Hala facuta scrum la Ortisoara

Panică şi fum la Orţişoara. O anexă a fabricii de lapte din localitate a luat foc din cauze necunoscute. În incendiul de joi seara au ars zeci de paleţi de marfă, întreaga hală fiind distrusă.

Localnicii povestesc că au văzut flăcări immense, iar unii susţin chiar că s-a auzit chiar şi o bubuitură înainte să izbucnească focul. La faţa locului au fost trimise imediat cinci autospeciale de pompieri. Reprezentanţii ISU Banat Timiş au reuşit să lichideze incendiul în aproximativ o oră. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în incendiu. Angajaţii au reuşit să se salveze la timp, astfel că au tras doar o sperietură groaznică. Proprietarii fabricii urmeaza să evalueze acum pagubele, iar pompierii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incendiului.

[nggallery id=676]

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Sebastian a spus: (septembrie 2nd, 2011 at 11:48 )

In primul rand nu a fost hala, au fost doar stive de paleti care au ars.
Bubuitura a fost de la butelia de pe motostivuitor care nu era functional, Angajatii nu au fost la locul incendiului pentru ca era spatiu pentru depozitarea paletilor.
Dar reporterii de la voi nu au de unde sa stie pentru ca nu au avut acces in incinta ei au dat cu presupusul ce sa intamplat.

Lorena a spus: (septembrie 3rd, 2011 at 13:31 )

Ai Dreptate Sebastian, nu a fost grav cum scrie mai sus! Unii oameni vor doar sa scrie ceva spectaculos! Din pacate nu adevarul!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

primaria timisoara

Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism

Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească

Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari
Ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz, a avut, la rândul ei, o minisăbătoare a Zilei Timișoarei. Aici, deținuții au avut parte de un atelier de caricatură și de o expoziție de fotografie, într-un proiect prin care organizatorii și-au propus să ducă cultura și în spatele porților închise. Inițiativa aparține Asociației Documentor, organizatoarea Rod...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei, sărbătorită prin cultură la ferma Penitenciarului. Deținuții au primit o zi de sărbătoare
Mulți jucători noi, partide de verificare, competiții amicale și speranțe! Sub aceste aspecte se reunește echipa de baschet a Timișoarei. SCM Politehnica sună adunarea pentru sezonul 2026/2027. Alb-violeții se reunesc sub comanda antrenorilor Dragan Petricevic, Milos Pesic și Nenad Markovic. SCM Poli trece la treabă miercuri, 5 august, primele zile urmând să aducă vizita medicală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata vacanța! Baschetbaliștii reiau pregătirile pentru un campion în care vor să strălucească
Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Un incendiu devastator a distrus un bloc de tip duplex din localitatea Șag, lăsând două familii fără acoperiș deasupra capului și fără bunurile acumulate într-o viață. În urma acestei calamităţi, primarul comunei Şag, Flavius Roşu a făcut un apel umanitar la solidaritatea comunităţii. “În astfel de momente critice, solidaritatea comunităţii  este singura speranţă pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara și-a aflat astăzi programul complet din sezonul regular al Superligii de fotbal feminin. Formația viola va începe campionatul în deplasare, pe terenul lui Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, iar primul meci acasă este programat în runda a II-a, când la Timișoara vine Gloria Bistrița. Poli va juca împotriva vicecampioanei din Miercurea Ciuc în deplasare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.