Impreuna, pentru Alex

Clubul River Deck a găzduit, joi seară, un eveniment special, organizat într-un scop cu adevărat nobil. Concertul „Stand Together” a reunit mai mulţi artişti timişoreni. Caylla, Malenna, Silviu Paşca, Muneer, Sign, Phaser, Anastasia şi Călin Lupu au cântat pentru Alex, un băieţel de patru ani bolnav de leucemie şi sindromul Down. Povestea de la care a plecat acest concert este pe cât se simplă, pe atât de dureroasă. Alex Ţurcanu a fost un copil foarte aşteptat, dar părinţii lui, Diana şi Cristi, au simţit că se dărâmă cerul pe ei când medicii i-au anunţat că fiul lor se va naşte cu sindromul Down. Au început să citească, să se documenteze, pentru a vedea care sunt cele mai bune soluţii pentru micuţ. Alex are acum patru ani, iar îngrijirea atentă de care a avut parte din partea părinţilor şi a kinetoterapeuţilor şi pediatrilor a făcut ca băieţelul să aibă o evoluţie excelentă. La un moment dat însă, copilul a început să se plângă de dureri la picioare. Investigaţiile au arătat că o nouă boală îşi făcea drum în trupul lui: leucemia. Acum, Alex trece printr-o cură de citostatice, foarte agresivă. Aceasta este suportată de stat, dar familia lui Alex are mare nevoie de bani. Mama lui a rămas din nou însărcinată, iar tatăl a fost nevoit să renunţe la locul de muncă, pentru a putea avea grijă de băieţel. Cu toţii trăiesc acum doar din ajutorul de îngrijitor al Dianei Ţurcanu. Alex are şanse mari să se vindece de leucemie, dar, familia lui trebuie ajutată să treacă de acest necaz. Cei care doresc să-l sprijine pot face donaţii în contul deschis la BCR, pe numele mamei sale, Diana Elena Ţurcanu, cod IBAN : RO89RNCB055106814863.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ministrul Sănătății și Primăria Timișoara văd diferit situația la Spitalul de Copii Țurcanu. Rafila vrea cerere de la municipalitate, Fritz spune că a fost refuzat/ FOTO

Primăria Timișoara și Ministerul Sănătății par să fie pe lungimi de undă diferite în ceea ce privește Spitalul de Copii Louis Țurcanu din capitala Banatului. Ministrul Alexandru Rafila spune că așteaptă prima dată finalizarea clădirii, ulterior și primirea unei cereri din partea municipalității sau au spitalului pentru a se demara achiziția de echipamente, de cealaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul Sănătății și Primăria Timișoara văd diferit situația la Spitalul de Copii Țurcanu. Rafila vrea cerere de la municipalitate, Fritz spune că a fost refuzat/ FOTO
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Spiritul Jocurilor Olimpice, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara: lecţie de scrimă şi Poli Ping Pong Challange

Scrimerii Politehnicii Timișoara s-au aflat în centrul atenției într-un cadru inedit – Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. În fața studenților și a altor spectatori, alături de antrenorul Livius Buzan au oferit o lecție deschisă de scrimă și un meci demonstrativ. Evenimentul a fost organizat de BUPT „la pachet” cu „Poli Ping Pong Challenge”, care a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spiritul Jocurilor Olimpice, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara: lecţie de scrimă şi Poli Ping Pong Challange
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Angajatii Arhivelor Naționale protestează faţă de inechitățile salariale dintre serviciile județene şi aparatul central

Angajatii Arhivelor Naționale, din peste 20 de județe, au declanșat începând cu data de 16 mai 2024 proteste spontane prin care și-au manifestat profunda nemulțumire față de inechitățile salariale dintre serviciile județene ale Arhivelor Naționale și Aparatul Central.  Funcționarii publici din cadrul structurilor teritoriale ale Arhivelor Naționale, organ de specialitate al administației publice centrale aflat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii Arhivelor Naționale protestează faţă de inechitățile salariale dintre serviciile județene şi aparatul central
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Proprietarul UMB spune că firma sa va termina proiectul tronsonului cu tuneluri pentru urși, Margina – Holdea, până în 2026

