Valentin Velcea, antrenorul lui Poli Timișoara, a făcut, cu ceva timp în urmă, o gafă nesesizată de generația nouă de suporteri. Explica atunci acest „Mister” de pe banca alb-violetă de ce Rover Cârstea are un randament mult mai slab decât la echipa de unde a fost transferat. Cum ar veni, că golgeterul seriei a doua a ligii secunde ar fi părăsit o „echipă mică”, iar saltul la o „echipă mare” i-a dat jucătorului ceva bătăi de cap până la golul cu care a spart gheața în meciul cu Mureșul Deva, a arătat cu aer savant tehnicianul de vreme rea al Politehnicii.
Poli este o echipă mare, vorba lui Velcea, pentru toți cei care o iubesc necondiționat. Dar la nivel de performanță nu putem depăși activul a două cupe ale României câștigate cu zeci de ani în urmă și frustrarea de a fi ratat la limită titlul de campioană în vreo trei rânduri, două în era Marian Iancu. În schimb, „echipa mică” FC Argeș Pitești, de unde a aterizat jucătorul Rover, are în palmares două titluri de campioană a României, chiar dacă pe actul de naștere scrie 1953, și nu 1921, ca în cazul lui Poli. Și chiar dacă acum, din aceleași cauze de prost management, a ajuns abandonată în divizia secundă a fotbalului românesc.
Am rememorat acest episod penibil din CV-ul lui „Van der Velcea” doar ca să atrag atenția cât de periculos poate fi ca un club, un brand de legendă pentru un anume colț de țară, să cadă pe mâna cui nu trebuie. Ca să dăm numele Ripensia unei viitoare echipe a Timișoarei, cum gândesc unii lideri ai administrației locale, trebuie pornit la drum nu cu gândul de a oferi ceva și cu orice preț poporului dornic de circ. Nu, atunci când reînviem numele Ripensia, ca replică la blocarea de către Marian Iancu a numelui Poli pe următorii 20 de ani, trebuie să avem în vedere și ce nivel de performanță îți propui să faci la acea echipă.
Diferența dintre importul numelui AEK si Ripensia constă în faptul că Poli AEK putea sta ani de zile în subsolul clasamentului, salvându-se în extremis de la retrogradare, fără să se rușineze de acest lucru. Cu Ripensia lucrurile stau altfel. Nu poți clădi o echipă cu numele cvadruplei campioane a României care să-și impună an de an salvarea de la retrogradare. Iar ca să fie altfel, managementul clubului trebuie să fie capabil să poată asigura bugetul necesar pentru ca într-un ciclu fotbalistic de patru-cinci ani să poți emite pretenții la titlu. Ceea ce, să fim realiști, cu un patronat închegat din instituții ale administrației publice locale, nici nu poate fi vorba.
Timișoara ar putea deveni campioană a României doar atunci când va fi capabilă să atragă un management privat și performant, susținut eventual din zona municipală sau județeană sub diferite forme legale. Și fără să se mai facă greșeala de a se da pe mâna unui investitor denumirea și culorile unui club. Chiar așa, ar avea cineva curajul să dea pe tavă fraților Cristescu, de exemplu, dreptul de folosința al brandului Ripensia pe 29 de ani? Da, știu, consilierul Traian Stoia.
Comentarii prin facebook