Primaria vrea sa dea 10.000 de lei fiecarui fotbalist de la Poli

Situația de la Poli este tot mai complicată, jucătorii au fost în grevă japoneză la ultimul meci, iar zvonurile referitoare la diversele despărțiri de clubul alb-violet se înmulțesc de la o zi la alta. În aceste condiții, Primăria Timișoara vrea aloce bani pentru fotbaliști. Totul depinde acum de votul aleșilor locali.

Executivul primăriei a anunțat că va introduce în plenul CL de marţi, 24 aprilie, un proiect de hotărâre privind alocarea unor sume de bani jucătorilor echipei de fotbal Poli Timişoara. Aceasta vizează atât fotbaliștii de la primele două formații, cât și grupele centrului de copii şi juniori.

„Banii vor fi daţi direct jucătorilor, pe stat de plată, şi reprezintă indemnizaţia lunară, suplimente nutritive, alimentaţia de efort şi, în cazul celor de la prima echipă, premii pentru victorii. Banii nu vor intra în contul clubului şi nu reprezintă compensaţii la datoriile pe care clubul le are faţă de jucători. În cazul componenților primei echipe, suma ajunge la 10.000 de lei pentru fiecare jucător, pentru perioada de la începutul anului până în prezent”, spune viceprimarul Adrian Orza.

Suma totală propusă de executiv este 750.000 de lei. „Această soluţie financiară este perfect legală și spun încă o dată că banii nu vor intra în contul clubului”, a completat Orza. Plățile propriu-zise depind acum de votul consilierilor locali, care trebuie să fie de acord cu această alocare de fonduri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

iancu a spus: (aprilie 18th, 2012 at 16:54 )

Poti plati pe fiecare jucator din banii tai mai nenorocitule ca ai furat destul pana acuma.
Ce usor se vehiculeaza banii publici.

@ iancu a spus: (aprilie 18th, 2012 at 17:09 )

hopa, pana acuma injurai primaria ca nu da bani, acu nu e bine?:) se strica jucaria dintre iancu si robu?

Site de BIDOANE a spus: (aprilie 18th, 2012 at 17:57 )

Pey,bey BIDOANELOR, chiar nu va dati seama ca asta e PARTEA A II-a, de la CACIALMAUA POLI 100%???? Bey,pey asta e DOAR O PROPUNERE, pe care bineinteles conselerii nu o vor vota si raman toti cu ochii in soare !! Hai la votare, ca o meritati!

carla a spus: (aprilie 18th, 2012 at 19:40 )

sa va fie rusine presupuse domn ciuhandu. politica dumneavoastra se apropie din ce in ce mai mult cu cea a bolsevicilor. rusine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

din tm a spus: (aprilie 18th, 2012 at 21:34 )

Oare domnu primar spera ca mai atrage ceva voturi? Interesant. Credeam ca platesc impozite sa fie curat si locuri de parcare, nu pentru suplimente nutritive pentru diverse persoane.

Adi a spus: (aprilie 18th, 2012 at 22:11 )

sunteti groaznici! Acuma o faceti pe Mos Craciun si impartitit banii publici cum va taie capu doar ca sa mai adunati 1 vot 2? Sigur are Robu ceva de comentat l afaza asta ca doar nu-i convine sa faca fix Ciuhandu gesturi din astea marete dupa ce el dadea sms-uri ca sa cumpere lumea actiuni…

Romina a spus: (aprilie 18th, 2012 at 23:47 )

Na fain, s.au schimbat discursurile pensionarului barbos si a urmasului sau Romitza… Doar nu era sa ramanaRobu singurul sustinator a lui Poli? Mare hotzi au ajuns „taranistii” astia… hotzi de imagine si nu numai !!!

eu a spus: (aprilie 18th, 2012 at 23:58 )

ca sa votezi un om 16ani +inca 5ani =21 de ani (aproape cat domnia lui stefan cel mare)?! oauuu! pai omu asta trebuia sa faca minuni in timisoara!

t.s.g. a spus: (aprilie 19th, 2012 at 00:02 )

primarul zambon va cadea! cand trebuia sa voteze salvarea lui poli nu au facuto! acum arunca praf in ochii suporterilor!

sorin a spus: (aprilie 19th, 2012 at 00:59 )

uite cum ploua cu bani publici in stanga si in dreapta… impreuna cu ciuhandu ar trebui sa mearga un pic la mititica pentru ca au distrus acest oras

drukerul a spus: (aprilie 19th, 2012 at 08:31 )

