Organizati pe blocuri, timisorenii au iesit la deszapezire / FOTO

Sătui să tot aștepte intervenția autorităților, timișorenii au decis să-și facă singuri deszăpezirea în jurul imobilelor. Locatarii blocurilor ANL de pe strada Miloia și cei de pe strada Vlădeasa au trecut la muncă voluntară și s-au apucat să-și curețe străzile.

Primii care au dat adunarea au fost cei de pe strada Vlădeasa. Strada în formă de Z a fost abordată de aproximativ 50 de bărbați, din ambele capete. Locatarii au pus, dis-de-dimineață, afișe în scările de bloc și s-au mobilizat spre seara. La ora 20 curățaseră deja strada și adunaseră zăpada din parcare, astfel că, în sfârșit, își pot ține mașinile peste noapte în siguranță. Oamenii spun că, la un moment dat, în zonă a a apărut și un utilaj de deszăpezire, dar numai cât să facă act de prezență, pentru că, în final, nu i-a ajutat deloc. În jurul orei 19 au trecut la acțiune și tinerii din blocurile B12 și B11 de pe strada Ioachim Miloia. Au luat lopețile în mâini și au ieșit la deszăpezire. Ei s-au mobilizat după ce au constatat că, luni, pe strada lor a trecut o singură data o volă care abia dacă a mișcat din loc un strat superficial de pe carosabil. Oamenii au curățat zăpada și gheața, inclusive în parcarea de lângă blocuri. În final, au format munți de zăpadă mai înalți de un metru, unde vor pregăti, în zilele următoare, un derdeluș pentru copiii lor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

tim a spus: (februarie 13th, 2012 at 22:49 )

heheh, eu am pus afisele. nu credeam ca voi reusi o mobilizare atat de buna. am facut o treaba super.

Cetateanu'nzapezit a spus: (februarie 13th, 2012 at 23:07 )

Ce frumoooos ! Munca voluntara ! Din ce in ce mai bine, dupa cateva cincinale de realizari maretze ale autoritatzilor locale… Adica, un fel de „si fu….., si cu banii luati ! ” pentru fraierii grabitzi sa-si achite costiincios taxele si impozitele locale. Macar de nu ar uita sa le multumeasca edililor, in iunie, la vot…

mobilizatoru' a spus: (februarie 13th, 2012 at 23:18 )

– Bravo, tim ! Azi in Miloia si Vladeasa, maine in toata Timisoara !!!

sutean dan a spus: (februarie 13th, 2012 at 23:56 )

Getuto iar dai cu oistea-n „dezapezire”.S-or fi rusinat de mustruluiala lu’ dom’ premier. O astfel de „actiune civica” este obligatorie, conform unui HCL si este asa chiar din vremea cand cetatenii erau condusi de bunsimt si nu de HCL-uri. Are ea Primaria multe si grele „hibe” legate de curatirea zapezii . Dar sa ai pretentia sa vina Primaria sa-ti faca curatenie in fata casei si a blocului (desigur casa noastra comuna) este din categoria „sa ne dea,sa ne faca”

unul dintre participanti a spus: (februarie 14th, 2012 at 00:19 )

Propun ca mesajul acestor actiuni cetatenesti sa fie unul de intelegere , din partea nostra a cetatenilor , fata de autoritatile aplicatoare de multe feluri de taxe , dar care sunt incapabile de actiune chiar si atunci cand vremea o cere , iar sloganul acestor actiuni sa fie : nu-i nimic FAC IO dom primar ! (prefect , presedinte etc.)

@ sutean dan a spus: (februarie 14th, 2012 at 02:05 )

Sunt sigur ca bravii nostrii concetateni „s-or fi rusinat de mustruluiala lu’ dom’ premier” si au pus mana de la mana si lopata de la lopata la „actiunea civica” de deszapezire a strazilor din zona ! A STRAZILOR ! , (daca citeati cu ochelarii pe nas, domnule draga, a doua propozitie din articol)….nu prea cred ca este de datoria cetatenilor, chiar condusi mai mult de bunul lor simt decat de competentii nostrii edili… Cat despre „sa ne dea, sa ne faca”, nu cred ca invocatele HCL-uri spun ceva despre shmenurile cu firmele-capushe platite tot din banii nostrii sa faca curatenie pe strazile Timisoarei !

benny a spus: (februarie 14th, 2012 at 08:13 )

nea dane, sa ne intelegem, e vorba de curatarea intregii strazi, nu a trotuarelor. nu este nicio HCL care sa oblige cetatenii sa curete soseaua.

