Liga Banateana, ONG anti-letargie in Banat

Seara Bănăţeană, manifestare devenită deja tradițională, propune Liga Bănăţeană, un ONG care vrea să promoveze Banatul, la București, local, dar și reîntregirea regiunii istorice Banat, care se află în componența României.

Una dintre ideile vehiculate este predarea istoriei Banatului în școlile din regiune. Practic, inițiatorii organizației spun că vor să scoată Banatul din ceea ce ei numesc „letargie”. „Banatul este într-o letargie pentru că a fost împins în starea aceasta. A fost împins acolo de communism, letargia aceasta are rădăcini mai adânci decât o generație sociologică”, spune Sorin Forțiu, unul dintre inițiatorii ideii. Organizația este deschisă pentru oricine. Una dintre acțiunile principale ale acesteia va fi monitorizarea și „amendarea” aleșilor locali, astfel încât, înaintea fiecărei campanii electorale, cetățenii să fie informați cu privire la realizările sau eșecurile acestora în mandatul precedent. Mai mult decât atât, membrii organizației își propun să participe activ la ședințele consiliului local. Pornind de la premisa că Banatul se află în declin și trece printr-o perioadă de criză, atât identitară, cât și morală, organizatorii evenimentului îi invită pe timişoreni să reacționeze și să se alieze organizației menită să coaguleze energiile necesare susținerii intereselor Banatului, atât pe plan național cât și internațional. „Pe scurt, ne propunem să redevenim fruncea țării”, au concluzionat inițiatorii. Momentan, cei care îmbrățișează ideea se pot înscrie ca prieteni ai ligii, pe Facebook (www.facebook.com/people/Liga-Banateana).

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Aqwilla-Violla a spus: (martie 8th, 2012 at 15:23 )

Suntem un judet de divizia B, spre C.Asta in toate domeniile.Sunt cate treburi care merg(ex.aeroportul), dar cred ca tocmai fiindca nu au legatura cu administratia locala!

acvila sau musca?:) a spus: (martie 8th, 2012 at 17:11 )

bine mai uselistule:)

Aqwilla-Violla a spus: (martie 8th, 2012 at 18:07 )

Da ce,usl-ul a condus judetul si orasul? Sau tu sti totul din principiu,precum unul Nostradamus?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce grupă faină are are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Compania CFR a prezentat o serie de prime randări ale proiectului renovării uneia dintre cele mai frumoase gări din Banat, cea din Băile Herulane. Este o clădire de patrimoniu, deci nu vor interveni schimbări majore. Proiectul urmărește restaurarea ansamblului istoric și adaptarea acestuia la cerințele actuale de confort, siguranță și accesibilitate, cu păstrarea elementelor arhitecturale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Infrastructură prezintă primele randări cu gara din Băile Herculane după renovare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
Halterofilii de la CSM Timișoara au bifat o evoluție remarcabilă la Cupa României de Tineret, etapă obligatorie de Campionat Național, desfășurată recent în organizarea Clubului AMEFA Arad. Delegația de pe Bega se întoarce acasă cu un trofeu major și cu promisiunea unor performanțe de lungă durată pe scena internațională. Performanța de vârf a clubului timișorean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara strălucește la Cupa României de Tineret: Aur pentru Andreea Gogan și o revenire de succes pentru Alexandru Boțoacă
Consiliul Local Moşniţa Nouă a aprobat 𝐇𝐂𝐋-ul privind predarea către 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐭𝐢𝐦 a rețelelor de canalizare executate prin proiectul 𝐏𝐍𝐑𝐑, pentru 70 de străzi din Moşniţa Nouă. Începând cu data de 26 august locuitorii de pe aceste străziu pot depune la Primăria Moșnița Nouă documentația necesară pentru obținerea avizului de spargere. Cele 70 de străzi sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reţelele de canalizare de pe alte 70 de străzi din Moşniţa Nouă au fost predate la Aquatim
Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
Timișoara este una dintre cele 300 de noi municipalități selectate pentru a participa la Youth Climate Action Fund, program derulat de Bloomberg Philanthropies. Primăria îi invită pe tinerii din oraș să se alăture acestei inițiative. Youth Climate Action Fund oferă finanțare și sprijin pentru consolidarea capacității administrațiilor locale de a mobiliza tinerii cu vârste între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost selectată în proiectul Youth Climate Action Fund, derulat de Bloomberg Philanthropies
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.