Federaţia Română de Fotbal a anunţat meciurile din cadrul fazei a IV-a a Cupei României la fotbal. Poli are şanse duble, datorită celor două reprezentante, iar UTA vine la Timişoara pentru prima dată după mulţi ani.
Poli şi Poli II sunt cele două formaţii alb-violete care vor juca în 23 august în Cupa României. După meciul cu FC Bihor, fotbaliştii antrenaţi de Vali Velcea vor încearca să facă un pas şi spre îndeplinirea celui de-al doilea obiectiv: finala Cupei României. Până atunci însă, echipa de pe Bega va trebui să treacă de FC Şcolar Reşiţa, care va evolua pe teren propriu. Cele două grupări au disputat şi un amical sâmbăta trecută, încheiat cu victoria alb-violeţilor, 1-0. Echipa a doua a lui Poli va avea însă o misiune mai dificilă. La Timişoara va veni rivala din judeţul vecin, UTA. Ambele partide se vor juca marţi, de la ora 17,30.
Comentarii prin facebook