MARE BOMBA ELECTORALA stil marele primare ciuhandu!!!!!!!!!! Cand a vazut cum s-a PRABUSIT IN SONDAJE, dupa incercarea de a o DESFIINTA PE POLI, i-a venit O IDEE TRAZNITA, ca vezi Doamne in mareata lui grija fata de banii publici, nu-i da LUI POLI(ca cica atunci i-ar da lui IANCU….), dar ii da la jucatori! P E N I B I L !!!!!!!!!! Capete de taranisti, nu de tarani, caci as jigni taranimea, care saraca NU ARE NICI O LEGATURA, cu cei trei, adica MARELE TRIO TARANIST AL TIMISORENILOR !!!!(un fel de TRO DO-RE-MI…..adica DO de la dorinta,RE de la repulsie,MI de la mititica…) E drept ca nu stiu daca are legatura cu cei trei……

alin a spus: (aprilie 19th, 2012 at 08:47 )

sa-ti fie rusine, ciuhandule pentru gretosenile pe care le faci. la fel si tie orza, sluga imputita. esti de 12 ani viceprimar si nu ai facut nimic pentru orasul asta. imi dau seama ca suntem un oras de imbecili. voi fi convins de asta daca vei castiga si urmatorul mandat. rusine sa va fie!

Mihai a spus: (aprilie 19th, 2012 at 08:48 )

Poli e S.A. da?, pai ce cauta mizeriile de la primarie sa dea bani asa… catre un s.a., de ce nu imi da mie…. ca si eu am o afacere… sau de ce nu le da la angajatii lor… care dau cu semnatura pe hotiile lor…. gunoaiele si hotiii. STAT=HOTI=JAF

banatanugugulanu a spus: (aprilie 19th, 2012 at 09:18 )

poli timisoara este simbolul banatului la fel ca barcelona simbolul catalunyei! din impozitele mele vreaua se duca bani si la a simbolul banatului! Clar! Cu bani mei nu vreau sa fie santajati electoral pensionarii cu gratuitati in tramvaie, nu vreau aditionale la parcuri, nu vreau spagi la achizitia de medicamente in spitale, nu vreau contracte paguboase la dezapeziri sau asfaltari de mantuiala, nu vreau bani pentru asistatii social cu ‘smatfoane’! putorile la munca nu la cersit! Bani sa se duca la simbolul banatului!

radu a spus: (aprilie 19th, 2012 at 09:28 )

Proşti, da mulţi!

mioara a spus: (aprilie 19th, 2012 at 09:34 )

@banatanugugulanu
baiete, poli este o echipa folosita precum o prostituata de orza si ciuhandu in campania electorala. asa s-a intamplat si in anul 2000 cand era zambon. ai vazut unde a ajuns atunci poli? casca ochii atent, pentru ca va avea aceiasi soarta si acum.

@banatanugugulanu a spus: (aprilie 19th, 2012 at 09:42 )

dar cine ii opreste pe falnicii banateni sa-si cumpere abonamente pentru jocurile echipei favorite? mamele lor? tu ai abonament? daca nu ai, ciocu mic! daca ai, te felicit. in spania se vorbeste, daca nu stiai, de fenomenul socios, exportat si in alte tari. hai sa ne luyam abonamente cu echipa cu care tinem si sa nu mai stam la mila autoritatilor. sau pe banateni nu-i tine? sunt si ei niste moldo veni sau olteni parliti? cred ca da, dupa cum arata lucrurile. de fapt suntem mai rup;ti in cur decat moldovenii, aia au trei echipe in liga I, din care una a luat titlul anul tgrecut, iar a doua se bate anul asta entru suprematie. deci? ma aud banatenii cacaciosii?

radu a spus: (aprilie 19th, 2012 at 22:00 )

Hai să ne-nţelegem,propunerea au făcut-o Ciuhandu şi Orza la ţărănişti.De aici şi până la faptul că ar da Primăria aceşti bani, mai trebuie trecut un vot în CL.Care nu-i tot una cu ţărănismul lui Ciuhandu.Dacă am fost clar, rezultă că acest nesimţit e tot în foame de campanie electorală.Restul e tăcere…

Adi (Timisoara) a spus: (aprilie 21st, 2012 at 14:28 )

asa se intampla cand Ciuhi este votat … anu asta sa speram ca se duce si ne lasa … lasa-neee lasa-nee ….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.