Forta Civica acuza liberalii de vandalism electoral / UPDATE: Replica liberalilor

Războiele electorale se acutizează pe măsură ce se apropie data alegerilor. Duminică, Forța Civică Timiș a depus plângere penală la Poliție, acuzându-i de vandalizare pe lipitorii de afișe ai unui candidat PNL. UPDATE: Reprezentanții liberalilor neagă orice acuzații și spun că a fost vorba de o reîmprospătare a afișelor proprii, nicidecum de vreun atac asupra altor afișe.

Reprezentanții Forței Civice Timișoara susțin că au surprins, duminică, în flagrant, câțiva simpatizanți PNL care vandalizau afișele contracandidaților celui căruia ei îi făceau publicitate. Incidentul s-a petrecut la panourile electorale de la intersecția Calea Șagului – Bd. Liviu Rebreanu.

„Forța Civică Timiș a constatat cu regret că revoluția bunului simț declamată de PNL a eșuat în Timișoara. Echipa de campanie electorală a candidatului liberal Peter Ehegartner a vandalizat afișe ale celorlalți candidați, inclusiv ale candidatului nostru Teodor Mărieș”, a declarat Daniela Rațiu, purtătorul de cuvânt al Forței Civice Timiș.

Reprezentanții Forța Civică au depus plângere penală împotriva celor doi lipitori de afișe despre care spun că i-au fotografiat în timp ce mânjeau cu aracet afișele electorale ale celorlalți candidați.

UPDATE: Drept la replica

„Acuzaţiile făcute de PDL, prin reprezentanţii candidatului Teodor Mărieş, sunt exagerate şi nu au decât dorinţa de a atrage atenţia mediatică asupra unui candidat pe care electoratul timişorean nu îl cunoaşte.

În cursul dimineţii de duminică, 25 noiembrie, la panoul de afişaj din Calea Şagului, echipa de campanie a candidatului USL la Senat în Colegiul 2 Timişoara, Petru Ehegartner, a efectuat o acţiune de împrospătare a afişajului electoral, acţiuni care se desfăşoară săptămânal la panourile din Colegiul 2 Senat.

Membrii echipei nu s-au atins de afişele electorale ale contracandidaţilor de la alte partide şi sub nicio formă nu au rupt vreun afiş şi nu au mânjit cu aracet panourile, aşa cum se menţionează în articol, afişele fiind deja mânjite, probabil de cetăţenii revoltaţi că PDL şi-a lepădat haina portocalie şi s-a ascuns sub culorile ARD.

Ca dovadă că plângerea privind vandalizarea este o ficţiune, precizăm că numele candidatului liberal în Colegiul 2 Senat nu este Peter Ehegartner, cum apare în citatul din articolul menţionat, ci Petru Ehegartner, lucru care probabil că a scăpat pedelistului revoltat că “revoluţionarul” paşaportat de la Bucureşti pe listele portocalii nu va fi cel mai vizibil de pe panoul electoral din zona Căii Şagului.”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

25 comentarii pentru acest articol

Carlos a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 17:44 )

Forta Civica reprezentata de catre miticul Teodor Maries?!?! Ma leshyi? Bine fac aia de le rup afisele, partiduletul Unguentului represinta doar o mizerie politica si nimic mai mult. PP-DD este mult mai curat decat unguentzii mitici!

mirel. a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:25 )

Eu nu ii vad murdarind alte afise. Pur si simplu lipeau afisul candidatului lor si dupa cum se vede, celalalt afis era dinainte mazgalit…

dudu a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:31 )

Sa fie amendati cum se cuvine ! Rusine sa le fie…..au umplut orasul cu mash-uri de aproape 1 milion euro si tot nu e de ajuns? !!! Rusine USL !

IOANA a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:42 )

CE MINCIUNA ERAM ACOLO DIN INTAMPLARE SI UN DOMN CU O MASINA ROSIE S-A URCAT PE TROTUAR PE TRECEREA DE PIETONI PANA LANGA EI SI A CLAXONAT SI II CERTA DE CE LIPESC DOUA AFISE IAR CEI DOI AU SPUS CA ESTE CAMPANIE SI ESTE LEGAL SA LIPEASCA MAI ALES CA UNUL CARE PESTE CARE VOIAU SA LIPEASCA ERA DISTRU DE ALTCINEVA

carmen a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:52 )

da de cele 6 afise puse de pdl pe acelasi panou nu se spune nimic ????

Andru a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:54 )

CIne e Maries asta?

edu a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:54 )

bah baieti pe seama voastra isi face ala imagine, „revolutionarul doar in acte” n-are ce sa spuna pentru atragere de voturi

Simona a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:56 )

Nu mai stiu ce sa mai inventeze ca sa denigreze USL-ul… lor ai trebui sa le fie rusine ca au distrus o tara….

