Soc la FC Chisoda, dupa moartea lui Ionut Marian Oprescu

Staff-ul tehnic şi jucătorii de la FC Chişoda sunt în stare de şoc după ce au aflat de moartea colegului lor, Ionuț Marian Oprescu. Tânărul a fost găsit fără suflare într-o fântână de la marginea localităţii Moşniţa Nouă, după ce fusese dat dispărut vreme de câteva zile.

„Eu şi jucătorii suntem şocaţi după ce am aflat ce soartă a avut Marian Oprescu. Ultima dată când l-am văzut a fost luni, cu o zi înaintea dispariţiei, la antrenamentul echipei. Nu am sesizat la el vreo manifestare care să ne determine să credem că ar avea o problemă. Oprescu s-a comportat normal la fel ca la celelalte antrenamente. Era un băiat care asculta toate indicaţiile pe care le primea, la antrenament sau în timpul unui joc. Era extrem de liniştit. A fost tipul de jucător cu care îi place să lucreze unui antrenor. Eu, conducerea clubului şi jucătorii regretăm nespus că am pierdut un coleg de excepţie şi suntem alături de familia lui îndoliată”, ne-a declarat Adrian Şeţu, antrenorul formaţiei din Liga a IV-a Timiş. Ionuţ Marian Oprescu a evoluat în trecut şi la Progresul Gătaia, echipă care l-ar fi dorit şi în această perioadă, dar el a vrut să continue la FC Chişoda. Acesta a fost folosit în special în linia mediană, pe flancul stâng. Cristi Safta este un alt antrenor cu care a lucrat cu Oprescu la FC Chişoda. La fel ca şi Şeţu, Cristi Safta a scos în evidenţă disciplina fostului său elev. „Când am aflat de tragedie, nu mi-a venit să cred. Ca elev, Oprescu era foarte receptiv şi respecta indicaţiile pe care le primea. Dacă greşea ceva în timpul antrenamentului, făcea eforturi considerabile pentru a remedia problema”, ne-a declarat şi Cristi Safta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a publicat pe SEAP licitația pentru Inelul 2 Est. Valoarea investiției, 136 de milioane de lei, 78 milioane bani europeni

Licitația pentru realizarea completării inelului 2 Est, de circulație în Timișoara, a fost lansată de Primăria Timișoara pe SEAP. În cadrul proiectului vor fi ridicate doi noi poduri peste Bega, în zona ISHO, se va amenaja un bulevard cu patru benzi între strada Baader și bulevardul Coposu. Finanțarea obiectivului e realizată, preponderent cu fonduri europene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a publicat pe SEAP licitația pentru Inelul 2 Est. Valoarea investiției, 136 de milioane de lei, 78 milioane bani europeni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Atac dur al lui Cosmin Tabără la adresa lui Ruben Lațcău, pe tema mai multor proiecte din Timișoara: ”Amâni investițiile pentru un an electoral”

Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, se oferă să îi dea consultanță fostului său coleg de conducere a administrației, Ruben Lațcău, pe care îl acuză că duce finalizarea unor proiecte edilitare mari într-un an electoral. Liberalul face analiza pe mai multe proiecte din oraș, despre unele spune că a lăsat în urma sa soluții clare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac dur al lui Cosmin Tabără la adresa lui Ruben Lațcău, pe tema mai multor proiecte din Timișoara: ”Amâni investițiile pentru un an electoral”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Revoluție în lotul echipei de baschet! Opt jucători au plecat și au venit patru, deocamdată

