Profilul suporterului de fotbal alb-violet pe varianta ASU Politehnica Timișoara nu este atât de simplist cum ar părea la prima vedere. Pentru că, la prima vedere și privită de la distanță, tifoseria CVUCS este una morală, nu este avidă de performanță cu orice preț, pune pasiune, ban pe ban pentru o echipă mică din liga a V-a și se bucură de o bună mediatizare în presa superficială. Ba chiar crede că merită din plin această bună ilustrare în mass-media, iar atunci când cineva relatează ce s-a întâmplat pe marginea terenului de joc, atunci ziaristul este obligatoriu catalogat un „lingău” al primarului Nicolae Robu.
Cum spuneam, de la prima vedere, totul e OK. Iar dacă la o privire mai atentă observi altceva, nici măcar asta n-ar fi treaba mea. Nu pe mine trebuie să mă deranjeze faptul că o mare parte din tifoseria ASU ar prefera oricând o liga inferioară doar pentru a nu se supune legii lui Mitică. Să arunce cu petarde până la oprirea jocului, să se bată între ei sau să servească tot felul de licori pentru că nimeni nu-i poate împiedica să facă așa ceva pe la Bazoș sau Remetea.
Nu, chiar nu m-ar privi treaba asta, dacă pentru astfel de pasiuni nu am plăti noi, ceilalți, cei denumiți „suporteri de rezultat”, prețul rămânerii cu Poli într-o ligă atât de fascinantă, dar dezolant de sătească. Știți ce v-ar răspunde un fan ASU, entuziasmat de atmosfera de la Leucușești? Că nu-l interesează performanța, ci mai degrabă curățenia fotbalului emanată din acest nou fenomen. Bla-bla-bla.
Această frumusețe interioară pălește nu numai în râgâituri cu iz de drojdie, dar și în atitudini de ură pe care nu mă gândeam vreodată să le întâlnesc între echipe de fotbal din același oraș și ligi atât de diferite. Poate vă mai amintiți de solidaritatea suporterilor timișoreni în fața nemerniciei federale în momentul în care am fost „ajutați” din birouri înalte să pierdem palmaresul în favoarea italianului Claudio Zambon. Ce iureș a fost atunci, ce zbucium, un covor uman a blocat drumurile la Modern, pentru ca mai apoi Piața Operei să se umple de lumea venită șî înfiereze manevrele lui Mircea Sandu și Adalbert Kassai. Iar de la microfonul instalat la balcon au vorbit atunci, dacă nu mă înșel, chiar viceprimarul Adrian Orza și viitorul primar Nicolae Robu.
Ce a urmat atunci a fost un război în justiție câștigat fără glorie de Marian Iancu, cel care a cumpărat de la Zambon societatea comercială care se împotrivea ca palmaresul să fie recunoscut a fi al Asociației Sportive Fotbal Club Politehnica (ASFC), a prof. Viorel Boiț. Trecerea palmaresului, a numelui și a culorilor în patrimoniul ASFC a fost atunci văzută ca o mare victorie, chiar dacă o asociere a prof. Boiț cu Marian Iancu a făcut acest bun istoric captiv pentru vreo 25 de ani.
Vremea a trecut, vechea Poli s-a desființat, druckerii s-au supărat ca la un semn și toată armonia asta ce-a făcut frumoasă Timișoara fotbalistică s-a dus dracului. Poate n-o să vă vină să credeți, dar în aceste zile pe forumul suporterilor ASU se combate puternic tocmai dreptul ASFC de a deține numele și patrimoniul Politehnicii. Omul cu sfaturile juridice al celor plecați din Peluza Sud chiar aduce argumente că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, în urmă cu ceva vreme, doar că istoria lui Poli nu e la Zambon, nu și faptul că ar fi la ASFC. În fine, nu intru în finețuri juridice, ci vreau să arăt până unde merge ura unei tabere împotriva celeilalte, momentan unidirecțional, din lipsă de prea mulți spectatori în partea cealaltă.
Pur și simplu din ură, ca ASFC și Marian Iancu să nu poată oferi vreodată palmaresul echipei primarului Robu, tranșându-se astfel o dispută între cele două tabere, fie și numai pe palier juridic. Iar dacă palmaresul nu e la Viorel Boiț, unde să rămână el? Că la Universitatea Politehnică nu este încă, cum ar prefera astăzi Druckeria. La Zambon? Prin coclaurii Bucureștiului ori pe terenul din Drăgășani, oraș ce-a fost casă o vreme Politehnicii din Timișoara? Cine mai știe? Poate că și suporterii echipei Damila Măciuca, care joacă tot la Drăgășani, se vor revendica vreodată din alb-violetul care naște, total aiurea, atâtea patimi pe Bega.
Comentarii prin facebook