Impreuna, pentru Alex

Clubul River Deck a găzduit, joi seară, un eveniment special, organizat într-un scop cu adevărat nobil. Concertul „Stand Together” a reunit mai mulţi artişti timişoreni. Caylla, Malenna, Silviu Paşca, Muneer, Sign, Phaser, Anastasia şi Călin Lupu au cântat pentru Alex, un băieţel de patru ani bolnav de leucemie şi sindromul Down. Povestea de la care a plecat acest concert este pe cât se simplă, pe atât de dureroasă. Alex Ţurcanu a fost un copil foarte aşteptat, dar părinţii lui, Diana şi Cristi, au simţit că se dărâmă cerul pe ei când medicii i-au anunţat că fiul lor se va naşte cu sindromul Down. Au început să citească, să se documenteze, pentru a vedea care sunt cele mai bune soluţii pentru micuţ. Alex are acum patru ani, iar îngrijirea atentă de care a avut parte din partea părinţilor şi a kinetoterapeuţilor şi pediatrilor a făcut ca băieţelul să aibă o evoluţie excelentă. La un moment dat însă, copilul a început să se plângă de dureri la picioare. Investigaţiile au arătat că o nouă boală îşi făcea drum în trupul lui: leucemia. Acum, Alex trece printr-o cură de citostatice, foarte agresivă. Aceasta este suportată de stat, dar familia lui Alex are mare nevoie de bani. Mama lui a rămas din nou însărcinată, iar tatăl a fost nevoit să renunţe la locul de muncă, pentru a putea avea grijă de băieţel. Cu toţii trăiesc acum doar din ajutorul de îngrijitor al Dianei Ţurcanu. Alex are şanse mari să se vindece de leucemie, dar, familia lui trebuie ajutată să treacă de acest necaz. Cei care doresc să-l sprijine pot face donaţii în contul deschis la BCR, pe numele mamei sale, Diana Elena Ţurcanu, cod IBAN : RO89RNCB055106814863.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni, debut perfect în calificări la Wimbledon

Timişoreanca Anca Todoni a acces în turul al doilea al calificărilor la Wimbledon după ce a trecut de rusoaica Ekaterina Makarova (28 de ani) în minimum de seturi. Anca Todoni a făcut pasul către turul secund al calificărilor după ce a trecut de jucătoare aflată pe locul 181 WTA, Ekaterina Makarova, în vârstă de 28...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni, debut perfect în calificări la Wimbledon
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Cum să alegi ținuta elegantă perfectă

Alegerea ținutelor potrivite pentru ocazii elegante poate fi o provocare, mai ales când trebuie să decizi între tricouri damă elegante, rochii și salopete. Fiecare tip de piesă vestimentară are propriul său farmec și se potrivește unor anumite contexte și stiluri. În acest articol, vom explora cum să alegi tricourile, rochiile și salopetele perfecte pentru evenimentele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum să alegi ținuta elegantă perfectă
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât de benefic este să ai un cont curent și un card de credit online

Situațiile în care, din punct de vedere financiar, suntem puși să facem alegeri dificile ni se pot întâmpla oricui. Spre exemplu, iată ce a făcut o doamnă într-o atare situație. Ana locuia într-un sat pitoresc de la poalele munților. Ea era o femeie harnică și independentă, care își câștiga existența prin vânzarea de produse artizanale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât de benefic este să ai un cont curent și un card de credit online

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alegerea ținutelor potrivite pentru ocazii elegante poate fi o provocare, mai ales când trebuie să decizi între tricouri damă elegante, rochii și salopete. Fiecare tip de piesă vestimentară are propriul său farmec și se potrivește unor anumite contexte și stiluri. În acest articol, vom explora cum să alegi tricourile, rochiile și salopetele perfecte pentru evenimentele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum să alegi ținuta elegantă perfectă
Echipa care a reprezentat Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul competiţiei „UNITA PhD International Talent Challenge” 2023/2024, a fost declarată câștigătoare a competiției, în cadrul ariei ştiinţifice „Economie circulară”. Instituția a prezentat proiectul intitulat „The Transition from Linear to Circular Economy in the Făget Area through Industrial Symbiosis”.  Echipa UVT a fost formată din:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa UVT a învins într-o nouă competiție internațională
Viitorul drum de legătură între DN 69, de la bifurcația spre Sânandrei și autostrada A1, lăsat baltă de italiano-chinezii de la Todini, are acum un nou executant pentru restul de lucrări rămase neexecutate. Deși fusese declarată câștigătoare, societatea Drumuri și Poduri Banat va fi înlocuită cu societatea clujeană ARL (deţinută de Strabag), în urma contestării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbare totală pe proiectul drumului de legătură DN 69 – A1. Oferta firmei contestatare învinge primul câștigător
Marți a avut loc finalizarea proiectului „Înnoirea flotei de tramvaie”, prin care Primăria Timișoara a cumpărat 23 de tramvaie. Acesta s-a derulat în trei etape, iar marți a avut loc conferința finală din cadrul proiectului. „Acest proiect este unul foarte important pentru Timișoara. Vrem să asigurăm o flotă integral electrică, iar pentru a putea utiliza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a ajuns la 23 de noi tramvaie cumpărate prin finanțare europeană. Cea de a treia etapă, ultima, se încheie în această lună/Foto
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că în perioada 25 iunie – 25 iulie, se vor desfășura noi lucrări pe DN 68A Coșava – Margina, drumul național care ține locul bucății lipsă din autostrada A1, celebrul tronson cu tuneluri pentru urși, aflată acum în construcție. Antreprenorul care execută reparațiile va lucra inclusiv pe timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se reiau lucrările de reparații pe drumul Margina – Coșava, inclusiv pe timpul nopții
Evaluarea Națională 2024 a început marți, 25 iunie, cu proba la română. Elevii de clasa a VIII-a au avut la dispoziție pentru pregătirea examenului modele de subiecte la română și barem la Evaluare Națională 2024. Examenul a început la ora 9:00, elevii au avut la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor la Evaluarea Națională 2024....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evaluarea Națională 2024 a început astăzi cu proba la română. Peste 220 de elevi au fost absenţi în Timiş
Un individ din Dudeştii Noi a fost amendat cu 30.000 de lei după ce a fost depistat de polițiștii locali abandonând o cantitate considerabilă de deșeuri pe Strada Bujorilor din Timişoara. Seria cazurilor de abandon de deșeuri în cantități considerabile continuă. De această dată polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă, aflați în patrulare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat din Dudeştii Noi, surprins aruncând gunoaie pe o stradă din Timişoara. Acum trebuie să achite 30.000 de lei/Foto
Top