Poli Timisoara, neputincioasa si la Alba Iulia

Poli Timişoara a mai pierdut două puncte, de această dată în deplasarea de la Alba Iulia, unde a remizat, 1-1, cu Unirea. Fotbaliştii pregătiţi de Valentin Velcea s-au chinuit din nou în faţa unei formaţii modeste, ai cărei jucători s-au adunat sub comanda lui Stelian Gherman cu doar câteva zile de startul sezonului. Vedeta Dorin Goga a continuat şi în jocul cu Unirea Alba Iulia să mimeze fotbalul, dându-i motive evidente lui Marian Iancu să-l atace din nou.

 

Poli Timişoara a dominat destul de clar jocul de la Alba Iulia, mai ales în ultimele 25 de minute, perioadă în care Unirea a evoluat în inferioritate numerică, dar atacanţii timişoreni au dat peste un portar în mare formă, Pascal, care a parat fiecare şut expediat pe spaţiul porţii. Golul a căzut într-un final, în minutul 82, Tameş reuşind să-l învingă pe Pascal dintr-o lovitură de pedeapsă, acordată în urma unui fault în careul Unirii asupra lui Curtean. Părea că asistăm la un nou succes extern al Politehnicii, ţinând cont şi de faptul că Unirea Alba Iuia a evoluat cu un om în minus, după eliminarea lui Bâlu. Vali Velcea s-a dovedit însă din nou neinspirat, tehnicianul timişorean retrăgând echipa în propria jumătate, în ciuda omului în plus. Consecinţa tacticii lui Velcea s-a văzut pe tabela de marcaj, după ce fundaşul gazdelor Bumbac a înscris în minutul 87. Poli nu a mai marcat în ultimele minute, aşa cum ne obişnueşte aproape în fiecare joc, rezultatul final fiind 1-1.

11 puncte a adunat Poli în primele cinci etape, la fel ca şi Gloria Bistriţa, care a trecut în ultima etapă cu 3-1 de FC Argeş, chiar pe terenul argeşenilor. Gloria Bistriţa a devenit astfel nou lider, secondat de Poli, iar pe locul 3 se află Gaz Metan Severin, care are însă un joc mai puţin.

Valentin Velcea a trimis pe teren următoarea formaţie: Letmets – Dăruială, Scutaru, Ilie, Sandu – Poparadu, Tameş (cpt.), Pătraş – Goga, Axente, Popovici. Au mai evoluat Ricketts, Curtean şi Gorobsov.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

iui a spus: (septembrie 18th, 2011 at 22:39 )

neputincioasa e datorita lui Velcea, cu asta nu se va juca fotbal asa cum nu s-a jucat nici cu Sabau. nu stie sa faca echipa si pe linga asta nici schimbarile. ce rost avea sa se apere cu 4 fundasi la Alba, cind aia jucau cu un om in minus ? in atac i-a demolat pe toti, Alexe e o umbra iar Zagrean nici in lot nu e. la fel a fost si cu Patras, cind era in forma statea pe banca de rezerve. pe restul, Goga, Sepsi si altii nu i-a putut motiva. Velcea e o reeditare a ambitiilor lui Iancu de numi antrenori ieftini care fac exact ce le spune el la telefon prin Chivorchean. asta nu e ieftin intimplator, nimeni nu ar da prea mult pe el si bretonul sau. e pacat sa ai asa jucatori si un astfel de antrenor.

pif a spus: (septembrie 18th, 2011 at 23:03 )

doua lucruri lipsesc: pressing si loviturile libere se irosesc prea usor. inseamna ca la antrenamente nu se exerseaza nici una, nici alta. oare de ce? conditie fizica mai exista de pe vremea lui Uhrin probabil din etapa 10-12 nici asta nu va mai fi. asta o fi promovarea cu echipa de juniori ?

ddt a spus: (septembrie 18th, 2011 at 23:22 )

atita timp cit echipa e condusa cu filipice de la Bucuresti cu laitmotivul, ce multi bani dau si voi ce prost jucati, lucru adevarat dealtfel, nu se va schimba nimic. in situatia asta, cu antrenorul asta si patronul asta se va juca prost si fara succes. din pacate.

cornelus a spus: (septembrie 19th, 2011 at 07:48 )

velcea nu are nicio treaba cu meseria de antrenor, dar antreneaza Poli pentru ca asa vrea ostaficiuc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.