lopataru vesel a spus: (februarie 14th, 2012 at 08:44 )

ura si la lopata!

croco a spus: (februarie 14th, 2012 at 09:03 )

astia da oameni, un exemplu de urmat.

robert 52 a spus: (februarie 14th, 2012 at 09:47 )

trimiteti o poza si la Buzau si Vrancea poate invata si ei cum se face

ciorogaru a spus: (februarie 14th, 2012 at 09:52 )

@robert52
dar de ce nu te duci tu pe acolo sa vezi ce misto e? tu compari ce e la noi cu ce se intampla acolo?

tim a spus: (februarie 14th, 2012 at 10:32 )

1. Este placut sa vezi atatia oameni mobilizandu-se.Ce mai conteaza ca acum nu mai imi simt spatele.
2. Nu era treaba noastra sa curatam strada.Pentru asta platim taxe si impozite.
3. Oare cati bani castiga din dezapeziri cei carora le-am facut noi munca ieri seara? Asta este frustrant.

Poate citeste cineva de la Primarie si ne completeaza efortul dezapezind Valenii de Munte . Altfel nici masina Retimului nu vine sa ridice gunoiul.

mit a spus: (februarie 14th, 2012 at 10:35 )

vand lopeti

caca maca a spus: (februarie 14th, 2012 at 15:30 )

Masina RETIMULUI nu ridica gunoiul dar ei au contract de dezapezit cu primaria . Niste jegosi ordinari si cand vezi ca vin si boschetarii aia de comunitari sa te amendeze astia ar trebui pusi la lopata dar cine sa i-a decizii ??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea merge înainte cu cumpărarea clădirii de două milioane de euro de pe Zugrav Nedelcu

Primăria Timișoara a primit susținerea consilierilor locali pentru susținerea propunerii de achiziționare a clădirii de 1,9 milioane de euro de pe strada Zugrav Nedelcu nr. 12. Municipalitatea beneficiază de posibilitatea exercitării dreptului de preempțiune la vânzarea acesteia. Primarul Dominic Fritz anunța intenția de achiziție a clădirii încă de săptămâna precedentă. Aceasta este deținută de o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea merge înainte cu cumpărarea clădirii de două milioane de euro de pe Zugrav Nedelcu
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Miting pro-Europa și împotriva mesajelor antieuropene și extremiste, la Timișoara

Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, s-au mobilizat, marți seara, în zona zero a Timișoarei, pentru a demonstra pentru o Românie pro-Europa și împotriva mesajelor antieuropene sau NATO, exprimate în mediul public în alte zile. Desigur, situația vine după ce candidatul independent Călin Georgescu a reușit să obțină cele mai multe voturi la primul tur...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miting pro-Europa și împotriva mesajelor antieuropene și extremiste, la Timișoara
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Sfârșit de noiembrie cu meciuri tari pentru CSM Lugoj. Joc european în Grecia

An de an, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj luptă pe mai multe fronturi: campionat, Cupă, Europa. La fel și acum. După un punct obținut la Blaj, gruparea bănățeană a plecat direct în Grecia. „Albastrele” de pe Timiș au ajuns duminică seara la Atena pentru meciul tur din optimile de finală ale CEV Challenge Cup...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârșit de noiembrie cu meciuri tari pentru CSM Lugoj. Joc european în Grecia
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Apele Române au refăcut digurile de pe Bega, din zona Balinț- Mănăștiur – Răchita – Curtea

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a reușit realizarea a 75% din lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega pe sectorul Leucușești – Răchita (județ Timiș) au fost finalizate. Acolo, inundațiile din 2023 provocate de râul Bega și afluenții din bazinul său superior au afectat nu doar câteva gospodării și terenuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române au refăcut digurile de pe Bega, din zona Balinț- Mănăștiur – Răchita – Curtea
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La stațiile ITP autorizate se pot face din nou verificările obligatorii ale vehiculelor

