În urmă cu un an expira termenul de 60 de zile dat de lege rectorilor pentru a opta între înalta funcție universitară și alte demnități publice ori de conducere în partide politice. Bine, în ciuda zbaterilor ANI, legea s-a aplicat cu sictir dat de cei patru parlamentari în cauză la nivel național, motivându-se superficial cu principiul neretroactivității legilor. Până la urmă, aceștia și-au dus mandatele la bun sfârșit și în cele patru universități timișorene, ca în multe locuri din țară, s-au pornit mecanismele de alegeri în Senat și în fruntea rectoratelor. Dacă lege pentru incompatibilități s-a dat anul trecut, nu a existat niciodată vreo lege care să oblige rectorii să fie politicieni de carieră. Lucru care nu i-a făcut pe mai-marii universităților timișene să stea departe de această curvă, cum i se mai zice politicii, ceea ce în multe cazuri a fost un avantaj pentru bugetele de investiții ale respectivelor instituții.
Cu excepția lui Nicolae Robu (Universitatea „Politehnică” Timișoara) – neangajat politic la alegerea sa în primul mandat, dar care a „aplicat” apoi pentru o frumoasă ascensiune politică în PNL -, mai toți rectorii timișoreni au fost implicați cumva în viața politică. Liberali cei mai mulți. Academicianul Ion Păun Otiman a condus USAMVB mulți ani, instituție păstorită apoi de colegul său de partid Alexandru Moisuc, urmând ca datina să continue, cel mai probabil, cu Paul Pârșan, aspirant anul acesta la funcția de rector la Agronomie și Medicină Veterinară. La „Vest”, în mandatele trecute nu am avut om politic pe față, ci doar un vajnic simpatizant, Ioan Mihai, om de curte al PSD, fiind de notorietate sprijinul său acordat condamnatului Adrian Năstase și necondamnatului Dan Ioan Șipoș în campaniile electorale, dar și combinațiile de afaceri la fabrica de bere cu pesediști de frunte cum ar fi toa’șii Honcescu și Văcăroiu.
I-a urmat un alt cadrist al PSD, dl Ioan Talpoș, care, deși și-a consumat un singur mandate, nu mai vrea o încă o tură în fruntea Universității de Vest, în ciuda salariului mare, cam 13.000 lei pe lună, mult peste cei 3.400 ai politehnistului Robu, dar „pitic” față de cel al lui Ștefan Drăgulescu de la Medicină (19.000 lei/lună). Da, Ștefan Drăgulescu mai trăiește, e bine sănătos, ceea ce ne dorim și nouă. Eternul rector, cel care a reușit să fenteze regulile pe motiv că mai toate mandatele sale au fost întrerupte de câte o sarcină de partid și de stat. A stat omul vreo patru mandate și acum pleacă cu sufletul împlinit, lăsând probabil pe cineva apropiat să-i continue munca, dacă îi ies treburile succesorale la numărarea voturilor pentru actualul prorector Marius Raica, în ciuda unei concurențe dure din partea cardiologului Sorin Pescariu (ex-PNȚCD) și a șefului ATI, prof. Dorel Săndesc, susținut de clientul ANI, pedelistul Ostaficiuc, conform unor bârfe mediciniste.
Cu lege sau fără lege restrictivă, viitorii rectori par rupți din alt film. În mare parte sunt nume noi, cu siguranță rezonante în lumea universitară și științifică, dar aproape necunoscute în plan politic. Aș spune că era momentul pentru o schimbare. Dar nu numai una de generații și preocupări extra-profesionale, ci cu impact în restructurarea învățământului universitar din Timișoara. Pe picior de plecare, mai toți actualii responsabili de frunte din universitățile timișorene au declarat că sunt de acord cu unificarea celor patru mari instituții de învățământ. Doar au declarat, nepregătind în niciun fel terenul pentru vreo candidatură unică, de tip Cuza, care să declanșeze celelalte etape ale acestei construcții și să sece dintr-o sorbire, precum înaintașii Milcovul, apele Begăi ce despart Politehnica și „Vestul” de Medicine și Agronomie. Dacă nu pentru Timișoara și viața ei universitară, atunci măcar pentru a avea unde candida Ștefan Drăgulescu pentru încă două mandate, poate patru, fiind evident că pentru o nouă entitate universitară omul n-ar mai avea nicio restricție și-ar fi păcat să nu profite de ocazie.
Comentarii prin facebook