La SCM Politehnica, echipa de baschet a orașului se schimbă liniile în acest sezon. Opt dintre jucătorii echipei, printre care și cei mai buni nu au mai fost păstrați. În schimb, vin alții să încerce să ducă echipa mai departe. Badiu, Blaj-Voinescu, Nesbitt, Mirkovic, Devon Thomas, Bjelic, Borovnjak și Vujosevic – coșcheterul echipei în ultimii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revoluție în lotul echipei de baschet! Opt jucători au plecat și au venit patru, deocamdată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata este funcțională, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot începe demersurile necesare, începând cu această lună. Rețeaua de apă și canalizare din Giarmata și Cerneteaz este una dintre cele mai mari și mai importante lucrări realizate pe teritoriul comunei, iar cetățenii care doresc să se racordeze pot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiţie importantă finalizată în comuna Giarmata. Rețeaua de apă și canalizare este gata, iar cetăţenii pot începe demersurile pentru racordare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara a avut în vedere cele mai… avangardiste metode pentru a rezolva problema masticului dintre șinele de tramvai și asfalt, mastic care s-a topit din cauza caniculei și s-a lipit de boghiurile tramvaielor. Pe lista soluțiilor vizate a fost chiar și turnarea pe șine de apă cu gheață. Se pare că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT a vrut să pună apă cu gheață pe șinele de tramvai pentru a opri topirea masticului din cauza caniculei
La SCM Politehnica, echipa de baschet a orașului se schimbă liniile în acest sezon. Opt dintre jucătorii echipei, printre care și cei mai buni nu au mai fost păstrați. În schimb, vin alții să încerce să ducă echipa mai departe. Badiu, Blaj-Voinescu, Nesbitt, Mirkovic, Devon Thomas, Bjelic, Borovnjak și Vujosevic – coșcheterul echipei în ultimii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revoluție în lotul echipei de baschet! Opt jucători au plecat și au venit patru, deocamdată
Licitația pentru realizarea completării inelului 2 Est, de circulație în Timișoara, a fost lansată de Primăria Timișoara pe SEAP. În cadrul proiectului vor fi ridicate doi noi poduri peste Bega, în zona ISHO, se va amenaja un bulevard cu patru benzi între strada Baader și bulevardul Coposu. Finanțarea obiectivului e realizată, preponderent cu fonduri europene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a publicat pe SEAP licitația pentru Inelul 2 Est. Valoarea investiției, 136 de milioane de lei, 78 milioane bani europeni
Lucrările efectuate de cei doi constructori care se ocupă de realizarea porțiunii lipsă, dintre Margina și Holdea, din autostrada A1 avansează cu construcția. Astfel, stadiul fizic al lucrărilor pentru sectorul menționat a ajuns la aproape 68%. Conform celor de la DRDP Timișoara, la Tunelul 1, ambele galerii au fost străpunse, acestea având lungimea de 415...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șantierul de pe A1, Margina – Holdea, a ajuns la 68 la sută din total
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază situată la aproximativ 5.000 de metri altitudine, în zona Gasherbrum, din lanțul Karakorum (Pakistan), în cadrul expediției „Gasherbrum 2026”. După 12 zile de călătorie, Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază în cursul zilei de miercuri, 1 iulie 2026. A urmat ruta Timișoara –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sus, tot mai sus! Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază a muntelui Gasherbrum II
Miercuri, 1 iulie, la Şag a fost făcut un pas decisiv pentru familiile cu copii mici din comună. Mai exact, a fost semnată autorizația de construire pentru noul corp de grădiniță. Printr-un parteneriat cu CJ Timiş, urmează să fie ridicată o nouă grădiniţă în Zona Mănăstire. Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, afirmă că este conştient...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou corp de grădiniță se ridică la Şag. A fost semnată autorizația de construire
Un român din Belgia a câștigat premiul de 10.000 de lei acordat de  CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în cadrul proiectului unei rezidențe culinare „Gusturi în schimbare”, care va explora modul în care practicile gastronomice se adaptează schimbărilor climatice. Rareș Crăiuț, a câștigat cu proiectul „Gestul”, un film colaborativ despre un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un român stabilit în Belgia a câștigat 10.000 de lei în cadrul acțiunii ”Gusturi în schimbare” al asociației CRIES
Top