Registrul Auto Român anunță că stațiile ITP autorizate pot primi clienți din nou la verificările obligatorii periodice. Informația a fost transmisă după ce zilele trecute sistemul informatic al instituției a fost blocat. Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situației din stațiile ITP și până la repornirea aplicației informatice SIRAR prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La stațiile ITP autorizate se pot face din nou verificările obligatorii ale vehiculelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a primit susținerea consilierilor locali pentru susținerea propunerii de achiziționare a clădirii de 1,9 milioane de euro de pe strada Zugrav Nedelcu nr. 12. Municipalitatea beneficiază de posibilitatea exercitării dreptului de preempțiune la vânzarea acesteia. Primarul Dominic Fritz anunța intenția de achiziție a clădirii încă de săptămâna precedentă. Aceasta este deținută de o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea merge înainte cu cumpărarea clădirii de două milioane de euro de pe Zugrav Nedelcu
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, s-au mobilizat, marți seara, în zona zero a Timișoarei, pentru a demonstra pentru o Românie pro-Europa și împotriva mesajelor antieuropene sau NATO, exprimate în mediul public în alte zile. Desigur, situația vine după ce candidatul independent Călin Georgescu a reușit să obțină cele mai multe voturi la primul tur...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miting pro-Europa și împotriva mesajelor antieuropene și extremiste, la Timișoara
Consilierii locali timișoreni au aprobat, marți, propunerea lansată de Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT), de prelungire a perioadei în care contribuabilii pot solicita anularea dobânzilor și penalităților de întârziere acumulate până la 31 august 2024. Proiectul adoptat menține condiția achitării obligațiilor fiscal principale pentru a beneficia de amnistie, noua dată limită fiind 19 decembrie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facilitățile fiscale oferite datornicilor la bugetul local timișorean, prelungite până pe 19 decembrie
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a simţit eşecul de la alegerile de duminică ca pe o lecţie dură, din care însă are ce învăţa. De asemenea, el spune că mesajul transmis de timişeni la urne i-a fost foarte clar. PSD Timiş a bifat o imensă înfrângere la alegerile de duminică, Marcel Ciolacu clasându-se abia pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, prima reacţie după eşecul răsunător de duminică: “Am primit o lecție dură, dar, totodată, una valoroasă”
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a reușit realizarea a 75% din lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega pe sectorul Leucușești – Răchita (județ Timiș) au fost finalizate. Acolo, inundațiile din 2023 provocate de râul Bega și afluenții din bazinul său superior au afectat nu doar câteva gospodării și terenuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române au refăcut digurile de pe Bega, din zona Balinț- Mănăștiur – Răchita – Curtea
Mircea Geoană, care a candidat ca independent la alegerile prezidențiale, a anunțat că susține candidatura Elenei Lasconi în turul doi de scrutin. Geoană s-a clasat pe locul 6 în primul tur de scrutin, cu un scor de 6,32% , obţinând 583.898 voturi. Mircea Geoană a afirmat că o susţine pe Elena Lasconi fiindcă este singurul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mircea Geoană şi-a anunţat sprijinul pentru Elena Lasconi în turul II de scrutin al alegerilor prezidenţiale
„Ce competențe vor fi așteptate de la educatori și studenți în viitor?” „Care sunt reglementările și orientările pentru utilizarea GAI în învățământul superior?” dar și „Ce demersuri sunt necesare pentru implicarea cetățenilor în știință” – au fost principalele teme abordate de specialiști de nivel național și internațional la Digital Skills and Competences / Competențe și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Workshop-ul internațional Digital Skills and Competences, un nou succes marca UPT
Conform clasificării Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT este ierarhizată pe poziția a treia la nivel național în clasamentul Good Business School With Strong Regional Influence, în topul Eduniversal Ranking for Best 1000 Business Schools, Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă și în clasificarea Best Masters and MBAs in...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul UVT, în topul instituțiilor academice
În urma dezastrului de la alegerile prezidenţiale, deputatul  Cosmin Şandru a solicitat demisia conducerii interimare a PNL Timiş, exercitată de tripleta Vasile Blaga – Marilen Pirtea – Alin Popoviciu. De asemenea, Şandru solicită ruperea protocolului cu PSD şi începerea unor negocieri cu USR pentru constituirea unei alianţe de dreapta. În judeţul Timiş, cadidatul PNL Nicolae...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se ascut cuţitele în PNL Timiş. Deputatul Cosmin Şandru cere demisia conducerii interimare, ruperea alianţei cu PSD şi demararea de negocieri cu USR
Acțiunea de rezolvare a situației din Piața Aurora a continuat, ne anunță primăria Timișoara. Astfel, municipalitatea a demolat chioșcuri, gherete, terase, copertine și pergole ridicate fără autorizație pe domeniul public și privat al municipiului Timișoara, acestea fiind desființate. Înainte ocupau 90% din suprafața zonei amintite. De asemenea, firma Aurora S.R.L., care are terenul în concesiune,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curățenie în Piața Aurora. Primăria a demolat chioșcurile și tarabele ilegale, concesionarul terenului a dat cu mătura/FOTO
Top