Adriana a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 20:59 )

Daca tot faceau ceva ilegal cei de la USL de ce nu a luat masuri politistul din poza si ziua cand este plin de lume pe strada.Nu cred ca este cineva atat de porst incat sa „vandalizeze” afise ziua.In parerea mea cei de la PDL cauta cu disperare motive sa iasa in presa ca victime dupa ce au distrus economia nationala.

jerry a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 21:06 )

se vede k lipeau peste Raducanu:)))))))))))))))))))))))
ce bou e Maries:))))

jerry a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 21:08 )

DUDU ESTI ORB SI PROST?

Alex a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 21:09 )

De banat e din ce în ce mai penibil pe zi ce trece. Ce sens ar avea să distrugă afişele unor candidaţi care au 10-20% în sondaje? Disperare mare, nu mai ştiţi ce să inventaţi.

radu a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 22:06 )

tot ei sunt cei care sunt cu gura mare uitati-va cate afise sunt cu maries si cate cu ehegartner ,erau 2 sau 3 afise cu maries si 1 singur cu ehegartner sunt sigur ca ei au fost cei care au lipit peste cei de la usl afise . HOTII STRIGA HOTI

radu a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 22:10 )

Mai am o intrebare care am pus-o pe nenumarate situri si sustinatorilor ard . Sloganul lor este REPORNIM INIMA ROMANIEI ,DAR CINE A OPRIT-O TIMP DE 8 ANI? poate imi da cineva un raspuns ca pana acum nu am primit niciunul

M. Tolcea a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 23:02 )

va pup pe toti de la USL si va scuip pe toti de la PDl sau ARD sau cum draku va mai zice.

unu' a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 23:02 )

@Radu: Intrebarea este cine a oprit-o timp de 23 de ani. Daca iti vei raspunde la aceasta intrebare, vei avea si raspunsul la ce este de facut de acum incolo pentru a avea o Romanie curata.

unu' a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 23:12 )

Politicienii sunt oglinda poporului. La asa popor, asa politicieni. Doamnelor si domnilor … schimbati-va mentalitatea.

unu' a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 23:19 )

Radu: Intrebarea este cine a oprit-o timp de 23 de ani. Daca iti vei raspunde la aceasta intrebare, vei avea si raspunsul la ce este de facut de acum incolo pentru a avea o Romanie curata.

Aurel a spus: (noiembrie 25th, 2012 at 23:44 )

Intrebare: „De ce s-a rupt scena cu prostovanii comunisti si securistii galbeni la Ciacova?” Raspuns: „Cine e mai destept cedeaza primul!” :))))))

roxinel. a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 00:08 )

Mda…nu mai stiu astia ce sa scoata…acus zic ca ai trecut pe langa panou si le-ai facut umbra candidatului…atunci sa te tii proces 🙂

sandu a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 00:31 )

eu nu cred nimik…nu cred ca membri usl sunt in stare de asa ceva….este vrajeala…nu vad in poze ca mazgaleau nimik…doar o alta tentativa penibila de a pune usl intr-o imagine proasta…dar pacat ca nu reusesc….hai usl!!!!

@sandu a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 11:26 )

e fain in campoanie? cat iei? sau esti doar un slugoi? daca e asa, ciocu mic si mars la rupt de afise electorale.

Daciana a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 14:08 )

Astia sunt Usl-istii si mai jos sustinsaorii lor…..romani prosti va meritati soarta!!!!!Sa va vad cum rambursati in 2013 impreuna cu alesii vostrii miliardele la FMI……acuma vad ca sunteti in focurile campaniei…..:)))))))

Dacian a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 14:54 )

De cand a inceput campania Forta Civica ataca USL-ul oare de ce? pentru ca stiu ca nu au sansa in fata lor ? si atunci cauta sa aduca acuze nefondate ??

Cosss a spus: (noiembrie 26th, 2012 at 23:54 )

PDL, voi va legati de lucruri minore….n-aveti substanta….degeaba incercati sa improscati USL-ul cu noroi…nu veti reusi asta pt ca ei mereu vor fi cu un pas inaintea voastra….rusine voua pentru metodele aplicate….unde-i fairplay-ul?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o diferenţă de 13 procente în faţa candidatului plasat pe locul 2. Faţă de rezultatele date de exit-poll-ul CURS Avangarde şi sondajul INSCOP, apare o mare surpriză pe locul II, ocupat de Anca Alexandrescu, în timp ce candidatul PSD Daniel Băluţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!
Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de CURS Avangarde. Distanţa care îl separă de candidatul PSD, Daniel Băluță este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.