Romanii se dau in vant dupa berea dulce /FOTO

Românii nu se mai satură de bere. Sunt pe locul al șaptelea în Europa la consumul de bere, beau mai ales pils, dar, în ultima vreme, au descoperit berea dulce, cu lămâie, sau aromatizată cu fructe de pădure. Vânzările la acest sortiment au crescut spectaculos în ultimii doi ani.

Noua modă a berilor slab alcoolizate, dar îndulcite și cu gust de fructe prinde tot mai mult teren în România. Acum trei ani, românii strâmbau din nas când auzeau de bere îndulcită cu arome. Între timp, gusturile s-au mai schimbat. Reprezentanții Asociației Berarii României explică fenomenul. „Toți producătorii au în portofoliu cel puțin o bere de acest gen. E o tendință europeană, care provine din Belgia, unde există cele mai multe beri speciale. În România, berile speciale au intrat acum trei ani, iar anul trecut au ajuns să ocupe 2% din piața berii”, spune Constantin Bratu, președintele Asociației Berarii României.

Odată cu valul de caniculă, vânzările de beri speciale au crescut. „Din totalul de bere vândută în local, 7% îl reprezintă berile dulci sau cu lămâie. Anul trecut beau bere specială numai fetele. Anul acesta, bărbații le cer la fel de mult, în loc de limonadă, ca să se răcorească mulți. Comparativ cu anul trecut, vânzările ni s-au dublat pe acest sortiment”, spune Steluța Tudor, managerul unui local timișorean.

Berile dulci au mai puțin alcool decât berile pils, dar și mai multe E-uri. Beck’s Green Lemon e jumătate bere şi jumătate citronadă chimică (cu sirop de glucoză şi fructoză de grâu, zahăr, acid citric, aromă naturală şi colorant natural din lămâie). Redd’s are 6% zahăr, suc de lămâie 4,5%, aromă naturală de lămâie. Tuborg Tropical este, teoretic, o bere cu suc de lime şi fructul pasiunii. Practic, e un amestec ciudat: pe lângă bere cu porumb, conține zahăr, suc concentrat de fructe (mere lămâi, ananas, fructul pasiunii, lime), arome naturale, acid ascorbic și concentrat de şofrănaş, ca şi colorant.

Bergenbier Fresh este un amestec de bere şi băutură răcoritoare din suc de lămâie plus un E periculos. Sucul concentrat de lămâie este prezent în proporţie de 0,32%, în rest: sirop de zahăr, extract concentrat de portocală, suc concentrat de portocală, stabilizatori – pectină şi gumă de carroba, antioxidant – acid ascorbic, aromă naturală, colorant galben de chinolină. „E 104 este un colorant artificial, sub formă de sare de sodiu. Nu numai că este un cărăuş ascuns de sare în organism, dar, în plus, poate provoca atacuri de astm, dermatite sau ADHD persoanelor sensibile la substanţă”, spune dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Producătorii de bere spun că băutura lor nu îngrașă. Ei susțin că dacă bărbații beau maximum trei pahare pe zi, iar femeile, două, nu au cum să se îngrașe. Problema apare la cei care beau mai multe sticle pe zi și ronțăie snacks-uri. Într-un compendiu editat de Asociația Berarii Europei și tradus în limba română a patra oară, se arată efectele benefice ale consumului moderat de bere. Cei care beau zilnic 1-2 pahare de bere prezintă un risc de moarte subită cu 18% mai redus decât cei care nu consumă alcool. Există dovezi științifice conform cărora băutorii de bere, nu fac colesterol, pietre la rinichi sau osteoporoză. Berea protejează inima în același fel ca vinul.

Anul trecut, românii au băut 17 milioane de hectolitri de bere. 95% din întreaga cantitate este bere pils. Restul de cinci procente se împarte între bere dulce, bere brună și alte tipuri, cum ar fi cea de orez. Peste 98% din berea consumată este produsă în România.
Un român bea anual 89 de litri de bere, cam cât un irlandez, un lituanian sau finlandez. 58% din români beau bere când ies cu prietenii sau în timpul mesei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Top