vârstă U16 – masculin. Evenimentul sportiv se va desfășura în perioada 26-30 mai cu participarea echipelor U-Banca Transilvania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneul final al categoriei U16 masculin va fi organizat la Timișoara!
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Pesta porcină

A fost confirmată pesta porcină în comuna Secaş

În urma examinării unor probe prelevate de la porci domestici proveniți dintr-o exploatație non-profesională din localitatea Crivobara, comuna Secaș, a fost confirmată, de către Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București, Pesta Porcină Africană. Prefectul Zoltan Nemeth a convocat, astăzi, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia s-a emis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost confirmată pesta porcină în comuna Secaş
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara în Era Elecro-Mobilității și teatru de păpuși, la Iulius Town în acest weekend

Iulius Town vine cu o ofertă de weekend interesantă pentru timișoreni, la principalul centru comercial din oraș va avea loc expoziția Timișoara în Era Electro-Mobilității. Reprezentanți importanți din piața mașinilor electrice și hibride sunt pregătiți să îți răspundă la orice curiozitate pe care o ai. În același timp, în Iulius Gardens revin sesiunile de teatru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara în Era Elecro-Mobilității și teatru de păpuși, la Iulius Town în acest weekend

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma examinării unor probe prelevate de la porci domestici proveniți dintr-o exploatație non-profesională din localitatea Crivobara, comuna Secaș, a fost confirmată, de către Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București, Pesta Porcină Africană. Prefectul Zoltan Nemeth a convocat, astăzi, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia s-a emis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost confirmată pesta porcină în comuna Secaş
Iulius Town vine cu o ofertă de weekend interesantă pentru timișoreni, la principalul centru comercial din oraș va avea loc expoziția Timișoara în Era Electro-Mobilității. Reprezentanți importanți din piața mașinilor electrice și hibride sunt pregătiți să îți răspundă la orice curiozitate pe care o ai. În același timp, în Iulius Gardens revin sesiunile de teatru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara în Era Elecro-Mobilității și teatru de păpuși, la Iulius Town în acest weekend
Muzeul Național de Artă Timișoara se alătură Maratonului Vaccinării, prin expoziția „Jazz must go on by Liviu Tulbure ”, prezentată în cadrul evenimentului medical, în perioada 14-15 mai. Selecția de fotografii conține 22 de lucrări ale artistului, din seria dedicată muzicienilor jazz, rock și blues, într-o prezentare elegantă, alb-negru. Lucrările sunt încadrate de rame manufacturate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Jazz must go on by Liviu Tulbure ”, prezentată la Maratonul Vaccinării
Traficul rutier spre Moșnița va fi afectat două săptămâni. Lucrările de extindere a drumului județean dinspre Timișoara spre localitatea periurbană vor impune circulația pe o singură bandă de circulație. Consiliul Județean Timiș anunță că traficul rutier pe DJ 592, Timișoara – Moșnița Nouă, va fi restricționat, începând de vineri, pentru o perioadă de aproximativ două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulație îngreunată între Timișoara și Moșnița
Dacă nu v-ați preocupat de terenurile pe care le dețineți în Timișoara, trebuie să știți că riscați să plătiți amenzi nu tocmai mici. Poliția Locală va verifica terenurile, iar dacă ați omis să cosiți buruienile și vegetația crescută pe acestea, amenzile sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 lei, conform unei hotărâri a consiliului local. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi mari pentru proprietarii de terenuri din Timișoara care nu le întrețin
Aproape jumătate din vehiculele verificate în trafic de inspectorii Registrului Auto Român, în cadrul unei acțiuni desfășurate în zona de vest a României, au fost descoperite cu mari probleme tehnice. Inspectorii RAR au intensificat săptămâna aceasta controalele desfășurate pe raza județelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș Severin. Câte două echipaje s-au aflat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulația auto de pe șoselele din Timiș, plină de autoturisme cu probleme tehnice majore/FOTO
Calificați la turneul final, „leii” mici vor avea șansa să lupte pentru marele trofeu în sala „Constantin Jude”! CS SCM Timișoara a primit astăzi în organizare competiția în care va fi desemnată campioana României la categoria de vârstă U16 – masculin. Evenimentul sportiv se va desfășura în perioada 26-30 mai cu participarea echipelor U-Banca Transilvania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneul final al categoriei U16 masculin va fi organizat la Timișoara!
Primăria Buziaș, Revista Patronatului Român și International Development Institute – S.U.A. organizează în zilele de 27 şi 28 mai Conferința internațională “Implicarea capitalului privat în dezvoltarea comunităților locale”. Aceasta se va desfăşura în sistem mixt: live la Buziaş și sesiune ZOOM ce va fi transmisă live (parțial) online pe pagina de social media. Evenimentul se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum poate capitalul privat să dezvolte comunităţile locale. Conferinţă internaţională la Buziaş
Top