Clubul Seniorilor „Buna Vestire” va fi inaugurat miercuri, la ora 13, pe strada Dragalina, nr. 40. Este primul proiect destinat persoanelor vârstnice în care este implicat clubul Rotary Cetate Timișoara.
Clubul Seniorilor va fi deschis în prezența reprezentanților Clubului Rotary și ai Primăriei Timișoara. Este vorba despre un spațiu de relaxare și socializare unde vârstnicii au program de voie, cu specific diferit față de centrele de zi care aparțin de municipalitate, dar în care îngrijirea este asigurată tot de personal specializat. Rotarienii au dotat clubul cu mobilier și l-au utilat în așa fel încât pensionarii să-și poată petrece timpul într-un mod plăcut. Ei vor avea la dispoziție, mese cu remi și table, un loc de relaxare dotat cu televizor, un cabinet medical și un cabinet stomatologic, dar și o mini sală de sport. La amenajarea centrului au contribuit și studenți de la Facultatea de Arte și Design.
Comentarii prin facebook