Cei de la UMB au oferit Ministerului Transporturilor asigurări că vor finaliza la timp lucrările la tronsonul de A1 cu tuneluri pentru urși și că nu se va pierde niciun leu din banii europeni alocați. Dorinel Umbrărescu, deținătorul UMB, a fost prezent la Timișoara, marți, unde a participat la ședința Comitetului de Monitorizare Programul Transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarul UMB spune că firma sa va termina proiectul tronsonului cu tuneluri pentru urși, Margina – Holdea, până în 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea Porr Construct va primi 16 milioane de lei pentru a reabilita un drum județean de aproape 9 kilometri, între Parța și Petroman. reabilitarea acestui tronson va permite scurtarea timpilor de parcurs de la Timișoara la Ciacova. Consiliul Județean Timiș a finalizat procedurile privind atribuirea contractului de execuție pentru „Modernizarea DJ 593B Parța-Petroman”. Este vorba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul județean dintre Parța și Petroman va fi reabilitat și va vedea asfalt, pentru 16 milioane de lei
Primăria Timișoara și Ministerul Sănătății par să fie pe lungimi de undă diferite în ceea ce privește Spitalul de Copii Louis Țurcanu din capitala Banatului. Ministrul Alexandru Rafila spune că așteaptă prima dată finalizarea clădirii, ulterior și primirea unei cereri din partea municipalității sau au spitalului pentru a se demara achiziția de echipamente, de cealaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul Sănătății și Primăria Timișoara văd diferit situația la Spitalul de Copii Țurcanu. Rafila vrea cerere de la municipalitate, Fritz spune că a fost refuzat/ FOTO
Angajatii Arhivelor Naționale, din peste 20 de județe, au declanșat începând cu data de 16 mai 2024 proteste spontane prin care și-au manifestat profunda nemulțumire față de inechitățile salariale dintre serviciile județene ale Arhivelor Naționale și Aparatul Central.  Funcționarii publici din cadrul structurilor teritoriale ale Arhivelor Naționale, organ de specialitate al administației publice centrale aflat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii Arhivelor Naționale protestează faţă de inechitățile salariale dintre serviciile județene şi aparatul central
În ultimele două luni, Poliţia Locală a dat 82 de sancţiuni, între 2.000 și 10.000 lei fiecare, pentru conducătorii auto care au parcat pe locurile special amenajate pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, mai multe maşini au fost ridicate. După ce în urmă cu două luni polițiștii locali au efectuat o amplă acțiune pentru identificarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de sacţiuni date de Poliţia Locală pentru şoferii care parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități
Scrimerii Politehnicii Timișoara s-au aflat în centrul atenției într-un cadru inedit – Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. În fața studenților și a altor spectatori, alături de antrenorul Livius Buzan au oferit o lecție deschisă de scrimă și un meci demonstrativ. Evenimentul a fost organizat de BUPT „la pachet” cu „Poli Ping Pong Challenge”, care a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spiritul Jocurilor Olimpice, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara: lecţie de scrimă şi Poli Ping Pong Challange
Pentru că tehnologia şi viitorul merg mână în mână, concursul Building Construct a oferit o şansă excelentă ca studenţii să gândească o strategie pentru viitorul în domeniul constrcţiilor de case. Amfiteatrul „Victor Vlad” al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 22 mai 2024, etapa finală a concursului Building Construct, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casele viitorului, un concurs marca UPT adresat studenţilor/UPT
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Circumscripţie Județeană Timiş. Iar prin votul unei majorități politice formată din PSDPNL, AUR, Șoșoacă și alți sateliți precum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral
Când vine vorba de încălțăminte sportivă pentru vară, mulți bărbați se întreabă dacă ar trebui să opteze pentru teniși sau adidași bărbați. Ambele opțiuni au avantajele lor, dar care este mai potrivită pentru sezonul cald? În acest articol, vom explora diferențele între adidași și tenișii pentru bărbați și vom discuta care ar putea fi cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teniși sau adidași – Care sunt mai potriviți pe timp de vară pentru un bărbat?
Top