Cosmina Dorobanțu are 32 de ani, este timișoreancă și a plecat la 16 ani de acasă. A făcut facultatea în SUA, a lucrat pentru Google, iar acum, după un doctorat la Oxford, a intrat în atenția Comisiei Europene. Studiază comerțul online, domeniu de care autoritățile europene sunt foarte interesate, tocmai pentru că nu prea a fost cercetat. După cinci ani de Google și alții de Oxford, unde și predă statistică, în cadrul unui program de master în economie, Cosmina se gândește că totuși locul ei ar fi acasă.
Cum a fost experiența la Google?
Inițial am lucrat pentru departamentul lor de publicitate. La începutul lui 2004, când Google era un motor de căutare din ce în ce mai folosit, compania și-a făcut un grup de specialiști pentru fiecare țară în parte. Mie mi-au cerut să fiu specialistul pentru România. Așa am devenit ochii și urechile lor aici. Mă ocupam de tot ce ținea de România, de la lansarea diferitelor produse Google, la clienții de publicitate pe care îi aveam în țară.
Ai o adresă de mail absolut „personală”. Cosmina și atât.
Am putut să îmi rezerv id-ul respectiv. Eram singura Cosmina care lucra pentru Google în perioada aceea. A fost unul din avantaje, în fond.
Circulă multe virale pe internet cu spațiile de recereere oferite de Google angajaților. Încăperi colorate, mobilier SF.
Multe dintre ele sunt chiar reale.
Ce te-a impresionat cel mai mult în perioada în care ai lucrat la Google?
Era un loc foarte vizitat și ne trezeam la serviciu, vinerea după-masa, de obicei, cu tot felul de personalități. Am avut ocazia de a-i vedea la Google pe Gorbaciov, Bill Clinton, Al Gore, Madeleine Albright, Colin Powell, Robbie Williams. Compania era ca un magnet. Toată lumea venea să ne vorbească. Pentru noi, Al Gore era omul care venea la prânz. În fiecare lună ne vizita și mânca printre angajați, la unul din restaurante.
Alt aspect care m-a impresionat a fost faptul că aveam beneficii extraordinare ca angajați. Aveam la serviciu coafor, medic, salon de masaj, restaurante, service auto, sala de sport, bazin de înot, grădiniță. Existau chiar și un fel de „servitori”, pe care îi puteai trimite să îți facă orice fel de servicii, de la punerea corespondenței la poștă la organizarea unei petreceri private pentru un membru al familiei.
Aveam până și sală de spălat rufe. Legat de încăperea aceasta îmi amintesc și o poveste hazlie. Superiorilor noștri le făcea o deosebită plăcere când venea vreo personalitate în vizită, să o ducă să îi arate și mașinile de spălat. Într-una din vizitele lui Colin Powell, acesta a dat peste o prietenă a mea, care, de emoție, și-a aruncat toate rufele într-o mașină de spălat și a închis hubloul. Powell i-a spus că ar trebui să își separe rufele albe de cele negre. După câteva incidente de genul acesta, mulți colegi, ca să nu se mai întâlnească cu vedete în timp ce își sortau hainele murdare, au început să cam evite zona.
Ai lucrat peste 2 ani la Londra, tot pentru Google, și între timp ai ajuns la Oxford, la master și apoi la doctorat. Teza ta este ceva nou în domeniu.
În lucrarea mea am abordat comerțul online. Este și motivul pentru care cei de la Comisia Europeană au găsit-o interesantă. În domeniul acesta sunt puține studii și tocmai de aceea m-au chemat cei de la Comisie pentru o prezentare în cadrul centrului lor de cercetare din Sevilia și una la Bruxelles.
Ce noutăți a scos în evidență cercetarea ta?
Doctoratul l-am făcut pe bazele de date de la Google. Ideea e că, în general, comerțul exterior a fost încurajat prin intermediul unor măsuri economice menite să aproprie țările, un fel de convenții artificiale. De exemplu în UE, moneda unică facilitează numărul mare de schimburi între țările din Uniune. Rezultatele mele arată că, în mediul virtual, aceste măsuri nu au niciun efect asupra cantităților de importuri și exporturi între două țări. Pentru comerțul online, contează legăturile culturale, faptul că anumite zone vorbesc aceeași limbă sau au aceeași religie oficială dominantă.
Practic, ți-ai trait jumătate din viață în afara țării. Te gândești să revii în România? Să îți faci o carieră aici?
Până de curând trăiam cu ideea că voi sta toată viața în străinătate. În 2010, optica mi s-a schimbat radical. Liga Studenților Români din Străinătate mi-a acordat premiul „Studentul Anului în Europa”, la nivel postuniversitar. Acest premiu mi-a dovedit că și acasă, oamenii competenți sunt apreciați la justa lor valoare. Mă gândesc acum să revin în țară, fie pentru a lucra în domeniul politicilor publice, fie pentru a dezvolta un concept al meu.
Comentarii prin facebook